Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

vineri, 10 februarie 2012

Rusia adoptă pedepse mai dure pentru pedofili: castrarea chimică și închisoarea pe viață


Duma de stat din Rusia a adoptat un proiect de lege care prevede pedepse mai dure împotriva pedofililor, inclusiv castrarea chimică şi închisoarea pe viaţă, a declarat Pavel Astakhov, reprezentantul președinţiei pe probleme privind drepturile copiilor. Noua lege ar putea intra în vigoare dacă este votată și de camera superioară a parlamentului rus.

”Adoptarea proiectului de lege este un pas important, dar poate fi îmbunătăţit”, a declarat Pavel Astakhov, potrivit Ria Novosti. Noua lege prevede pedepse mult mai dure decât până acum împotriva pedofililor. Aceștia nu vor mai avea dreptul la eliberare condiţiontă, iar recidiviştii vor primi închisoare pe viaţă.
Potrivit oficialului rus, în 2010, 98% din cei condamnaţi pentru pedofilie au comis noi abuzuri după ce au ieşit din închisoare.
Însă, în cazul celor castraţi chimic, numărul pedofililor care au recidivat este mult mai mic, de doar 3%.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege, care a trecut de Duma de stat (camera inferioară a parlamentului), mai trebuie să fie votat şi de camera superioară a parlamentului şi apoi semnat de preşedintele rus.

Pedeapsa cu castrarea chimică a pedofililor este folosită în alte țări precum Germania, Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Norvegia, Suedia, Israel, Polonia, Canada şi în unele state din SUA.

Andreea Ionescu
http://www.ziuanews.ro/ro/Politica-externa/Rusia-adopta-pedepse-mai-dure-pentru-pedofili-castrarea-chimica-si-inchisoarea-pe-viata_12851

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”