Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta extremism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta extremism. Afișați toate postările

vineri, 12 august 2011

Autorul atacului de la Ministerul Eston al Apărării, un comunist fanatic!

Detaliile care au apărut în legătură cu autorul atacului de joi de la Ministerul Apărării din Estonia, un bărbat solitar care a redactat mai multe manifeste politice fanatice, arată similitudini cu extremistul norvegian Anders Behring Breivik, scrie Mediafax. Diferenţa este că teroristul de origine armeană era un imigrant în mica ţară baltică, Estonia.

Acest bărbat, Karen Drambjan, un avocat născut în Armenia în 1954 şi care a primit cetăţenie estonă în 1993, aprecia într-un manifest difuzat înaintea alegerilor europene din 2009 că "Estonia a intrat pe drumul războiului civil".

"Nu contează forma pe care o va lua acest drum, dar va fi însoţit de râuri de sânge, de o destabilizare criminală şi de o sărăcie totală", potrivit unui extras al acestui document citat vineri de agenţia de presă locală Delfi.

Bărbatul, înarmat cu un pistol, a intrat joi după-amiază în clădirea Ministerului Apărării, aruncând o fumigenă şi luând ostatice două persoane, după care a fost ucis în timpul intervenţiei unei unităţi speciale a forţelor de ordine, cei doi ostatici fiind eliberaţi.

Divorţat şi tatăl a două fete, Drambjan era membru al unui mic partid care nu face parte din Parlament, Partidul stângii unificate, ce i-a succedat Partidului comunist eston din perioada sovietică.

În manifestul său, el incită la revoltă împotriva autorităţilor minoritatea rusofonă care reprezintă aproximativ un sfert din populaţia estonă de 1,3 milioane de locuitori.

"Pentru ei (estoni), noi suntem doar nişte oi şi nişte sclavi, nu suntem aici decât pentru a umple casieriile ţării şi pentru a le asigura prosperitatea", potrivit unui extras citat de Delfi.

duminică, 18 ianuarie 2009

Reactivarea organizaţiei revizioniste „Ordinul Vitejilor“

Istoricii, şi nu numai ei, cunosc rolul nefast al organizaţiilor paramilitare, iredentiste şi revizioniste, care au funcţionat în unele ţări din Europa, pentru liniştea, pacea şi stabilitatea statelor europene. După încheierea celui de-al doilea război mondial, cu milioanele sale de victime, activitatea acestor organizaţii a fost interzisă. Iată că, după 1990, unele din aceste organizaţii au renăscut, s-au extins şi militează pentru aceleaşi obiective revanşarde, de dinainte de anul 1940. O asemenea organizaţie este şi „Ordinul Vitejilor” (Tortenelmi Vitezi Rend), despre care prezentăm în continuare câteva date.
Anul constituirii: 1920, de către Horty Miklos.
Obiectiv principal: lupta împotriva „nedreptăţii de la Trianon”.
Scurt istoric: Se consideră urmaş al Ordinului Cavaleresc „Sfântu Gheorghe” a lui Robert de Anjou, înfiinţat în anul 1326, ramura maghiară fiind consolidată în anul 1408 de către regele Zigmond. În anul 1962, ordinul este primit în rândul ordinelor cavalereşti - clasificarea internaţională - fiind condus la acea dată de Habsburg Jozsef. În prezent, ordinul este condus de cetăţeanul ungar Hunyadi Laszlo (al şaselea „conducător” de la înfiinţarea ordinului), locţiitor fiind concetăţeanul său Gergely Istvan.
Organizarea teritorială: scăunală, regională, naţională şi internaţională. Districtul Europa este condus de Imre Lazslo, din Nurnberg. Districtul Germania are în fruntea sa pe Lehototkay- Kerey Ezster, cel din Austria pe Istvan Erczhegyi, cel din Ţările scandinave pe Potyondi Gyozo, iar cel din Elveţia, Italia, Spania şi Portugalia pe Adam Hertelendy.
Conducătorul Districtului Transilvania este Lazar Elemer, din Miercurea-Ciuc, iar conducătorul „Scaunelor ardelene” Kalmar Janka, din acelaşi oraş. Fiecare scaun are în fruntea sa câte un conducător şi câte un „comandant” - care are grade (cel mai înalt, bineînţeles, cel de general). Scaunele secuieşti, au următoarea conducere (primul nume este al conducătorului, cel de-al doilea al comandantului - cu menţionarea doar a gradului de general): scaunul Ciuc - Deak Imre şi Darvas-Kozma Josef, din Miercurea-Ciuc; scaunul Odorhei - Kovecsi Nagy Zsigmond şi Kavari Gabor (general), din Odorheiu-Secuiesc; scaunul Gheorgheni - Deak Arpad (general) şi Bocskai Istvan, din Sovata; scaunul Brăduţ-Micloşoara - Benko Emoke, din Brăduţ şi preotul reformat Krizbai Imre (general), din Baraolt; scaunul Sepsi - Erdely Bela şi Bordas Attila (general), din Sfântu-Gheorghe; scaunul Kezdi - Foldes Lajos, din Târgu-Secuiesc şi Kelemen Denes (general), din Ghelinţa; scaunul Mureş - Biro Istvan şi Benko Bela Josef (general), din Târgu-Mureş; scaunul Turda - Pataki Josef şi Dimen Josef (general), din Turda; municipiul Oradea - Bokor Laszlo (general), din Oradea; judeţul Satu Mare - preotul Nagy Şandor (general); judeţul Maramureş - Nagy Zoltan (general), din Baia-Mare.
Să menţionăm că un membru marcant al Ordinului a fost şi Wass Albert.
Din anul 2006, organul de presă al Ordinului este „Informaţia Vitejilor”. Iată şi câteva asociaţii derivate ale Ordinului: Societatea „Horthy Miklos”, Comunitatea Camarazilor de Luptă Maghiari, Asociaţia Paznicilor Maghiari ai Coroanei.
Lăsăm la latitudinea instituţiilor în drept ale Statului Român, instituţii îndrituite să asigure respectarea legilor pe întreg teritoriul Ţării, să întreprindă măsurile cuvenite faţă de organizarea şi funcţionarea unei organizaţii cu asemenea scop revizionist. Sursa: Condeiulardelean.ro

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Laszlo Tokes catre Dalai Lama: «Tinutul Secuiesc este Tibetul României»


Tokes Laszlo, extremistul iredentist, campion al discordiei maghiaro-romane a ajuns sa abereze pana si in Tibet. Nu a scapat ocazia de a se face de ras si acolo. Mai departe reproducem un material extras din
Gardianul.

Asa cum ne-au obisnuit de ani de zile, episcopul-europarlamentar Tokes Laszlo, impreuna cu o alta sutana, Sogor Csaba, incearca din toate rasputerile sa federalizeze România. Cei doi nu au scapat ocazia de a vorbi despre autonomia asa-zisului „Tinut Secuiesc” cu ocazia intâlnirii cu liderul spiritual tibetan, Dalai Lama. Calugarul budist, venerat de catre tibetani ca fiind incarnarea lui Buddha, impreuna cu primul-ministru al Guvernului Tibetului din exil, profesorul Samdong Rinpoche, s-a aflat in zilele de 3 si 4 decembrie in Bruxelles.

Liderul spiritual al Tibetului a fost primit, in cursul zilei de miercuri, de catre membrii intergrupului-Tibet al Parlamentului European (PE), din care fac parte si cei doi europarlamentari români, si de catre presedintele acestuia, deputatul crestin-democrat european Thomas Mann. Cu ocazia acestei intâlniri, Tokes a afirmat ca Tinutul Secuiesc este „Tibetul României”(s.n.), iar Sogor Csaba i-a atras atentia calugarului budist ca Uniunea Europeana (UE) poate ajuta cel mai bine in rezolvarea problemei tibetane daca isi aranjeaza problemele nerezolvate ale propriilor minoritati etnice, in ceea ce priveste dreptul lor de a-si folosi limba, precum si dreptul la autonomie culturala si teritoriala. Potrivit unor comunicate emise de birourile europarlamentare ale celor doi politicieni, europarlamentarul Tokes Laszlo l-a salutat pe Dalai Lama, spunându-i ca provine din „Transilvania, de pe pamântul pe care s-a nascut Korosi Csoma Sandor, creatorul primului dictionar englez-tibetan. Vin de pe pamântul lui natal, Tinutul Secuiesc, din «Tibetul României» (s.n.), care lupta pentru autonomia teritoriala exact ca si tara preasfintiei tale”, a afirmat episcopul Tokes Laszlo. Acesta a facut o comparatie intre autonomia „model” a Tirolului de Sud si a Tibetului, elogiind sprijinul europarlamentarilor din Italia si Tirolul de Sud. Tokes l-a asigurat pe liderul tibetan despre solidaritatea maghiarilor din Transilvania, oferindu-i drept cadou o carte semnata de el, intitulata „Speranta si realitate”, in varianta engleza. Totodata, Dalai Lama a fost invitat de catre europarlamentar in Transilvania.