Erich Hartmann - Cavalerul Aerului din Luftwaffe

„A la guerre comm à la guerre!"

Războiul însuşi este o crimă. Indiferent de ce parte s-a aflat luptătorul şi independent de voinţa proprie. Atâta vreme cât acţiunile sale nu s-au îndreptat asupra civililor fără apărare, ci doar asupra combatanţilor de „cealaltă parte, actele de curaj, forţa morală de a înfrunta cu eroism inamicul trebuiesc apreciate, cinstite şi reamintite urmaşilor. După Al Doilea Război Mondial, mulţi piloţi - inamici în timpul luptelor - s-au cunoscut şi şi-au depănat amintirile „sine ira et studio", devenind prieteni pe viaţă. Un exemplu edificator îl constituie cazul piloţilor americani: Barrie Davies şi Wayne Lowry alături de românul Ion Dobran (general de flotilă aeriană (r) aviator), care, deşi s-au atacat şi doborât reciproc în luptele aeriene de deasupra Ploieştiului, în 1944, după mai bine de şase decenii de la producerea evenimentelor, au luat legătura şi au corespondat, fără a se fi văzut vreodată la faţă. Informaţiile din textul prezentat mai jos au fost preluate din arhiva germană a Luftwaffe. (Ion Măldărescu)

Cel mai de temut pilot de vânătoare al celui de-Al Doilea Război Mondial

Dacă aşii aviaţiei britanice, americane şi sovietice însumau cu greu câteva zeci de victorii confirmate în confruntările aeriene, cei din forţele aeriene germane reuşeau să depăşească lejer această barieră. Erich Hartmann a fost cel mai performant dintre piloţii militari, reuşind să adune în palmaresul său, până la sfârşitul războiului, 352 de victorii confirmate, dintre care 345 asupra avioanelor sovietice. Cariera de pilot de vânătoare a început-o la sfârşitul lui 1942, când a fost trimis pe lângă Escadrila 52, care îşi desfăşura operaţiunile în Caucaz. În vara anului următor a obţinut succese răsunătoare. Supranumit de sovietici „Diavolul Negru al Sudului" el şi-a făcut o reputaţie înspăimântătoare, prin utilizarea unor tactici de atac extrem de riscante şi imprevizibile. Pe Frontul de Est a fost recunoscut caun redutabil pilot de vânătoare, surprinzând în ambuscade aeriene formaţii întregi de avioane inamice. Nu numai tehnicile folosite, dar şi iscusinţa şi adaptarea instantanee la conjuncturile de moment au jucat un rol decisiv, remarcându-se ca unul dintre cei mai prestigioşi piloţi ai escadrilei sale. Între 1 şi 20 august 1943 a doborât 49 de avioane, iar din numărul total de victorii dobândite de aviatorii respectivei unităţi, între 8 ianuarie şi 28 februarie 1944, mai mult de jumatate i-au fost atribuite lui Hartmann. A avut peste o mie de misiuni, concretizate în opt sute de înfruntări. Tactica sa era una aparte: supraveghea de la distanţă formaţiile inamice şi aştepta momentul prielnic de atac, apoi degaja în mijlocul acestora, trăgând asupra unei ţinte alese în prealabil. Deschidea focul cu doar câteva secunde înainte, înainte de atac, luând cu totul prin surprindere piloţii inamici. După cum spune chiar Hartmann, cei mai mulţi nici nu ştiau ce li se va întâmpla. Motorul puternic al Messerschmitt-ului său îi permitea să manevreze cu uşurinţă printre inamici, iar dacă el observa că ei sunt suficient de confuzi, repeta atacul. Rareori i s-a întâmplat să aterizeze forţat, nu atât ca urmare a mitralierelor de pe avioanele inamice, ci din cauza rămăşiţelor aparatelor avariate de el. Datorită distanţei extrem de mici de la care deschidea focul asupra ţintei, riscul de a fi lovit de resturi ale avionului lovit era permanent şi aproape inevitabil, cauza din care a trebuit să aterizeze forţat de nu mai puţin de 14 ori.

Începutul carierei lui Erich Hartmann

Drumul spre victorie al lui Hartmann nu a fost fără obstacole. Mult mai experimentaţii Alfred Grislawski şi Edmund Rossmannn, au contribuit la „călirea" tanărului Hartmann, care deşi avea foarte mult potenţial, era extrem de temperamental şi impetuos, dar nu avea nici disciplina şi nici rigoarea absolut necesară unui bun aviator. Fusese avertizat să nu subestimeze piloţii sovieticii, chiar în primele sale confruntări fiind nevoit să aterizeze de urgenţă. Din aceasta cauza fusese poreclt de Grislawski „Bubi", în traducere liberă însemnând „copil mic", nume ce i s-a păstrat multă vreme printre camarazii de zbor. Hartmann fiind dornic să se remarce, era descris ca fiind un om nebun în timpul luptelor. De foarte multe ori s-a trezit în fata unor formaţii superioare numeric şi în misiuni de atac în conditii neprielnice. În mai 1943, în timpul unei astfel de misiuni, un avion sovietic a intrat în coliziune cu cel al lui Hartmann. Deşi a supravieţuit, acesta din urmă a suferit o cădere nervoasă şi abia după o perioadă de recuperare, dar şi de reevaluare personală, s-a reîntors pe front, cu o mentalitate şi maturitate care, în ciuda vârstei sale, l-au consacrat definitiv printre marii piloţi militari ai celui de-Al doilea Război Mondial.

Frontul de Est

Ascensiunea sa deosebit de bruscă a ridicat semne de întrebare, suspiciuni nu numai printre alţi aviatori, dar şi printre comandanţii forţelor aeriene. Însuşi Reichsmarschall Hermann Göring, comandantul Luftwaffe puneau sub semnul indoielii veridicitatea victoriilor lui Hartmann. Niciun pilot de până atunci nu se afirmase aşa de repede şi aşa de performant ca acest tânăr, astfel încât neîncredere în raporturile venite de pe front referitoare la faptele sale au constituit baza unei anchete. S-a ordonat ca Hartmann să fie însoţit de un observator oficial pentru a-i fi omologate victoriile, fiecare dintre ele fiind verificată de câteva ori, ceea ce s-a şi întâmplat.

Aviatorii sovietici îl evită

Comandamentul sovietic încerca din răsputeri să-l scoată din acţiune. Au pus chiar şi o recompensă substanţială pe capul lui, dar nu a fost suficientă pentru a-i convinge pe aviatori să caute o luptă cu Hartmann. Dimpotrivă, renumele său îi făcea să se îndepărteze rapid, evitând o confruntare directă cu el. Hartmann a fost foarte aproape de a fi reţinut în prizonierat, fiind prins de sovietici în august 1943, în urma unei aterizări forţate în spatele frontului. Păcălindu-şi gardienii că ar fi fost rănit şi profitând de imprudenţa lor, a scăpat, fugind spre linia frontului, şi reuşind să ajungă la ai lui.

Asul aviaţiei germane pe teritoriu românesc

Erich Hartmann a luptat şi pe teritoriul României, împotriva forţelor aeriene americane, începând cu luna mai a anului 1944, în acţiunile de protejare a rafinăriilor oraşului Ploieşti. În timpul unei lupte, după ce doborâse doua avioane P51 Mustang, s-a trezit urmărit de alte opt avioane inamice. Urmărirea s-a încheiat atunci când, rămas fără combustibil, a fost obligat să se paraşuteze, în prezenţa formaţiei de avioane inamice care îl survolau. După un timp, piloţii americani au rupt formaţia, unul din ei trecând îndeajuns de aproape de Hartmann, încât acesta era convins că va fi mitraliat. Aviatorul cu pricina, locotenentul american Robert Goebel, i-a făcut semn cu mâna înainte de a se îndepărta. Aflat tot în România, Hartmann a fost artizanul unei bătlii neobişnuite. Fiind la 1.000 de metri deasupra a doua formaţii, una americană şi una sovietică, care se inspectau în zbor, Hartmann s-a aruncat asupra lor doborând doua P51. În scurt timp avioanele americane le-au atacat pe cele sovietice, şi invers. Atacul său fusese atat de rapid încât aviatorii celor două escadrile, nerealizând de unde a început atacul, au crezut că cealaltă formaţie însoţitoare a deschis focul. Hartmann a rămas să privească spectacolul pe care îl provocase, un numar de avioane fiind doborâte în lupta dintre aliaţi.

Medaliat la Wolfsschanze

Pe 17 august 1944 l-a depaşit ca victorii obţinute pe Gerhard Barkhorn devenind pilotul cu cele mai multe victorii de până atunci. Recunoaşterea faptelor sale de arme s-a facut prin numeroase decoraţii, cea mai prestigioasă fiind „Crucea de Cavaler cu Frunze de Stejar, Săbii si Diamante", fiind unul dintre cei aproape 30 de piloţi din întreaga armată germană, care au primit-o. Pe 24 august 1944 a obţinut cea de-a 300-a victorie, moment în care Hermann Göring, comandantul suprem al Luftwaffe i-a interzis să mai zboare, invocând impactul moral asupra armatei germane, în cazul pierderii sale. A fost convocat la Wolfsschanze „Bârlogul Lupului" de lângă Rastenburg, pentru a fi decorat de însuşi Adolf Hitler. Interdicţia de a pilota a fost ridicată ulterior, permiâându-ise sa atingă recordul nedoborât nici până în ziua de astăzi.

Ultima victorie

Chiar în ultima zi a războiului, pe 8 mai 1945, Erich Hartmann şi-a încheiat inegalatul său palmares cu o ultimă victorie. Câteva avioane sovietice, Yak-9, făceau acrobaţii, oferind un spectacol militarilor sovietici care se îndreptau spre front. A deschis focul asupra unuia dintre ele, doborându-l, apoi, desi vroia să continue lupta aeriană, s-a retras observând un număr mare de avioane P51 care se apropiau. La încetarea oficială a conflictului s-a predat americanilor, împreună cu restul escadrilei sale, dar americanii i-au predat sovieticilor.

Anii de după război

În prizonierat, fiind internat în lagăr, împreună cu alte mii de militari germani, Hartmann a fost martorul şi trăitorul unor evenimente de coşmar. Ulterior a relatat cum femeile germane au fost violate indiferent de vârstă şi, deseori ucise, sub privirile soţilor, taţilor sau fraţilor. Dimineaţa, familii întregi erau găsite fără suflare, preferând să-şi curme viaţa decât să sufere în continuare. Hartmann şi-a continuat epopeea în lagărele Uniunii Sovietice, pentru încă zece ani. Nu rare au fost ocaziile în care s-a încercat constrângerea lui, prin diferite metode - inclusiv acuzaţia de crimă impotriva umanităţii - pentru a-l convinge să lucreze pentru Kremlin. În timpul unuia din interogatorii a fost lovit de un ofiţer sovietic. Hartmann a ripostat prompt, lovindu-l pe acesta cu un scaun şi lasându-l inconştient. Pedeapsa pentru gestul său nu s-a lăsat aşteptată. A fost închis la izolare de nenumărate ori şi pentru perioade îndelungate, dar acţiunile lui de demnitate şi nesupunere l-au consacrat. A fost mutat dintr-un lagăr în altul până în 1955, când au avut loc ultimele transferuri de prizonieri de război către Germania de Vest. Printre cele câteva zeci de mii de prizonieri germani repatriaţi s-a aflat si Erich Hartmann. După întoarcerea în Germania de Vest, Erich Hartmann a reintrat în serviciul militar al Bundesluftwaffe, ca ofiţer Geschwaderkommodore (colonel), comandant al primei unităţi de vânătoare, Jagdgeschwader 71 „Richthofen", din cadrul Bundeswehr. Hartmann a murit pe 20 septembrie 1993, la vârsta de 71 de ani, în Weil im Schönbuch. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a zburat în 1404 misiuni de luptă, fără a fi fost doborât vreodată. I-au fost omologate 352 de victorii, dintre care 345 de avioane sovietice doborâte. Erich Hartmann a fost cel mai bun pilot de vânătoare, nu numai al celui de-Al Doilea Război Mondial, ci din întreaga istorie a aviaţiei militare.