Ieșirea din strânsoarea de moarte: 1. Camăta – robia modernă cu față de progres

 În vechime, sclavul era prins cu lanț. Azi, lanțul e invizibil – se numește dobândă.

Banii, care odinioară circulau ca mijloc de schimb între oameni liberi, au devenit instrumentul unei dominații globale, impusă nu prin arme, ci prin contracte și dobânzi compuse. Cel care nu are este condamnat să plătească mereu mai mult decât a primit. Și, în timp, nu doar că nu scapă, ci devine rob pe viață: robul băncii, al sistemului, al unei clase de profitori care nu muncesc, ci doar încasează.

Gottfried Feder – economistul care a îndrăznit să atace inima cancerului financiar – spunea clar:

„Cea mai mare minciună a lumii moderne este că banii pot produce alți bani fără muncă.”

Această minciună e temelia pe care s-a ridicat imperiul cametei.

Dobânda nu e un simplu mecanism economic. Ea este o strânsoare de moarte. Îți oferă aer pe datorie, apoi ți-l cere înapoi cu vârf și îndesat, până când nu mai poți respira.

Statul însuși devine captiv: ia împrumuturi pentru „bunăstare” și le plătește cu decenii din viața viitoarelor generații.

Feder cerea abolirea dobânzii pe capitalul productiv și naționalizarea sistemului bancar. Nu din idealism, ci pentru că văzuse adevărul: atât timp cât banii sunt controlați de o elită nevăzută și dobânda este permisă ca armă, niciun popor nu e cu adevărat liber.

Trăim într-o lume în care ni se cere să acceptăm datoria ca pe o condiție naturală, ca pe un „stil de viață”. Dar datoria perpetuă e sclavie.

Băncile private creează bani din nimic și cer în schimb muncă, timp, viață. Este aceasta o ordine firească? Sau este o formă modernă de asuprire, mascată în tehnocrație și cifre?

Nu ne-au înrobit cu lanțuri, ci cu credite.

Victor Brădescu