Casapoundism

sursa: birtkenau

Sâmbătă 26 noiembrie a avut loc, la Napoli, manifestația națională a CasaPound Italia. Ce reporteristic am început. Cum nu poți să vindeci o fată ca mine de naționalisme și de camaraderie, bineînțeles că nu puteam să lipsesc.

Situația de la Napoli se povestea să fie cam așa: cu vreo lună în urmă, niște unii o agresaseră pe președinta CPI Napoli ca niște antifasciști răi și, când camarazii ei s-au gândit să riposteze, au venit cu furci și topoare, bastoane și căști, escortați de poliție, ca nu cumva să pățească ceva, bieții de ei. Pe urmă, când s-a anunțat marșul, media tradițională și facebookiană a început să fiarbă, care mai de care mai antifa, că vai, în orașul lor nu pot accepta așa ceva, că vor face contramanifestații și vor drege. În consecință, prefectura a redus marșul la un sit-in, că au fost avertizați că băieții ăștia cu steaguri cu țestoase vor distruge ordinea publică.

Am ajuns în piață cu vreo 2 ore înainte de marș. Așteptam cu sufletul la gură tensiunea, dar ea nu mi s-a arătat. În ziar scrie că erau de față antifasciștii care scandau lozinci. Eu n-am văzut niciunul, cred că se camuflau minunat. Mai scrie că toate barurile erau închise de frica manifestației. Nu știu care, că noi ne-am luat bere, senvișuri și pizză de la niște baruri din piață, ai căror angajați nu mai făcuseră așa vânzare de ani și ani. Cică poliția ne înconjura și nu ne lăsa să ieșim din perimetrul pieței. Probabil m-am plimbat pe o stradă lăturalnică în imaginație. Ce mai scrie? Că au confiscat o dubiță cu obiecte contondente. Da, cu boxe, chestii pentru construit o scenă și lumini, foarte contondente dealtfel, de a trebuit să-și aducă niște băieți boxele personale de acasă. Mă rog, mai că aș fi vrut să fiu în manifestația din ziar, pare mult mai interesantă, e bombastică așa.

Bine, drept să vă spun, eu mi-aș fi dorit puțină activitate cu poliția și antifaii, așa, măcar pentru diversitate, că văzusem eu pe interneturi că așa se întâmplă la manifestațiile din străinătate. Dar nimic, pace și seninătate. Parcă mi-e dor de ăia zece unguri cu glugi care se arătau pe la marșurile din țară și strigau în ungurește chestii pe care bineînțeles nu le înțelegeam.

Să devin mai serioasă, nu? Hai. A fost așa: cam 2000 de persoane (unii zic peste 1000, alții zic chiar 4000, e un mister neelucidat) și bannere cu: “Goldman Sachs, Italia nu e de vânzare”, unul cu fața noului premier Monti și cu textul ”Împotriva dictaturii băncilor – stat, popor, muncă!”, altele pentru eutarhie europeană, și cu proiectele lor de lege: Închiderea Equitalia, o societate de recuperare a creanțelor care are un sistem dubios prin care dacă nu plătești timp de vreo 2 luni îți ia casa, Tempo di essere madri – prin care militează pentru dreptul mamelor de a avea ore de muncă mai puține și salarii suficiente și Mutuo sociale – un proiect asemănător cu ANL-ul de la noi, pe care au reușit deocamdată să-l implementeze în Lazio. În rest, oameni frumoși și entuziaști, steaguri fluturând, slogane cântate (cred că numai italienii ar fi fost capabili să-și cânte sloganele în loc să le urle) și polițiști strângând rândurile. Au participat camarazi din Franța, Canada, Belgia, Rusia, Ucraina, Irlanda și, surpriză, chiar și România.

În loc de încheiere, câteva poze: