Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

marți, 12 iunie 2012

CEL MAI MARE SCANDAL DE LA ALEGERI. Mită de 1.000 de euro ca să închizi ochii la număratul voturilor. Așa se fură în stil mare. STENOGRAMĂ ȘI VIDEO

Un activist PNL a spart tăcerea chiar împotriva aliaților din PSD. Viceprimarul social-democrat din Năvodari a chemat un membru al unei secții de votare ca să-i ofere 1.000 de euro dacă închide ochii la încheierea procesului verbal de la sfârșitul numărării voturilor. Mituirea celor din secțiile de votare este cea mai dură formă de fraudă electorală și este practicată de cei mai puternici baroni din România. Constanța e numită Republica Mazăre, PSD cotropește totul, iar procurorii au refuzat să facă flagrantul.

Cea mai gravă situaţie privind fraudele electorale s-a înregistrat la Năvodari, unde viceprimarul oraşului, Florin Chelaru (PSD), a fost reclamat încă de ieri la Parchetul Judecătoriei Constanţa pentru tentativă de mită.

Viceprimarul PSD l-a chemat să-l mituiască

Sesizarea a fost făcută de un membru PNL a unei secţii de votare din oraş, care a prezentat şi imagini filmate în care viceprimarul îi promite suma de 1.000 euro şi îl îndeamnă să închidă ochii la numărătoarea voturilor de duminică seara.

Viceprimarul îl informează că la fel a procedat cu mai toţi reprezentanţii partidelor din toate secţiile de votare din oraş.
Preşedinele BEJ Constanţa Adrian Oprea a declarat astăzi la prânz: „Am primit plângerea penală de la Năvodari pe care BEJ a înaintat-o la Parchetul de pe lângă judecătoria Constanţa, legată de existenţa mitei electorale de către candidatul Florin Chelaru şi poliţia a întocmit astăzi proces verbal de constatare”.

Procurorii au refuzat să facă flagrantul!

Reprezentanţii PNL Năvodari susţin însă pentru EVZ că procurorii şi poliţiştii constănţeni au vrut să muşamalizeze cazul: „Am fost aseară cu probele video şi audio la Parchetul de pe langă Judecătoia Constanţa, de unde am fost trimişi la Parchetul de pe langă Tribunalul Constanţa. Procurorul de serviciu a vizionat probele şi l-a audiat apoi pe reclamant. Ulterior, a chemat ofiţerii DGA pentru realizarea flagrantului.
Ofiţerii DGA au venit şi au cerut mandatul pentru organizarea flagrantului însă între timp procurorul a vorbit la telefon cu poliţia şi cu alte persoane şi nu le-a mai dat mandatul. Ofiţerii au plecat iar pe noi ne-a trimis din nou la Parchetul de pe langă Judecătoria Constanţa, care ne-a trimis înapoi la Parchetul Tribunalului.
Procurorul de aici ne-a spus să plecăm acasă, este strigător la cer ce se întamplă, a refuzat pur şi simplu flagrantul, deşi la ora aceea ştia şi conducerea IPJ Constanţa şi conducerea DGA. Abia astăzi, după ce am pus imaginile pe internet şi a aflat presa, s-au autosesizat autorităţile”.

Liberalii cer acum suspendarea procesului electoral şi reluarea alegerilor din Năvodari după două săptămani.

STENOGRAMĂ

Promisiunile viceprimarului PSD Florin Chelaru: „Vă dau acum 500 de euro, nu trebuie decât să vă lăsați punte”

Discuțiile înregistrate cu telefonul mobil au loc într-un apartament, unde sunt prezenți câțiva membri ai staff-ului de campanie PSD, în frunte cu viceprimarul Florin Chelaru. În încăpere se mai află câteva doamne între două vârste, de asemenea membre ale unor secții de votare. Practic, toți treceau pe-acolo pentru a li se da șpaga ca să închidă ochii la număratul voturilor.
Acest film arată un fenomen practicat pe scară largă care poate schimba total rezultatul unui vot într-un oraș întreg.

Chelaru Florin (viceprimar PSD): Știti ce vreau, vă dau acuma cinci sute de euro..., în timpul numărătorii voturilor..., ca să fie treaba bună pentru dumneavoastră nu trebuie decât să vă lăsați punte.

Chelaru Florin (viceprimar PSD): Nu vreau să faci tu..., deci cei care sunt acolo sunt ai noștri, în momentul în care numără voturile ies toti obervatorii, da? Bun!Până în momentul în care se termină numărătoare, observatorii vor avea treaba lor, deci nu vă încurcați cu ei.

Chelaru Florin (viceprimar PSD): Chiar și cei de la PNL, ascultați-mă, dacă-i trimit cu urna de votare, îi trimit oriunde și atunci rămânem împreună..., îi trimit și de zece ori și..., cinci acuma, cinci atunci... după caz.

Chelaru Florin (viceprimar PSD): Dacă duceți vorba mai departe..., vă caut, vă dau o dumă, vă vedeți și voi de treabă, și eu îmi văd de treabă...

STENOGRAMĂ

Negocieri filmate cu alți membri ai secțiilor de votare: „Toți oamenii care nu ajută cu chestiile astea în primul rând o să fie mulțumiți și apoi o să aibă o ușă deschisă”

Mihăila Cristian: Există vreo posibilitate în care să îi trădați pe PNL?
Pîndici Radu: Mâine cum sunteți… liberi? Vicele vrea să… (neinteligibil)… să vedeți cam ce sumă pentru dumneavoastră…

„Eu le anulez, eu le fac, unde-i loc e loc”

M.C. … să-și vadă de treaba ei… (neintelgibil)… la masă…
P.R. Vicele m-a întrebat: O cunoști bine pe doamna?
Doamna: Eu o cunosc, eu garantez pentru ea…
P.R. Am vorbit în numele tău și a spus așa: Vreau să vină cu doamna Lili… (neinteligibil) ca să discuți cu el…
M.C. O să vă faceți treaba dumneavoastră… O să vă spună vicele tot ce trebuie să facem… cel mai bine e…
M.C. Facem numărătoarea, eu fac aia, eu fac aia… astea o să le fac eu m-ai înțeles?... eu le anulez, eu le fac, ce fac… o să fie toată lumea de față… unde nu e loc, nu e loc, unde-i loc e loc…

Fără certuri în secții, toată lumea își ia dreptul

P.R. În secțiile de votare nu vreau certuri, nu vreau contestații, nu vreau… (neinteligibil)
M.C. În primul rând tot oamenii ăștia… o mai spun și a doua oară, toți oamenii ăștia care ne ajută cu chestiile astea, o să fie… (neinteligibil) în primul și în primul rând să fie mulțumiți, în al doilea rând că o să aibă o ușă deschisă când o să aibă vreo problemă… există ușa deschisă… sunt mai multe chestii și facilități ca cu omu ăla care n-a vrut să te ajute deloc… nu face nimica doamna… e președinte, vicepreședinte… sunt încă trei partide…
M.C. Nu știe nimeni (neinteligibil)… cine a votat… dacă a votat…
P.R. …din contra, poți să îi spui: Stai băi doamna C. …sunt cam atâtea voturi… asta am făcut…

„Poate mai vine unul să voteze, numărătoarea tot eu o fac”

M.C. …mai faceți niște bani…(neinteligibil)… pentru ăia care au adus voturi…
M.C. …n-are ce să vă facă, sau o să fie la masă, sau o să fie la urnă… deci eu pot să vă pun și la geam, că nu e problemă … că sunt jupân acolo înăuntru, da?Unu la mână, doi la mână… după aceea o să fie vorba, poate mai vine unul să voteze… de-al nostru, nu vine la ea, vine la primu… ce treabă are ea cu… că numărătoarea tot eu o fac… (neinteligibil)…
P.R. …președintele face, poate dacă apare cu președintele, președintele nu-i dă voie ca să vorbească… el taie, el spânzură, poa să-i facă o sută de reclamații… până la urmă, dacă vrea, președintele o scoate afară…
M.C. …în mintea noastră, noi știm că e cu noi… dumneavoastră după ce vă luați suma de bani… mai vedem fiecare ce probleme are…vedem îl ajutăm… niciodată în viață nu prea poți să pui… poate n-are omul prețul ăla… nici un milion nu poți să-i dea…înțelegi?...
P.R. …o să îi spună doamna I.: Domnu vice… v-am ajutat!...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”