La 8 mai 1945, Armata Germană a capitulat necondiționat. Armele au tăcut iar soldații germani s-au lăsat pradă destinului. După ani întregi de lupte acerbe, soldații germani au sperat la un tratament cinstit din partea învingătorilor.
Chiar și dușmanul va ține cont de forța, randamentul și sacrificiile soldaților germani pe apă, la sol și în aer. (Ultimul raport al Armatei, 9 mai 1945)
Cât de mult s-au înșelat în aceste așteptări, este și astăzi o temă ținută sub tăcere în cărțile de istorie. Mitul așa-zisei eliberări lasă o dâră de sânge după sine chiar și după sfârșitul războiului. Alungarea, jaful, crimele în masă asupra prizonierilor de război, sunt lucruri care nu vor deloc să se potrivească portretului ”salvatorilor”.
În așa-zisele Rheinwiesenlagern (lagăre din câmpiile Rinului) au fost încarcerați după sfârșitul războiului peste 3,4 milioane de soldați germani. În condiții igienice catastrofale, au murit în jur de 1 milion de prizonieri în anii 1945/1946. Aceștia au murit de foame sau din cauza unor maladii, în mâinile presupușilor eliberatori. Un milion de oameni care figureaza pe listele autorităților americane la capitolul ”other losses” (alte pierderi) și a căror moarte chinuită este astăzi ținută sub tăcere.
