Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 28 noiembrie 2011

Ion Coja - Invitat în Israel

Petre Burlacu: Domnule profesor ION COJA, mai prin vară spuneați că ați fost invitat în Israel să participați la o emisiune despre Holocaust, în care să vă prezentați în fața telespectatorilor din Israel argumentele împotriva ideii de Holocaust. Care mai este situația?

Prof. univ. dr. Ion Coja: Am fost invitat la emisiunea pe care o face cel mai popular moderator, mi s-a spus numele, nu l-am reținut. Un moderator vestit de incomod, nu iartă niciun subiect care ar putea stârni interesul maxim al telespectatorilor. Invitația am primit-o prin iunie, din partea unui domn cu care m-am mai conversat pe Internet și telefonic. Am fost de acord și am propus luna septembrie, cu precizarea că nu putem aborda decât subiectul Holocaust în Transnistria, în România. Despre ce s-a întâmplat la noi, la români, afirm și demonstrez oricând că nu a fost holocaust!...
În rest, să se pronunțe alții, eu nu am suficiente informații despre ce a fost la Auschwitz sau Dackau... După câteva zile mi s-a comunicat că luna septembrie nu este potrivită pentru a merge în Israel, se așteptau la o serie de evenimente neprevăzute, legate de intenția Palestinei de a-și declara statalitatea. Așa că emisiunea se amâna la o dată greu de anticipat. Atunci eu am propus să facem o emisiune format DUPLEX, eu la București într-o redacție TV, iar moderatorul „adversar" la Jerusalim, și să discutăm prin satelit! Propunerea mea a fost acceptată, mi s-a cerut să discut în acest sens cu o televiziune din România, eu m-am gândit la OTV sau Neptun, le-am comunicat numele celor două televiziuni, să aleagă ei dacă au vreo preferință. Domnul Puiu, ca să-i zic pe numele cu care i se adresează prietenii din România, mi-a spus că vine în România cu niște afaceri și ca să discutăm și emisiunea TV. Ne-am întâlnit și am discutat. A căzut, din păcate, și această variantă, cu explicația că o emisiune în care li s-ar explica evreilor că nu a fost niciun holocaust în Transnistria, că niciun evreu nu a fost făcut săpun, ar fi o emisiune care le-ar scădea moralul și combativitatea de care au nevoie în momentele grele prin care trece Israelul, confruntat cu înființarea statului Palestina și cu adversitatea multor state din lume. Așteptăm deci să se risipească norii adunați deasupra Israelului!

P.B.: Asta-i tot?

I.C.: Nu chiar. Au fost foarte interesante discuțiile cu dl H.N., informațiile primite, cu totul neașteptate.

P.B.: Cea mai interesantă?

I.C.: Pe situl Armatei Israelului a apărut în vară un text neașteptat de favorabil față de Mareșalul Ion Antonescu. Adică un text corect, relatând fapte care s-au petrecut întocmai. Și anume un text despre soarta parașutiștilor evrei din aviația anglo-americană, căzuți prizonieri în România guvernată de Ion Antonescu. Au fost 12 cu toții, iar la sfârșitul războiului, toți doisprezece erau în viață și s-au putut repatria fără probleme. În mod deosebit este interesant cazul unor parașutiști evrei pe care nemții i-au cerut de la autoritățile române pentru a-i interoga. Românii, din ordinul lui Antonescu, au refuzat, căci nu aveau nicio obligație față de nemți în acest sens. Cazul a ajuns să fie cunoscut și discutat la Berlin, la cancelaria Fuhrerului, de la care Ion Antonescu a primit cererea insistentă de a-i da pe parașutiști pentru a fi interogați. Mareșalul, înțelegând rațiunile militare ale unui astfel de interogatoriu, dar temându-se că nu vor fi aplicate metode de interogatoriu civilizate, a acceptat să-i „cedeze" pe prizonierii evrei, câteva zile, să fie duși în Germania și interogați, dar a pus condiția ca acei evrei să fie în permanență însoțiți de doi ofițeri români. După o săptămână s-au întors cu toții în România!...

P.B.: S-a știut că era vorba de aviatori evrei?

I.C.: Binențeles! Mi s-a promis o traducere a acestui text, site-ul armatei israeliene fiind editat numai în limba ivrit! Dacă cineva dintre cititorii noștri, evrei sau români, pot să facă această traducere spre a o pune în circulație publică cât mai largă, ar fi grozav! Menționez că pe site-ul Yad Vashemului a apărut cu privire la Mareșal și această precizare: „Nu există niciun motiv (document) care să acrediteze ideea că Ion Antonescu a avut vreun amestec în pogromul de la Iași!" Am citat din memorie. De asemenea, în mai multe rânduri și apăsat se vorbește la Yad Vashem despre refuzul lui Ion Antonescu de a-i preda pe evreii din România nemților, care, la un moment au trimis chiar și garniturile de tren în care să fie transportați bieții evrei. S-au întors goale în Germania...

P.B.: Să fie vorba de o schimbare de atitudine a oficialităților evreiești față de Ion Antonescu?

I.C.: Eu aștept de ani de zile să se producă această schimbare! Adevărul este adevăr și nu poate fi ținut sub obroc la infinit!... În plus, nu mi se pare deloc întâmplător ca această repunere a adevărului în drepturile sale să se declanșeze la inițiativa Armatei! Armata este o instituție care cultivă demnitatea și onoarea! Pe un ofițer evreu, ins care este pregătit să moară oricând pentru patrie, mi-e greu să mi-l imaginez lipsit de onoare în halul în care se arată lipsit de onoare un Elie Wiesel sau Radu Ioanid! Or, minciuna cu Holocaustul din Transnistria, cu crimele lui Antonescu, ale Jandarmeriei și Armatei Române, este o minciună dezonorantă pentru evrei. Nu-l văd eu pe un Tismăneanu sau Oișteanu capabili să resimtă această dimensiune a Holocaustului!... Există onoare, dar nu la toți evreii!

P.B.: Onoare la evrei?! Unii se îndoiesc că evreilor le este cunoscut acest sentiment! Unii evrei, vreau să zic, se îndoiesc! V-am citat pe Dumneavoastră, mai exact spus o carte pe care mi-ați arătat-o, scrisă în limba franceză, la care din păcate nu am acces! Cum se numea acea carte?

I.C.: Le siècle juif, de Yuri Slezkine, traducere din engleză, The Jewish Century. Da, autorul susține, foarte pe scurt spus, că evreii au fost un popor nomad, un popor „mercurian", de negustori, din stirpea zeului Mercur, zeu al comerțului, al celor descurcăreți, care se pricep să-i „tragă în piept" pe ceilalți și să trăiască de pe urma muncii altora. E o carte ciudată, nu știu cum a fost primită de evrei... Autorul îi compară mereu pe evrei cu țiganii și alte popoare nomade, și consideră că modul nomad de viață le-a pervertit sufletele. Nomadul este cel care „refuză lupta", lupta, aș completa eu, voinicească. Nomadul se lasă înjosit dacă aceasta îi aduce un beneficiu... Spre deosebire de popoarele „apoliniene" (intră și dionisiacii în această categorie!), adică popoarele sedentare, agrariene și războinice, care au un cult pentru ideea de onoare și demnitate. O anume mobilitate a spiritului pe care o capeți ducând o viață nomadă, ca și predispoziția pentru camătă și înșelătorie, ar fi una din explicațiile succesului evreiesc, succes materializat în resursele financiare imense pe care au ajuns evreii să le stăpânească, dar și în modul mercurian de comportament și succes, pe care evreii sunt pe cale să-l impună întregii planete!... O planetă pe cale să se „jidovească", crede Yuri! Reversul acestei teorii, care pică așa de greu pentru orice evreu onorabil, este acela că evreii, în secolul 20, care a fost un secol „al evreilor", au ajuns să pună capăt vieții lor nomade și, știindu-se cu sacii în căruță, au început să evolueze acum spre un tipar uman apolinian, „boieresc", să se intereseze tot mai mult de noblețea gesturilor și a comportamentului, asta în vreme ce vechile popoare apoliniene, încercând să copieze rețeta de succes evreiască, încep să alunece inexorabil spre mercurianism, își pierd „firea", decad în starea pe care evreii abia ce au părăsit-o... Astfel că evreii vor continua să se deosebească de noi, căci ei devin apolinieni exact în epoca în care noi, noi creștinii în primul rând, facem pasul în afara teritoriului închinat zeului Apollon și pășim fericiți în interiorul hulitului mercantilism, de care evreii încep să se dezbare!... Complicat?

P.B.: Îl luați în serios pe acest Yuri?

I.C.: M-a pus pe gânduri faptul că îi bagă în aceeași oală pe evrei și pe țigani!... Riscantă operație, dar nu și lipsită de argumente, de temeiuri! Prima oară când m-am gândit la vreo similitudine între evrei și țigani a fost mai anțărț, când s-a inventat la București un monument comun în memoria evreilor și țiganilor care nu au pierit, nu!, am spus, nu au pierit în Transnistria, și pe care evrei mercurieni, de teapa lui Mozes Rozen sau Hary Culler, îi declară morți de mâna asasină a Mareșalului!... Hai să luăm în serios teza acestui Yurii Gargarin, să vedem ce iese... Așadar, evreii, care dintotdeauna sau măcar de numai două mii de ani au fost lipsiți de sentimentul onoarei și al demnității, acum, când au țara lor, când au încetat să mai rătăcească pe toată planeta, încep să-și modeleze o forma mentis nouă, o mentalitate conformă noii lor situații, de stăpâni, stăpâni ai unui teritoriu, ai unui stat, ai unei planete!(sic!) Evreii ultimelor decenii prind gustul demnității, al generozității dezinteresate, al exigențelor morale, află de binefacerile standardului unic, ale respectului față de adevăr și de propria persoană, adandonează hulitul standard dublu al nomadului... Află de respectul cuvîntului dat, chiar cu riscul anticului pereat mundus! Evident, evrei de onoare vor fi existat dintotdeauna, dar evreul nostru, Yuri Slezkine, are în vedere majoritatea evreimii, trăitoare sub fatalitatea unui calapod mercurian... Aceștia, adică majoritatea, evreii în general vorbind, abia de curând, de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, încep mișcarea, ultima lor migrație masivă, „exodul" dinspre Modelul Mercur spre modelul Apollon. ( Repet, după părerea lui Slezkine, comportamentul dionisiac le-a fost evreilor la fel de străin și nu este decât altă față a omului apolinic, orice ar zice Nietzsche!...) Această schimbare, ca orice schimbare serioasă, organică deci, nu se produce brusc, dintr-odată, ci durează în timp, astfel că printre evrei se va naște curând conflictul dintre evreii mercurieni (ca să nu le zicem mercantili, denumire altminteri utilă și potrivită), majoritari, dar în pierdere de teren, și evreii apolinieni, în minoritate, dar tot mai mulți, cu fiecare generație... Deja, fără să urmăresc în mod dedicat lumea evreiască, am băgat de seamă că istoricii evrei din generațiile mai noi sunt mult mai exigenți în aprecierea și aplicarea unor metode și principii de cercetare a istoriei, apropiindu-se de standardele validate în celelalte culturi.

P.B.: Nu prea vă înțeleg!

I.C.: Vreau să spun că nu prea apar în generația tînără succesorii lui Radu Ioanid sau Ellie Wiesel, mă refer la tinerii evrei! Istoricii evrei din Israel, cât am băgat eu de seamă, nu prea calcă pe urmele evreilor holocaustologi din România! Alde Lya Benjamin, Jean Ancel...

P.B.: Apar în schimb tineri istorici români bucuroși să susțină ei mai departe inepțiile acestor foști istorici ai mișcării comuniste. Alde Cioroianu, alde...

I.C.: Nu, nu ai dreptate. E adevărat, mai zic și ei câte-o prostie la un talk show, mai scriu un articolaș festiv, dar nu au pretenții că fac astfel cercetare istorică. Ne întoarcem la evreii de onoare, în număr tot mai mare cu fiecare generație!... Probabil că se poate vorbi de un conflict între generații la evreii de azi, ceea ce ar fi iarăși un semn bun! Un semn de normalizare a evreilor. Să sperăm că nici țiganii nu vor întârzia să apuce calea aceasta. De asemenea, numărul, procentul evreilor de onoare cred că variază și după profesie. Cum spuneam, mă aștept ca evreii militari, care nu sunt puțini, să aprecieze mult mai corect acțiunile lui Ion Antonescu, să le înțeleagă și să le judece din prisma lor, militară, supusă altor criterii. Militarii evrei de azi, care ajung să cunoască situația din România anilor 1940-45, nu se poate să încuvințeze sau să treacă cu vederea odiosul comportament al evreilor simpatizanți comuniști din Basarabia și Bucovina! Ei vor înțelege și politica lui Antonescu de izolare a evreilor pe a căror loialitate statul român nu mai putea conta! Iar întâmplări precum cea relatată mai sus, a parașutiștilor evrei, le vor înțelege și interpreta corect, ca dovezi că nici pe departe nu poate fi vorba de un antisemitism „irepresibil", așa cum trăncănesc toți evreii expirați, în frunte cu Teșu!
Antonescu anti-semitul? Prostia asta n-o mai cred mulți evrei! Și nu e de mirare că cei mai mulți sunt militarii evrei care resping această vorbă nesăbuită. Dovadă, situl lor, unde a apărut textul amintit!

P.B.: Ați văzut cu ochii dumneavoastră acel text?!

I.C.: N-am niciun motiv să mă îndoiesc. Am primit această informație de la domnul Puiu, un evreu de onoare! Nu întâmplător fost militar!

P.B.: Ce altă informație v-a mai dat?

I.C.: Nu propriu zis o informație, ci o impresie, a unui militar pensionar, care are flerul său în anumite probleme de mare anvergură: impresia dlui Puiu că autoritățile din Israel pregătesc discuții cu partea română pe tema Ion Antonescu, a Holocaustului din Transnistria. Discuții care nu pot avea ca finalitate decât recuperarea adevărului cât mai repede cu putință. Mi se pare normal să apară la conducerea Israelului oameni tineri, cu altă viziune asupra istoriei, care să priceapă că poate exista ceva mai odios decât însuși holocaustul: inventarea unui holocaust, acuzația de holocaust adusă unor oameni nevinovați care, dimpotrivă, te-au protejat, te-au ferit de un genocid! Probabil că dovezile adunate de Ion Antonescu, duse de ruși la Moscova după 23 august 1944 și cumpărate de evrei de la ruși după 1990, au ajuns să fie citite și de evrei normali, evrei cu simțul onoarei, care și-au dat seama de adevăr și de cumplita crimă de care se fac vinovați cei care îi acuză pe români de holocaust, de genocid!
De altfel, dacă Nicolae Ceaușescu mai rămânea în fruntea Țării câteva luni, în primăvara anului 1990 era stabilit ca o delegație a B'nai Brith să vină la București și, într-un cadru solemn și emoționant, să prezinte mesajul de recunoștință al evreimii mondiale față de poporul român, pentru felul cum s-au purtat românii cu evreii în perioada 1940-1944.

P.B.: Nu cred că am auzit bine! Vreți să repetați?

I.C.: Ai auzit foarte bine: Ceaușescu a dus tratative cu conducerea mondială a evreimii și, probabil, a știut să le explice că, pe termen lung, este în interesul evreilor să nu mai mintă! Să înceteze propaganda anti-românească pe această temă! S-a ajuns la această înțelegere: evreii să recunoască public adevărul despre Antonescu și Transnistria! ....O să încerc să aflu mai multe detalii, cine a dus aceste tratative, cine au fost consilierii lui Ceaușescu în această chestiune...

P.B.: De la cine vreți să aflați aceste detalii?

I.C.: De la Ceaușescu!

P.B.: Cum așa?! Cum de la Ceaușescu?!

I.C.: De la Ion Ceaușescu! Fratele cel mic! Am avut mai multe discuții extrem de interesante cu domnia sa pe mai multe subiecte, am să-l caut, nu l-am mai văzut de mult! Sper să nu fi pățit ceva! Sper să nu aflu că a fost internat la spitalul Elias!... Și să pățească apoi ce au pățit Nicu și Zoe Ceaușescu!

P.B.: Ce să pățească?

I.C.: O infecție intra-spitalicească. Se pare că Nicu și Zoe au făcut cancerul de care au murit după o scurtă internare la Elias... Mă rog, zvonuri! Tot intra-spitalicești! De la Fănuș Neagu citire!

P.B.: Că veni vorba, când ați fost invitat în Israel și ați acceptat, nu v-a fost frică?

I.C.: De ce frică?!... Aștept de multă vreme o invitație în Israel! E normal să se cunoască mai bine între ei oamenii care nu se înțeleg prea bine!

P.B.: Știu că ați primit amenințări cu moartea din Israel, ați sesizat și la SRI.

I.C.: Amenințarea aceea, cu blestemul Pulsa De Nura aruncat asupra mea, se pare că a fost opera lui Jean Ancel. Bietul Ancel, înainte de a muri a avut remușcări și a rugat să mi se transmită cererea sa de iertăciune... L-am iertat, dar nu prea am știut pentru ce anume! Pentru minciunile scrise despre români, pentru Pulsa De Nura?... Am primit multe lovituri de- lungul anilor și câteodată n-am știut de la cine venea lovitura de copită!... Ceva asemănător am pățit cu Aurel Dragoș Munteanu. De pe patul morții mi-a trimis mie și lui Marcel Petrișor rugămintea să-i aprindem o lumînare în biserică, pentru iertarea păcatelor și liniștea sufletului!... Dumnezeu să-i ierte pe amândoi! Au trăit în minciună, sărmanii!

P.B.: Ce ați mai aflat de la domnul Puiu?

I.C.: Povestea atât de frumoasă a celor doisprezece aviatori evrei, prizonieri ai Armatei Române, a avut un sfârșit cumplit, nedrept și tragic: în 1954, când se împlineau 10 ani de la intrarea în luptă a primilor parașutiști evrei din trupele aliate, în cinstea lor, mi-a povestit domnul Puiu, a fost organizat un miting aviatic. Toți cei doisprezece parașutiști au fost invitați într-o tribună de onoare, să-i vadă toată lumea și să-i ovaționeze. Din nefericire, în modul cel mai absurd cu putință, un avion care făcea exhibiții pe cer a scăpat de sub controlul pilotului și s-a prăbușit exact peste tribuna respectivă... I-a ucis pe toți cei doisprezece eroi!

P.B.: Chiar cumplit! Nici nu știi ce să zici! Domnul Puiu ce zicea?

I.C.: Domnul Puiu mi-a declarat că este ateu... Pentru dînsul a fost vorba de o întâmplare, tragică, dar întâmplare, nimic mai mult! Dar eu, ca drept-credincios, nu mă împac ușor cu ideea de întâmplare într-un asemenea caz! Să mă ierte familiile acelor evrei plini de curaj și vitejie, dar eu, fără voia mea, printr-un act reflex al minții mele de creștin, mă întreb ce păcate au ispășit astfel bieții oameni! Ce crimă sau greșeală cumplită, au săvârșit în comun bieții omeni?! Toți doisprezece!

P.B.: Nu cumva simplificați într-un mod aș zice prea naiv, prea... fundamentalist?

I.C.: Simplific cu mintea maică-mii, care obișnuia să identifice intervenția lui Dumnezeu, „mâna Domnului", la tot pasul. Cu mintea maică-mii, minte de țarancă cu patru clase, mă întreb ce făceau cei doisprezece eroi în primăvara anului 1946! Nu citeau și ei ziarele? Nu aflaseră că la București se ținea un proces în care Mareșalul Ion Antonescu risca să fie condamnat la moarte pentru asasinarea a sute de mii de evrei nevinovați?! Nu i-a trecut niciunuia prin minte să meargă să depună mărturie la proces despre anti-semitismul lui Ion Antonescu, așa cum resimțiseră pe pielea lor acest anti-semitism?

P.B.: Insinuați că...

I.C.: Nu insinuez nimic, ci doar încerc să înțeleg rațiunea divină, în care cred: cum a fost cu putință asemenea tragedie, tragedia celor doisprezece evrei pe care Ion Antonescu i-a ținut în viață, i-a apărat, cu prețul știut: l-a înfruntat de dragul lor pe cel mai puternic om de pe planetă la acea dată?! Iar ei mor apoi, după numai câțiva ani, mor toți deodată, răpuși într-un mod atât de stupid de un aviator evreu, în fața a zeci de mii de evrei, sub privirile întregului Israel!... Nu-i prea mult pentru o simplă întâmplare?!

P.B.: Are ceva de tragedie greacă!

I.C.: Perfectă observație! Iar în tragedia greacă lucrurile se petrec cumva la întâmplare?! Fără nicio motivație?! Fără ca spectatorii să învețe ceva din tragedia eroului?!...
Bun, unii zic că viața și omul au apărut în univers din întâmplare. Ei acceptă un lanț de întâmplări, un lanț de coincidențe matematic imposibil să se producă! Vor zice acești atei, ca și amicul Puiu din Israel, că și moartea celor doisprezece aviatori a fost o întâmplare! E punctul lor de vedere, ateist! Pe mine mă tentează însă alt punct de vedere și încerc să găsesc o explicație propriu zisă. În termeni creștini mă întreb ce lucru de nefăcut l-au făcut cei doisprezece, săracii de ei, de au fost loviți atât de dur?! Iar destinul lor ce semnificație poartă, pentru „spectatori"? Nu spectatorii de la mitingul aviatic, ci spectatorii care contemplă spectacolul istoriei! A acelei istorii care cuprinde și aceste două episoade! Atât de tragice!

P.B.: Care sunt cele două episoade? Unul este cel petrecut la mitingul aviatic! Celălalt? La ce vă referiți? La felul cum i-a salvat Ion Antonescu?

I.C.: Am zis „tragice"! Episoade tragice! Intervenția lui Antonescu nu este un episod tragic. Dimpotrivă! La altceva mă refeream, la alt episod din viața lui Antonescu, tragic rău, cel mai tragic!

P.B.: Vorbiți de proces? Procesul prin care Mareșalul a fost condamnat la moarte?

I.C.: La ce altceva?! A fost dreaptă condamnarea sa?

P.B.: Deloc! N-a fost deloc dreaptă!

I.C.: De aici trebuie pornit! De la incriminarea și condamnarea pe nedrept a Mareșalului!.. I.C.: Știi care a fost capul de acuzație care a atârnat cel mai greu?

P.B.: Acuzația de crime de război săvârșite mai ales împotriva evreilor! I s-au pus în cârcă sute de mii de evrei!

I.C.: Câteva sute de mii de evrei, minus doisprezece evrei, aviatorii noștri!

P.B.: Nu înțeleg! Ce vreți să spuneți?

I. C. Nu crezi că la proces ar fi trebuit să se țină seama de cei doisprezece evrei salvați de Ion Antonescu personal? Și să se fi spus că a omorît el foarte mulți evrei, vreo 250.000, bob cu bob numărați, minus 12 însă! Ce vreau să zic cu asta?

P.B.: Că trebuia invocat acest episod de către cei ce i-au luat apărarea Mareșalului! Probabil că avocații mareșalului nu cunoșteau însă acest episod!

I.C.: Dar cei 12 aviatori evrei nu cunoșteau acest episod?!...

P.B.: Acum înțeleg unde bateți... Mda, cred că aveți dreptate. Nu este normal ca din cei 12 – număr biblic, niciunul să nu intervină în proces ca martor din proprie inițiativă și să spună o vorbă în apărarea hulitului mareșal!... Nici atunci, la proces, nici mai apoi, vreme de 10 ani, au tăcut tăcere vinovată!... Credeți că asta l-a supărat pe Bunul Dumnezeu?!

I.C.: Dacă aș crede că așa ceva l-ar putea lăsa indiferent pe Bunul Dumnezeu, atunci mă întreb cu ce se ocupă Doamne-Doamne pe lumea asta?!... Procesul Mareșalului a fost urmărit cu atenție în lumea evreiască. Evrei din Statele Unite, evrei ...apolinieni, s-au apucat și au strâns mii de semnături în apărarea Mareșalului! ...Mă rog, așa se zice,așa am auzit, cu ani mulți în urmă, este un fel de legendă, și m-aș bucura dacă cineva ar putea confirma această legendă! În orice caz, dacă nu e adevărat, atunci cei care au inventat acest zvon înseamnă că asta au crezut ei că ar fi trebuit să fie reacția evreimii românești! Ca și-n legenda cu statuia Mareșalului de la Haifa, ridicată de evrei în semn de recunoștință!

P.B.: Există acea statuie?

I.C.: Am cercetat oareșicât subiectul. Se pare că există la intrarea în portul Haifa o statuie care seamănă cu Mareșalul, iar evreii localnici, în bătaie de joc, le-au spus marinarilor români că aceea este statuia lui Ion Antonescu. Umor evreiesc, este celebru! Ca și lipsa de recunoștință a evreilor, încă mai celebră! Nu știu exact cât este de adevărată povestea cealaltă, cu evreii din America care au semnat în 1946 o petiție către Tribunalul Poporului, în favoarea Mareșalului! Știu bine însă că apărarea a citat ca martori câțiva evrei importanți, proeminenți, printre care pe Wilhelm Filderman, liderul politic al evreimii din România, și pe rabinul Alexandru Șafran, liderul spiritual. Amândoi au avut mustrări de cuget toată viața pentru lașitatea dovedită atunci, când nu s-au prezentat la proces.

P.B.: Așadar credeți că din tragedia celor doisprezece parașutiști evrei se poate desprinde o învățătură, o morală? Care?

I.C.: Îmi ceri prea mult! Nici nu sunt sigur că faptele s-au petrecut așa cum le-am descris eu! Să zicem însă că acestea sunt faptele! Fiecare înțelege cum îl taie capul. Unii pot spune că nu e nimic de înțeles pentru că însăși lumea, universul în întregime nu are niciun sens... Pentru mine însă toate au un sens, nu există coincidențe întâmplătoare. Cel puțin știu că gândind așa mă apăr pe mine însumi de tentația de a fura, de a ucide, de a minți în situații în care știu că o pot face fără să pot fi dovedit că am furat, am ucis sau am mințit! N-au cum să mă afle nici poliția, nici opinia publică, nici altcineva! Și totuși nu fur, nu ucid, nu mint. De ce? Ei, bine, la întrebarea aceasta noi, popoarele apoliniene, avem un răspuns! M-aș bucura ca acest răspuns să se ițească și în mentalul evreiesc. E un răspuns vechi, de dinainte de Iisus Hristos, primul care l-a consemnat a fost Pitagora, dar cred că era mai vechi.

P.B.: Nu vreți să fiți mai explicit?

I.C.: Ba da! Mergi și citește pe acest site Predica de pe munte a Căpitanului, la secția Legionarii în eternitate! E citat și Parmenide cu textul lămuritor. Mai mult de atât...

P.B.: Mulțumesc!

I.C.: Ai pentru ce!

P.B.: O ultimă întrebare: ce mai aveți de declarat în apărarea dumneavoastră?

I.C.: Mda... Se pare că la Jerusalim s-a ajuns la concluzia că tot mai bun e adevărul!... Dar nu va fi ușor pentru evrei să întoarcă pe dos discursul lor. Trebuie să-i înțelegem, mai ales că evreii care vor veni spre noi cu acest mesaj nou, de normalitate, acești evrei, fiecare, ca persoane, nu au fost implicați în campania de calomniere a românilor! Cred că trebuie ajutați! Misiunea lor este grea! Eu unul m-am gândit de multe ori la momentul acesta și am imaginat fel și fel de scenarii. Cred că m-aș putea face util autorităților evreiești – evreiești am zis, nu israelite, cu anumite sugestii privind pașii ce urmează a fi făcuți pentru recuperarea adevărului!

P.B.: Cu alte cuvinte vă oferiți consultanța de specialitate?!

I.C.: Exact!

P.B.: Contra cost?

I.C.: Om vedea! Dacă între timp devin și eu mercurian, atunci o să coste... Pe gratis este numai în următoarele câteva luni!... Să se grăbească!

A consemnat Petre Burlacu
București, 22 noiembrie 2012

1 comentarii:

sfarmapiatra spunea...

prea tare, mesaje din viitor :D

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”