Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 10 octombrie 2011

Baschetbalist american, ucis de ţigani la Giurgiu!

Într-un incident care aduce aminte de drama handbalistului Marian Cozma, un baschetbalist american de la formaţia CSS Giurgiu, Chauncey Hardy, a fost bătut de un grup de interlopi ţigani până a intrat în comă. El a decedat duminică seară, în jurul orei 20.00.

Ucigaşul este un ţigan, care poartă chiar porecla Gipsy (în dreapta imaginii), iar numele din C.I. este Tănăsoaia Adrian (25 ani) şi este membru al clanului "Butoane".
Incidentul a avut loc în clubul “Emotione” din Giurgiu, unde baschetbalistul american de 23 de ani sărbătorea alături de o serie de coechipieri victoria din meciul cu Dinamo. Conform martorilor, Hardy a fost luat la bătaie de câţiva tineri, pe ringul de dans. El a fost lovit cu pumnii şi picioarele până a căzut, suferind un traumatism cranio-cerebral. Americanul a fost trimis la Bucureşti, la spitalul Bagdasar, urmând să fie operat la cap. Se pare că agresorii făceau parte din clanul “Butoane”, ai cărui membri fac legea pe străzile din Giurgiu.

În jurul orei 20.00, Chauncey Hardy a decedat, după ce a suferit două atacuri de cord pe masa de operaţie.

Agresorul său este Gipsy, membru al clanului “Butoane”, acesta s-a predat noaptea trecută şi va fi acuzat cel mai probabil pentru lovituri cauzatoare de moarte.

2 comentarii:

Anonim spunea...

este incredibil ce s-a intamplat,inca odata sa facut tara de ras,credeti k merita ca aceste clanuri(de romi) sa continuie pe strazile din giurgiu dupa acesta drama.cred ca ar trebui luate masuri drastice.este incredibil in ce societate traim.

Anonim spunea...

Ce a patit Chauncey Hardy este de neconceput intr-o tara care se da a fi europeana (dar plina de spurcaciuni tiganesti. Romanii trebuie sa scape de acest cancer numit TIGANI, lipsiti de omenie si respect.Cand se ia atitudine impotriva lor, sunt protejati de drepturile omului, dar atrocitatile care le produc ei, oare nu se vad. Sa plece natia asta de rahat din tara noastra!!!

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”