Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta Banci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Banci. Afișați toate postările

vineri, 2 mai 2025

ROMÂNIA ÎNDATORATĂ: CINE NE VINDE ȚARA PE DOBÂNDĂ?

Datoria externă explodează, iar poporul plătește. Trădarea economică nu mai poate fi ascunsă.

Într-o Românie sufocată de scumpiri, salarii mici și exod al tinerilor, o nouă cifră rușinoasă iese la lumină: datoria externă a statului crește fără frâu, iar guvernul privește neputincios – sau, mai grav, complice.

România s-a transformat într-un vasal economic, controlat prin datorii, semnături pe hârtii și dobânzi care ne amanetează viitorul. În loc să fim un stat liber, ne comportăm ca o colonie a cămătarilor internaționali. Guvernele nu mai guvernează – doar administrează împrumuturi făcute în numele nostru, fără să ne întrebe și fără să ne respecte.

Cine sunt vinovații?

Sunt aceiași politicieni care mint poporul în campanii și îl vând după alegeri.

miercuri, 14 martie 2012

Fost manager al BĂNCII care CONDUCE LUMEA: Am plecat dintr-o bancă "toxică"

Greg Smith, care conducea unele operaţiuni ale Goldman Sachs în Europa, a declarat că a auzit adesea vorbindu-se, în interiorul companiei, despre prădarea clienţilor naivi, scrie BBC.

"Este cel mai toxic şi mai distructiv mediu de când sunt eu [în Goldman Sachs]", a spus Smith pentru New York Times. Goldman Sachs a anunţat că nu este de acord cu spusele lui Smith. "Nu suntem de acord cu părerile exprimate, care, spunem noi, nu reflectă felul în care noi facem afaceri", a fost reacţia unui purtător de cuvânt al Goldman Sachs.

Goldman Sachs a ajutat Grecia să-şi ascundă datoriile

Smith a adăugat că nu îi mai putea privi în ochi pe studenţii săi, ştiind în ce loc lucrează. "Mi se face rău când văd cum oamenii vorbesc despre prădarea clienţilor lor. În ultimele 12 luni, am surprins cinci directori care îi numeau "muppets" pe clienţi băncii, uneori chiar şi în emailurile interne".

vineri, 24 februarie 2012

ROMÂNIA CA O PRADĂ. Bancherii de pe Wall Street către investitorii străini: „Dacă vă place Polonia, atunci veţi iubi România“

Greii finanţelor internaţionale au promis la Bucureşti că pot convinge chiar şi în criză investitorii străini să cumpere perlele energetice ale României la preţuri juste. :))

Bancherii de investiţii ai marilor grupuri financiare Goldman Sachs, JP Morgan, Citigroup şi Société Générale, prezenţi joi la seminarul "Finan­ţarea prin bur­să. Un impuls pentru economia naţională", organizat de ZF în parteneriat cu Bursa de Valori Bucureşti şi Depozitarul Central, au dat asigurări că investitorii străini sunt interesaţi să cumpere acţiunile pe care statul le scoate la vânzare prin bursă la companiile ener­getice, iar ei sunt dispuşi să îşi folosească expertiza pentru ca aceste privatizări să se încheie cu succes.

"Eu le-aş spune investitorilor că dacă îţi place Polonia, atunci vei iubi România. Nu preţul, ci cât de eficientă este o privatizare contează. Succesul unei privatizări înseamnă că a fost câştigată încrederea investitorilor care vor reveni să cumpere pachete suplimentare de acţiuni atunci când statul va încerca din nou să vândă acţiuni pe bursă", a declarat Laurent Cassin, şeful diviziei CEEMEA equity capital markets la grupul francez Société Générale.

vineri, 9 decembrie 2011

Premierul Ungariei către FMI: "Sunteţi Fondul Monetar Internaţional sau confederaţia mondială a băncilor?"

Premierul Ungariei Viktor Orban, aflat ca şi Traian Băsescu astăzi la Marsilia pentru a participa la summitul PPE, vrea ca Europa să revină la o societate fondată pe muncă şi nu pe protecţie socială, scrie Les Echos.

"Această criză este rezultatul globalizării, un fenomen pozitiv care dinamizează economiile, dar care pune schimbă în mod radical modul nostru de viaţă. Oamenii nu vor să-şi schimbe modul de viaţă, ceea ce provoacă o teribilă furtună politică şi socială în Europa. Noi am ştiut să administrăm această instabilitate pentru că noi beneficiem de o largă adeziune a populaţiei. Într-un anume sens, noi europenii şi occidentalii în general, am revenit la situaţie de dinainte de secolul XIX, când Asia avea economiile cu cea mai mare creştere. Euro a fost creat când totul mergea bine. Putem ieşi din această situaţie în două feluri: dând înapoi, care nu e opţiunea mea, sau progresând şi mai mult către o integrare economică şi monetară în sânul întregii UE şi numai a zonei euro".

Pregătirea pentru finanțarea de la bugetul României a băncilor cu capital străin

"Aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", așa sună o frază introductivă din proiectul ordonanței de urgență apărut pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, care, iată, din "interesul general public" devine interes privat, legalizându-se răscumpărarea de filiale de bănci pe de-a-ntregul, nu doar garantarea (într-o anumită limită) a depozitelor bancare.

miercuri, 26 octombrie 2011

Aşa cum a promis în septembrie 2010, Real IRA intră în lupta anticapitalism. Gruparea a bombardat două bănci!


Gruparea patriotică ”Adevărata IRA” a revendicat recent atacurile asupra două bănci din nordul Irlandei, aceasta amenințând că va continua să aibă ca ținte obiective care au legătură cu lumea economică.

Într-o scrisoare adresată ziarului britanic The Guardian, reprezentanții IRA menționează că bombardamentele și viitoarele ținte din sistemul bancar reprezintă replica pe care gruparea o dă la ”lăcomia bancherilor” și urmăresc să transmită mesajul că ”deși mișcările naționaliste și cele de masă din Irlanda sunt fenomene distincte, ele nu sunt separate”.

Atacurile și limbajul folosit de grupare în încercarea de a le justifica să se înscrie în mișcarea de condamnare a sistemului bancar care se manifestă de-o parte și de alta a granițelor Irlandei, scrie The Guardian.

În declarația IRA se menționează: ”IRA a bombardat recent sedii de bănci: Atacurile sunt o parte integrantă a strategiei noastre îndreptate împotriva infrastructurii financiare care sprijină guvernul britanic capitalist și colonial din Irlanda”. ”Clasa oamenilor muncii suferă cel mai mult de pe urma reducerii accesului la unele servicii esențiale, iar sărăcia a devenit acum endemică. Familiile care și-au pierdut veniturile ca rezultat al crizei financiare - cauzate de bancheri - sunt acum intimidate și unele chiar evacuate din case”.

luni, 3 octombrie 2011

Marile bănci ale lumii finanţează producerea bombelor cu fragmentare

JP Morgan Chase, Goldman Sachs, Royal Bank of Scotland, Germany's Deutsche Bank şi Changjiang Securities din China sunt doar câteva dintre marile organisme financiare investesc miliarde de dolari în producerea de bombe cu fragmentare.

Potrivit AFP, 166 de instituţii publice şi private din 15 ţări au investit 39 de miliarde de dolari în ultimii trei ani în producerea unui astfel tip de bombe, deşi 38 dintre ele sunt din nouă state care au semnat convenţia care interzice bombele cu fragmentare. Australia, Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Elveţia şi Olanda nu au adoptat încă o legislaţie care să interzică investiţiile în astfel de arme.

Bombele cu fragmentare aruncă în aer dispozitive explozibile mai mici, care se răspândesc pe o suprafaţă foarte mare şi fac foarte multe victime.

marți, 3 mai 2011

Datoriile timisenilor la banci s-au dublat intr-un an

Situaţie îngrijorătoare în Timiş în domeniul bancar. În doar un an, datoriile clienţilor cu credite au crescut mai mult decât dublu din martie 2010 până în martie 2011, la finanţările acordate în valută. Problema este cu atât mai mare cu cât acest tip de credite se acordă în aproape jumătate din cazuri pentru achiziţionarea de locuinţe.

Datele făcute publice de Banca Naţională a României arată că la finalul lunii martie 2011 valoarea sumelor restante la finanţările acordate în valute străine ajunsese la 412 milioane de lei. Pentru comparaţie, la finalul lunii martie a anului trecut, suma neplătită la termen de clienţii bancari la acest tip de credite era de 196 milioane de lei.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Băncile vor să controleze buletinele clienţilor noi în baza de date a Poliţiei

Vreţi să contractaţi un credit pentru prima oară? Ei bine, s-ar putea ca băncile să vă caute în baza de date a Poliţiei. Pentru a se asigura că datele din buletinul prezentat la ghişeu sunt reale. Instituţiile statului se opun, însă, şi spun că o asftel de verificare ar reprezenta de fapt o violare a intimităţii potenţialilor clienţi.

luni, 11 aprilie 2011

PSD dator vândut - acum şi la bănci. Baronii chemaţi să plătească ratele pentru sediu

Deşi are datorii de aproape 7 milioane de euro, PSD vrea să mai împrumute încă un milion de euro. Conducerea PSD negociază cu Unicredit Tiriac Bank un credit de un milion de euro pentru achiziţionarea clădirii în care se află sediul central al partidului. Baronii locali şi oamenii cu dare de mână din PSD au fost invitaţi de conducerea PSD să doneze sume între 5.000 şi 20.000 de lei pentru ca astfel să se acopere rata lunară a creditului.

Comitetul Executiv al PSD a aprobat azi demararea procedurilor de cumpărare a imobiluluii din şoseaua Kiseleff nr.10 aflată în proprietatea RAPPS. PSD are nevoie de un milion de euro pentru a cumpăra clădirea şi a negociat să împrumute această sumă de la o bancă comercială sub forma unui contract de leasing financiar financiar.

luni, 7 martie 2011

Terorizaţi de bănci: Românii, vânaţi de cămătarii moderni

Sute de mii de romani care au ramas in urma cu plata facturilor sau cu ratele sunt bombardati zilnic cu mesaje si telefoane din partea firmelor angajate de banci.

Bancile, companiile de utilitati, dar si firmele de recuperare fac orice pentru a recupera banii de la datornici. Astfel, din ce in ce mai multi romani sunt bombardati zilnic cu mesaje si telefoane dupa doar cateva zile de la data scadenta, transmite Antena 3.
Desi agentiile de recuperare trimit sute de scrisori pe luna si dau mii de telefoane, obtin banii foarte greu din partea datornicilor. Peste o treime dintre acestia nu platesc deloc, in timp ce 29% isi achita partial restantele.

Daca datoriile depasesc 3.000 de lei, datornicii se pot trezi cu agentii de recuperare la usa.

miercuri, 2 martie 2011

Bernie Madoff, escrocul secolului, era uns la suflet când îi vedea pe absolvenţii de la Harvard sau Yale, copii de bani gata, uitându-se la el, "un mic evreu din Brooklyn" ca la un supra-om...

Într-un interviu acordat revistei New York Magazine, Bernie Madoff, autorul celei mai mari fraude din toate timpurile, în care a delapidat 65 de miliarde de dolari, încearcă să explice - şi să îşi explice cum a reuşit să înşele pe toată lumea, de la familie la alţi miliardari, timp de peste 20 de ani.

"O parte din vină", încearcă Madoff să se scuze, "aparţine băncilor. Ştiau, trebuiau să ştie că ceva nu era curat. Mă întrebau de unde vin atâţia bani, şi le răspundeam că dacă nu le place cum lucrez, să-şi ia banii şi să plece. Bineînţeles că n-a făcut-o nimeni". Iar Madoff, pe de altă parte, avea şi el orgoliul său; să-i vadă pe absolvenţii de la Harvard sau Yale, copii de bani gata, uitându-se la el, "un mic evreu din Brooklyn" ca la un supraom, îl ungea pe suflet. Nici când a început să-i sfătuiască pe clienţii să-şi retragă banii, aceştia nu au reacţionat: "le spuneam că se pot întâmpla multe, un nou crah, o greşeală de-a mea... dar toţi erau lacomi, şi eu am continuat. Dar asta nu-i o scuză", mărturisteşte el în interviu.

Banca Mondiala vrea sa ne mai dea o data in cap!


Avand probabil impresia ca nu suntem suficient de morti, Banca Mondiala vrea sa incerce sa ne mai dea o data in cap spre a se asigura de deplinul succes. Impresia este insa gresita. Noi - asa ca expresie eufemistica pentru economia romaneasca - suntem insa morti de-a binelea! 

Retetele din anii '90 prescrise de Banca Mondiala in materie de industrie, agricultura, banci, sistem energetic si transport feroviar au fost urmate cu scrupulozitate si rezultatele au fost maxime.
In cativa ani fosta industrie a fost demolata si nimic nu s-a pus in loc.
Agricultura a fost desfiintata si Romania, una dintre tarile cu pamanturile cele mai bune din Europa, traieste masiv din importuri agroalimentare.

joi, 17 februarie 2011

Băncile au fost complice la frauda secolului

Instituţiile bancare sunt acuzate că au ignorat o fraudă de zeci de miliarde de dolari. Bernard Madoff, autorul celei mai mari escrocherii financiare din istorie, spune că băncile „ştiau cu siguranţă“ de schema sa piramidală.

În primul interviu acordat unei publicaţii de la închiderea sa, Bernard Madoff a declarat pentru cotidianul american „The New York Times" că mai multe bănci cu care lucra ştiau de frauda sa, dar au ales să o ignore. „Cu siguranţă ştiau. Dar atitudinea lor a fost de genul «Dacă faci ceva ilegal, noi nu vrem să ştim»", a declarat Madoff.

„Au ales să închidă ochii"

miercuri, 5 ianuarie 2011

Adevăratul chip al bancherilor!

marți, 7 decembrie 2010

Azi, 7 decembrie, are loc "Revoluţia lui Eric Cantona" contra sistemului bancar mondial. Roberto Fiore sprijină acţiunea lui Cantona!

Roberto Fiore, liderul organizaţiei naţionaliste italiene Forza Nuova, a anunţat că va sprijini campania împotriva băncilor începută de Eric Cantona, având cuvinte de apreciere deosebită faţă de fostul fotbalist. "Este o campanie condusă de un om inteligent inteligent: are tot sprijinul nostru pentru ceea ce se revelă a fi un nou tip de luptă anti-capitalistă. Eric Cantona este invitat să vorbească la una dintre reuniunile noastre împotriva băncilor."
Retrageţi toţi banii din bancă, AZI!

marți, 23 noiembrie 2010

ERIC CANTONA: REVOLUTION AGAINST BANKS!!! OPERATION WITHDRAW!!! [7 DEC 2010]


REVOLUTION AGAINST BANKS!!! OPERATION WITHDRAW!!! [7 DEC 2010]
Erica Cantona: „Nu punem mâna pe arme pentru a omorî oameni şi pentru a declanşa o revoluţie. E uşor să organizezi o revoluţie în zilele noastre. În ce constă sistemul? Sistemul e construit pe puterea băncilor. Aşadar, sistemul trebuie distrus prin intermediul băncilor. Dacă cele trei milioane de persoane care protestează în stradă cu pancarte în mâini se vor duce la bancă şi îşi vor retrage banii, atunci băncile se vor prăbuşi”. Protest faţă de sistemul bancar mondial – retragerea depozitelor la 7 decembrie

miercuri, 6 octombrie 2010

Mafia în uniformă albastră are tratament preferenţial: Poliţiştii datornici, păsuiţi de bănci printr-un ordin al MAI. Bancherii: "Trebuie luat fiecare caz în parte"

Măsură fără precedent la Interne. Potrivit unor surse din cadrul IPJ Bihor, în următoarele trei sau chiar patru luni, poliţiştii ar putea fi păsuiţi de plata ratelor la bancă. „Se duc tratative cu reprezentanţii băncilor încă din luna septembrie şi s-a făcut deja o înţelegere verbală cu aceştia", a declarat pentru EVZ comisarul Ioana Indrieş, din cadrul Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Bihor.

Şefii inspectoratelor judeţene de poliţie sunt obligaţi, prin ordin al ministrului Traian Igaş, să meargă să negocieze cu reprezentanţii instituţiilor bancare reeşalonarea ori refinanţarea creditelor subalternilor. Aşa au transmis, astăzi, oficiali ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

marți, 21 septembrie 2010

Băncile, cămătarii inumani, chiar sălbatici: Motociclistul vânat în mormânt timp de doi ani de BCR şi recuperatorii de credite

Pentru un credit de 2.500 de euro, Bogdan Crai, un tânăr care a murit într-un accident rutier la doar 22 de ani, a fost urmărit de BCR şi recuperatorii de credite aproape doi ani. Mama bucureşteanului care şi-a luat credit pentru o motocicletă de vis, povesteşte în exclusivitate pentru Adevărul coşmarul la care a fost supusă de bănci şi firmele de recuperări de credite după după moarte fiului ei. Banca a terorizat-o cu somaţii venite pe numele fiului ei decedat, deşi ea le-a comunicat în repetate rânduri angajaţilor BCR că fiul ei nu mai trăieşte.

Mile Cărpenişan este "vânat" dincolo de moarte de recuperatorii de credite ai BRD

BCR a încercat să recupereze aproximativ 2.500 de euro de la Bogdan Crai, timp de doi ani după moartea acestuia.

luni, 6 septembrie 2010

Premierul slovac: Bancile trebuie sa plateasca pentru criza datoriilor din Grecia

Sefa Guvernului de la Bratislava, Iveta Radicova, a carei tara a refuzat sa participe la ajutorul de 110 miliarde de euro acordat Greciei, a declarat ca bancile trebuie "sa plateasca" pentru criza datoriilor care a afectat zona euro, transmite AFP. "Este inacceptabil daca ele nu participa la ajutorul financiar, din moment ce sunt direct resposabile pentru situatie. Bancile trebuie sa plateasca", a declarat Radicova intr-un interviu publicat duminica de cotidianul elen To Vima, citat de HotNews.ro.

"Vom sprijini propunerile de a rezolva criza din Grecia daca ele includ si bancile" care "sunt direct responsabile pentru situatie", a spus premierul, potrivit surselor citate.

"Bancile trebuie sa plateasca", a afirmat Radicova. Premierul slovac a adaugat ca vina pentru actuala criza apartine fostelor guverne de la Atena, precum si "agentiilor de rating si lipsei controlului din partea institutiilor europene".