Marc Fredriksen – o viață trăită în slujba unui crez

În anul 1988, pe când România încă se afla sub dominația comunistă, am primit cadou un almanah editat de regimul vremii. Printre paginile acelui volum, pline de propagandă „antifascistă”, am descoperit un articol iscălit de Ion Bodunescu. Țintit în acel text era, printre alții, un militant național socialist francez, Marc Fredriksen, și publicația sa, Notre Europe. 

Deși autorul articolului, un ofițer de securitate, își propunea să-l demonizeze pe Fredriksen, să îl înfățișeze drept „pericol terorist” și „dușman al democrației”, efectul asupra mea a fost cu totul opus. Dincolo de limbajul otrăvit al comunismului, am citit despre un om care a avut curajul să se ridice împotriva mondialismului, să creadă în destinul național, în identitatea europeană și să construiască o mișcare militantă, în ciuda atacurilor sistemului.

O nouă doctrină economică națională: Ce putem salva din gândirea lui Gottfried Feder?

Inspirat de articolul "Ce putem recupera din gândirea economică a lui A.C. Cuza?", am scris un articol "în oglindă", în care am incercat sa descopăr "Ce putem salva din gândirea lui Gottfried Feder".

Introducere

În vremuri dominate de dictatura pieței globale, de imperiul corporațiilor și de sclavia datoriilor eterne, se simte tot mai acut nevoia unei revoluții economice care să repună omul, comunitatea și națiunea în centrul vieții economice. În acest context, redescoperirea gândirii lui Gottfried Feder – economistul uitat, dar fondator ideologic al politicii economice a Partidului Național-Socialist German – oferă un punct de plecare esențial pentru o nouă viziune.

Dar ce poate fi salvat din ideile sale? Și cum pot fi reformulate pentru o mișcare național-socialistă modernă, ancorată în realitățile de azi, dar fidelă spiritului suveranității economice?

„Național-socialismul este o concepție despre lume care se află în cea mai ascuțită opoziție față de lumea actuală a capitalismului și față de sateliții săi marxist și burghez.” 

— Gottfried Feder 

1. Economia eliberată de cătușele dobânzii

Cea mai importantă idee a lui Feder este lupta împotriva „cămătăriei” – a economiei în care capitalul nu mai este folosit pentru a produce, ci pentru a controla și exploata prin împrumuturi și dobândă perpetuă. Feder nu critica proprietatea, munca sau industria — dimpotrivă, le apăra — ci capitalismul financiar parazitar.

Ieșirea din strânsoarea de moarte: 1. Camăta – robia modernă cu față de progres

 În vechime, sclavul era prins cu lanț. Azi, lanțul e invizibil – se numește dobândă.

Banii, care odinioară circulau ca mijloc de schimb între oameni liberi, au devenit instrumentul unei dominații globale, impusă nu prin arme, ci prin contracte și dobânzi compuse. Cel care nu are este condamnat să plătească mereu mai mult decât a primit. Și, în timp, nu doar că nu scapă, ci devine rob pe viață: robul băncii, al sistemului, al unei clase de profitori care nu muncesc, ci doar încasează.

Gottfried Feder – economistul care a îndrăznit să atace inima cancerului financiar – spunea clar:

„Cea mai mare minciună a lumii moderne este că banii pot produce alți bani fără muncă.”

Această minciună e temelia pe care s-a ridicat imperiul cametei.

Dobânda nu e un simplu mecanism economic. Ea este o strânsoare de moarte. Îți oferă aer pe datorie, apoi ți-l cere înapoi cu vârf și îndesat, până când nu mai poți respira.

EUROPA TOTALITARĂ: AUSTRIA

Represiune: Ieri s-au împlinit doi ani de când

este în detenție Philip Hassler (n. 1985), alias Mr. Bond. Condamnat în 2022 în primă instanță la 10 ani de închisoare în Austria, pentru promovarea național-socialismului și elaborarea și distribuirea de muzică politică.

În Austria, orice exprimare și propagare a național-socialismului este persecutată cu o asprime deosebită. A fi NS în Republica Austria implică un sacrificiu și un angajament demn de eroi. Fratele lui Philip ispășește, de asemenea, o condamnare de 4 ani pentru că a fost coordonatorul unui site web cu conținut politic.

CREZ NOU: Naționalism, război economic și libertate individuală, de Ștefan Tătărescu

 

În veacul nostru, românii sunt obișnuiți să defăimeze realizările împlinite de compatrioții lor. A-i asculta, a-i crede, ar fi să dezesperăm de neamul românesc și destinele lui. Și totuși cineva trebuie să fie complect insuficient atunci când, cu toate defectele în care a persista ni se pare o virtute, nu vede în stadiul actual al românismului puterile nemărginite acumulate dintr-un glorios trecut și garanția vădită a unui viitor de strălucire. Avem între noi oameni complect consumați ca vlagă și rasă, ei văd în oglindirea propriului lor reflex, perspective negre în evoluția neamului. În alții, din fericire în cei mai mulți, vibrează forțele ascensionale și optimiste ale rasei, spiritul viu și creator al acelei admirabile filiere ancestrale pe care o găsim în undele furtunoase și zbuciumul de fiecare clipă al generațiilor ce se succed. 

Popoarele sunt ca și astrele; unele au o lumină proprie, altele o lumină împrumutată. Poporul român a avut de-a lungul veacurilor o viață națională proprie și în originalitatea unui trecut fără asemănare trebuie căutate căile viitorului. În acest trecut trebuie citite destinele neamului, care ne apar plămădite din vifor și zguduiri dar care, ca și râul care se varsă în mare, nu dezminte izvorul de unde pornește.

Pentru poporul nostru, fiecare etapă de afirmare a însemnat o revoluție, pe care a scris-o cu sânge jertfind tot ceea ce a avut mai eroic în el, pentru a se întrece în sine, pentru a nu se rușina în fața amintirilor strămoșești, pentru a nu pleca fruntea în fața spadei vecinilor.