Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 17 septembrie 2012

Peste 10.000 de români au cerut la Chişinău unirea Republicii Moldova cu România! (foto+video)

Peste 10.000 de persoane au cerut, duminică, la Chişinău unirea Republicii Moldova cu România, cea mai amplă manifestaţie unionistă publică din ultimii ani având loc în pofida încercărilor unor formaţiuni pro-ruse şi a unor lideri politici de a o împiedica prin mijloace de intimidare, potrivit NewsIn.
Marşul Unirii, organizat de Platforma Civică ”Acţiunea 2012”, s-a desfăşurat fără violenţe, informează Publika.md. 

Manifestanţii au mărşăluit timp de aproape o oră şi jumătate pe traseul stabilit de Primăria din Chișinău, până în parcul Valea Morilor. Acolo, participanţii au semnat o petiţie adresată politicienilor. Ei solicită modificarea Consituţiei prin introducerea unui nou articol, care să prevadă unirea Moldovei cu România.
"Astăzi am venit să manifestăm pentru unire, pentru că vrem unire cu ţara mamă, asta-i unica solutie a R. Moldova ca să se salveze. Dorim integrare europeană, dar pentru aceasta avem nevoie de unire cu România", a declarat un participant. 
"Este fenomenal, ne aşteptam la ceva greutăţi, dificultăţi. În sfârşit, se vede că noi suntem mai mulţi, suntem uniţi şi credem în izbândă", a spus altul. La sfârşitul marşului, participanţii au semnat şi o petiţie. "Este vorba despre revizuirea Constituţiei, care să prevadă unirea celor două state româneşti, inclusiv conferirea statutului oficial limbii române. Am fost paşnici, am conlucrat cu forţele de ordine", a menţionat Constantin Codreanu, reprezentant Platforma civică "Acţiunea 2012". 
Lângă coloana unioniştilor şi-a făcut apariţia şi liderul Partidului "Patrioţii Moldovei". Acesta a fost, însă, imobilizat de poliţişti. 
"Aşa nu se face într-o ţară democratică. Eu n-am adus adepţii mei, am ieşit singur, ca persoană fizică, aşa cum am făgăduit", a spus Mihail Garbuz. 

Potrivit Ministerului de Interne, securitatea a fost asigurată de peste 700 de poliţişti. Totuşi, au fost înregistrate şi unele incidente
"La momentul când persoanele se duceau spre locul desfăşurării evenimentului, unul din ei dispunea de o armă cu glonţ de cauciuc. Au fost câteva persoane din partea oponenţilor care au încercat să se impună faţă de ei, au fost localizaţi de poliţie. Excese nu au avut loc", a comunicat Marin Maxian, şeful Direcţiei ordine publică din cadrul MAI. 

Marşul Unirii a fost organizat de Platforma civică "Acţiunea 2012", o coaliţie de peste 30 de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă din România, Republica Moldova, alte ţări europene şi din Statele Unite ale Americii, care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat. 

Un marş unionist similar va avea loc în Bucureşti pe data de 21 octombrie 2012, cu obiectivul de a sensibiliza opinia publică din România referitor la necesitatea Unirii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”