Deputații au votat în lectură finală un proiect de lege care prevede castrarea chimică a pedofililor. Legea va intra în vigoare la 1 iulie curent. În cadrul discuțiilor unii deputați au pledat pentru castrarea chirurgicală, spunând că cea chimică este o sancțiunea prea uşoară, transmite Info-Prim Neo.
Autorul proiectului, deputatul Partidului Liberal Valeriu Munteanu, a declarat că numărul infracțiunilor sexuale împotriva minorilor creşte din an în an, iar Codul Penal conține pedepse prea blânde, cele mai multe dosare pe acest segment fiind clasate. În ultimii 5 ani, 15 persoane au fost atrase la răspundere penală în mod repetat.
„Cu regret, Republica Moldova a devenit o atracţie turistică mai deosebită pentru pedofilii din statele europene şi SUA. Copiii noştri devin ţinte accesibile poftelor morbide ale acestor monştri transnaţionali. Cu siguranţa, adoptarea acestui proiect de lege va descuraja şi va ţine departe de Republica Moldova aceşti subiecţi ai infracţionalităţii sexuale”, a menționat autorul.
Potrivit liberal-democratului, Ghenadie Ciobanu, castrarea chimică se face doar pentru perioada cât infractorul se află după gratii, iar după ce revine în societate tratamentul nu-şi mai are efectul. „Proiectul este neplin. Eu sunt pentru, dar propun o înăsprire a sancțiunilor pentru crimele cu tentă sexuală”, a spus deputatul.
„Există numai castrare chimică? Haideți să venim cu alte metode pentru a ne asigura că aceste crime vor fi penalizate real”, a propus spicherul Marian Lupu.
Castrarea chimică constă în administrarea unui medicament special, tratament care are ca finalitate inhibarea dorinţelor sexuale. Castrarea chimică se execută, la decizia instanţei de judecată, de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare.
2 comentarii:
"Monstri transnationali". Buna expresie. Liberali ca Munteanu sa tot fie.
Propun sa fie castrati prin impuscare in ***** , fara anestezic ,fara bisturi ......
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”