Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 2 ianuarie 2012

Ţiganii au sărbătorit Anul Nou în mod tradiţional: s-au tăiat cu sabia şi s-au împuşcat.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Ialomiţa, în urma conflictului cinci persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Municipal din Urziceni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Ulterior, una dintre victimele internate la spitalul din Urziceni, un bărbat, a decedat.

"Au fost aduse două persoane, doi bărbaţi. Unul cu traumatism cranio-cerebral, în comă, care ulterior a decedat, iar celălalt are răni la picioare, probabil provenite din împuşcături şi lovituri de sabie, fiind trimis la Spitalul Floreasca din Bucureşti. A fost adusă şi o femeie provenită dintr-un accident rutier în zonă, dar nu putem şti dacă are legătură cu cazul", a declarat medicul Sorin Popescu de la spitalul din Urziceni.

Surse din cadrul anchetei spun că bărbatul împuşcat avea plăgi împuşcate la cap. La ora transmiterii acestei ştiri, 11 persoane au fost duse la Poliţia Municipiului Urziceni pentru audieri, pentru a se stabili implicarea lor în conflict şi vinovăţiile.

De asemenea, la locul conflictului se află poliţişti şi jandarmi pentru a preîntâmpina reizbucnirea scandalului.
La spitalul din Urziceni au venit aproape o sută de persoane, rude ale bărbatului decedat.
"Noi asigurăm măsuri de ordine în zona de conflict, adică pe uliţele localităţii Bărbuleşti, dar şi la spitalul din Urziceni, unde au venit aproape o sută de persoane, rude ale celui decedat. Deocamdată Jandarmeria asigură măsuri de ordine. Nu am avut un conflict semnalat şi avem aproape 30 de jandarmi în dispozitiv", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului (IJJ) Ialomiţa, maior Alexandru Constantinescu.

http://www.realitatea.net/conflict-intre-romi-la-barbulesti-un-interlop-a-fost-impuscat-in-cap_900141.html

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”