Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta elizabeta rizea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta elizabeta rizea. Afișați toate postările

marți, 16 februarie 2010

Holocaustologii cer interzicerea filmului românesc “Portretul luptătorului la tinereţe” pe motiv ca glorifica un legionar


Obrăznicie fără limite a holocaustologilor români: deşi n-au văzut filmul (lucru care se poate deduce din categorisirea ca “documentar” a unei producţii de ficţiune), Marco Maximilian Katz, preşedintele Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România, şi Alexandru Florian, director al Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului „Elie Wiesel” au solicitat organizatorilor festivalului de film de la Berlin să interzică proiecţiile filmului “Portretul luptătorului la tinereţe”.

Regizat de Constantin Popescu, filmul urmăreşte acţiunile grupului de partizani anticomunişti condus de Ion Gavrilă Ogoranu, lucru care le-a ridicat părul în cap celor doi (de altfel, indivizi plătiţi din bani publici).

Pentru cine nu ştie, Ogoranu, personaj marcant al rezistenţei, a fost legionar.

Cu alte cuvinte, este rea însăşi existenţa unui film care ne face să ne gândim, vrem nu vrem, că în vreme ce co-etnicii lui Katz si Florian (Pauker, Luca, Bodnarenko, Nikolski, Roman) jefuiau România, trimiţând-o sub formă de baloţi la Moscova ca despagubiri de război sau schingiuiau tineretul prin puşcării, unii au îndrăznit să li se opună…

Oare există vreo limită pentru nesimţirea şi jigodismul acestor impostori?