Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

joi, 5 ianuarie 2012

Basarabia: Protestatarii au cerut la Vadul lui Vodă plecarea rămăşiţelor armatei sovietice (video)

Protest cu altercatii pe podul de la Vadul lui Voda. Sute de localnici ai raionului Dubasari au blocat traseul Chisinau-Dubasari, cerand lichidarea posturilor de pacificatori din zona. Altii, insa, au venit sa ceara unire cu Romania si introducerea fortelor NATO pe teritoriul Republicii Moldova. Ca urmare, intre protestatari au aparut altercatii.

De cealalta parte, locuitorii raionului Dubasari spun ca nu vor aderare la NATO. Scandand “Afara, armata rusa”, acestia au cerut autoritatilor retragerea fortelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Organizatorii protestului, printre care presedintele raionului Dubasari, primarul satului Parata, dar si mai multi veterani ai razboiului de pe Nistru au semnat o adresare pe care au trimis-o Guvernului prin intermediul unui reprezentant al executivului, prezent la eveniment. Protestatarii spun ca daca nu le vor fi respectate cerintele, ei vor fi nevoiti sa recurga la lichidarea fortata a posturilor de "pacificatori".
Familia tanarului impuscat nu a fost prezenta la protest, deoarece, astazi, fiul lor a ajuns acasa, in sicriu.

Vadim Pisari va fi inmormantat maine. Inainte de ceremonia funerara, localnicii din raionul Dubasari se vor aduna din nou la protest. Tanarul de 18 ani a fost impuscat mortal duminica dimineata de catre un pacificator rus pe podul de peste raul Nistru. Seful postului a tras in el de cateva ori dintr-un Kalasnikov, dupa ce baiatul a refuzat sa se opreasca. Tanarul a fost ranit in zona spatelui, iar dupa cateva ore a murit la spital. In prezent, cazul este cercetat de Procuratura Generala. Insitutia refuza sa precizeze daca pacificatorul este retinut sau se afla in libertate. Cert este ca a fost pornita urmarirea penala pe faptul vatamarii grave a corpului, soldata cu decesul victimei. Conform Codului Penal al Moldovei, aceasta infractiune se pedepseste cu inchisoarea de la 8 pana la 15 ani.

http://www.protv.md/stiri/social/zis-si-facut-locuitorii-raionului-dubasari-au-blocat-traseul-chisinau.html

2 comentarii:

Anti Masonerie spunea...

Afara!!!

1acolo spunea...

Afara cu rusii !

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”