Minorităţi care dispar, dar care fac legea

Sistemul electoral face posibil ca minorităţi cu câteva sute de membri să intre uşor în Parlament şi le dă puterea să răstoarne guverne.

Minoritarii din România sunt reprezentaţi în Parlament de 19 asociaţii etnice. Cea mai mare organizaţie, UDMR, intră în competiţie ca orice alt partid, însă celelalte 18 asociaţii obţinut câte un loc graţie unei legislaţii unice în Europa, indiferent de mărimea comunităţii reprezentate.

Sistemul electoral autohton nu le impune acestor minorităţi decât o condiţie numerică: să obţină 10% din coeficientul electoral naţional, adică 2.177 de voturi în toate colegiile. Concret, în cazul unei minorităţi, candidatul figurează pe listele din toate colegiile din ţară şi va fi repartizat în colegiul unde a obţinut cele mai multe voturi.

Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Marian Muhuleţ, spune că se atribuie locul din acel colegiu potrivit unei convenţii: se presupune că acolo ar fi cel mai bine reprezentată minoritatea respectivă. „Asta este legislaţia noastră", conchide Muhuleţ.

Pambuccian, ales într-un judeţ cu 39 de armeni

Un exemplu concret este cel al liderului grupului parlamentar al minorităţilor, Varujan Pambuccian, care a fost „ales" în colegiul uninominal 5 din Argeş, unde a reuşit să atragă 218 voturi valabil exprimate. Potrivit recensământului din octombrie 2011, în tot judeţul Argeş s-au declarat armeni doar 39 de persoane.

Armenii sunt o comunitate cu o identitate culturală puternică, dar în România au mai rămas doar 1.780 de persoane care şi-au declarat această etnie la recensământul din 2002, în baza căruia s-au desfăşurat scrutinurile din ultimii 10 ani şi se vor desfăşura şi cele din 2 decembrie anul acesta. Rezultatele finale ale recensământului din 2011 se vor da publicităţii în semestrul al doilea al lui 2013 şi abia de atunci ele vor afecta statisticile şi alegerile. Dar, potrivit INS, toate minorităţile au scăzut din 2002 până în octombrie 2011, mai puţin cea a rromilor.

Datele recensământului, mai precis al populaţiei stabile, sunt cele care dau numărul parlamentarilor, existând o normă de reprezentativitate care dă numărul locurilor. Potrivit legii care va funcţiona şi în decembrie, un loc de deputat se acordă pentru 70.000 de români.

Aici intervine al doilea mare avantaj pe care îl acordă legislaţia minorităţilor, în afara voturilor mai puţine necesare pentru un loc: nu există nicio reglementare care să fixeze un plafon sub care o comunitate să nu poate beneficia de aceste avantaje uriaşe la alegeri. Cel mai sugestiv exemplu este cel al rutenilor, o minoritate care a intrat în competiţia electorală începând cu anul 2000.

Uniunea Culturală a Rutenilor din România este reprezentată în Parlament de Gheorghe Firczak, „câştigător" în colegiul 6 din judeţul Hunedoara, cu 175 de voturi.

Firczak reprezintă în Camera Deputaţilor interesele celor 257 de persoane care şi-au declarat această etnie în toată ţara. Deputatul spune că „nu asta contează, ci faptul că trebuie conservat specificul cultural al rutenilor, o minoritate care a jucat un rol important în istoria României". Uniunea are peste 1.000 de membri, chiar dacă ruteni au mai rămas doar 257. „O parte sunt membri simpatizanţi", explică preşedintele Firczak. Adică, cea mai mare parte a membrilor uniunii.

În cazul acesta, Firczak reprezintă interesele unei comunităţi etnice care înseamnă 0,001% din populaţia României şi 0,36% din norma de reprezentare stabilită pentru un loc de deputat.

Privilegii date de strămoşi

Ca un contraexemplu, la recensământul din 2002, la care România avea 257 de ruteni, în ţara noastră trăiau 2.243 de chinezi. Varujan Pambuccian consideră nepotrivită comparaţia, fiindcă legea electorală se referă doar la „minorităţile naţionale". Care sunt minorităţile naţionale? „Cele care provin din Declaraţia de la Alba Iulia", susţine Pambuccian.

„Nu contează numărul membrilor unei comunităţi etnice, ci cât a cântărit existenţa lor aici. Vorbim de locuire istorică", insistă liderul grupului minorităţilor din Camera Deputaţilor.

Adică, trebuie făcută diferenţa între minoritate naţională şi imigranţi, în opinia deputatului, contează ce-au făcut aceştia pentru România. Şi Pambuccian, şi Firczak spun că nu trebuie schimbat nimic în legislaţie, ci doar în mentalitate, atât în cea a majoritarilor, cât şi în cea a minoritarilor care trebuie să se declare în număr mai mare. Findcă ambii susţin că numărul real îl depăşeşte pe cel înregistrat la recensăminte.

Încalcă Constituţia

În Croaţia, sistemul cel mai apropiat de cel românesc, Constituţia acordă în mod explicit minorităţilor dreptul la discriminare pozitivă. În România, alineatul 2 de la articolul 6 din Constituţie spune: „Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români".

Or, chiar acest articol este încălcat de legea electorală. În Croaţia există însă o controversă permanentă referitoare la drepturile minorităţilor, iar legislaţia foarte favorabilă de aici este un caz special, apărut după războiul din fosta Iugoslavie. În Albania şi Bulgaria sunt interzise partidele etnice, dar minorităţile lor naţionale reuşesc totuşi să fie reprezentate în Parlament, explică Monica Căluşer.

Sistemele electorale de afară sunt foarte diverse, dar niciunul nu este „atât de darnic" precum cel românesc, în privinţa minorităţilor. Nu mai există nicio ţară europeană cu un model asemănător şi cu atâtea minorităţi reprezentate parlamentar, fără să ţină cont de proporţia minorităţii.

Dacă România oferă un loc pentru fiecare minoritate naţională care nu reuşeşte să depăşească pragul electoral, Slovenia are „locuri rezervate" doar pentru maghiari şi italieni, iar în Croaţia există trei rezervate pentru sârbi, câte unul pentru italieni şi maghiari, unul comun pentru cehi şi slovaci, unul pentru celelalte minorităţi foste iugoslave (cu excepţia sârbilor) şi unul pentru restul minorităţilor (austriecii, bulgarii, germanii, polonezii, țiganii, românii, rutenii, ruşii, turcii, ucrainenii, vlahii şi evreii).

„Sistemul autohton este unul simbolic, nu are impact foarte mare, dar oferă minoritarilor sentimentul că au o recunoaştere", spune Monica Căluşer. Aşa cum este acum, însă, explică ea, legea face să nu existe o concurenţă între asociaţii care să reprezinte diferitele comunităţi, iar politicienii aleşi să nu reprezinte foarte eficient interesele minorităţii.

http://www.adevarul.ro