Curg fluvii de ştiri despre evenimentele din Siria. Începi să te întrebi dacă nu sunt toate scrise cu simbrie. Zona reprezintă pentru mine o ciudăţenie plină de haz şi, cel mult, o curiozitate. Nu am motive să mă interesez prea mult ce se întâmplă acolo. Chiar dacă, am simpatii pentru naţionaliştii din întreaga lume şi un dispreţ profund şi justificat pentru islamiştii care încearcă să îi ia locul lui
Bashar al-Assad pentru a i-l da lui..."Allah"...
Mă interesează mai mult "Siria" de lângă noi. "Siria" din Timişoara. Comunitatea sirienilor din oraşul nostru a ajuns sa constituie o ameninţare pentru echilibrul etno-cultural şi social al burgului. La şcoli altădată cu renume, acum sunt clase ticsite aproape în întregime cu sirieni şi metişii lor. Multe progenituri siriene s-au implicat în grupări anarhiste underground care practicau violenţa împotriva identitarienilor. Evaziunea fiscală şi mafia arabă au dat unuia dintre ei porecla de ... "Prinţişorul Banatului". Un individ
privilegiat de poliţie, serviciile secrete, potentaţii politici ai vremurilor, dar un "prinţişor" care ar râmâne şi fără proba pentru recoltare sanguină dacă într-o întâlnire mediavală, cavalerească, evident fantastică, s-ar duela cu patronul nostru spiritual Eugeniu de Savoia, adevăratul şi unicul Prinţ al Banatului. Pomenesc un duel cu sabia pentru că individul are o atracţie faţă de lupta cu sabia, precum alogenii din clanurile de zburătoare. În 1994, într-un adevărat război cu alţi arabi, un duşman de-al lui "Rami" a fost decapitat cu sabia, se pare că exact de către acesta. Cert "nu se ştie" pentru că
procurorul a primit ordin să elibereze arestaţii şi să sisteze ancheta...
În sfârşit, interesaţi de o astfel de comunitate efervescentă, am ajuns în centrul oraşului, între magazinul Bega şi hotelul Continental, acolo unde îşi aveau cortul "rebelii locali" ai regimului naţionalist secular al lui Bashar al-Assad. Era sfârşit de septembre şi ei adunau semnături contra ambasadorului sirian din România. Ne-am abordat reciproc. Ei voiau doar o semnătură de la mine şi camaradul meu care a captat aceste imagini. Am încercat să legăm un dialog. Nu am prea reuşit. Nu am reuşit pentru că erau dezavantajaţi de lipsa argumentelor şi a soluţiilor. În absenţa lor ne-au vârât
sub nas o fotografie uriaşă cu copii morţi. Cică victimele lui Bashar al Asad. Am luat imaginea şi am jucat rolul lui: "Sunt victimele islamiştilor care vor să distrugă Siria. Aceşti copii sunt victimele sioniştilor şi occidentalilor care vor să distrugă naţionalismul pan-arab." Tăcere. Nu erau pregătiţi pentru un dialog. Nu i-a ajutat nici cafeaua tradiţională pe care ne-a oferit-o şi am refuzaţ-o cât am putut de elegant. Le-am cerut numele celui care îl poate înlocui acum pe Assad. Nu au fost capabili să îmi ofere unul. Aveau invariabil un răspuns: "
Allah! Allah să conducă Siria, nu Bashar şi familia lui". Dar un om care să îi ia locul lui Bashar aveţi, ştie vreunul dintre voi? "
Allah, să ne conducă
Allah". "Bine, dar dacă voi nu-l ajutaţi pe "
Allah, Allah", la conducerea Siriei va ajunge o marionetă a sioniştilor, a evreilor, a Israelului", zice mintea mea. "Are grija
Allah", spun buzele lor... "Ştii când ajungi pe aeroportul din Siria, trebuie să te închini lui Bashar. Dar ar trebui să te închini lui
Allah.
El trebuie să conducă Siria", se grăbeşte să adauge unul cu ochii ieşindu-i din orbite, temperat de ceilalţi. Plictisit de
"Allah", am încercat să discutăm despre istoria Siriei. I-am întrebat dacă au cunoştinţă cum a apărut acest steag, de ce au aceste culori:
roşu-alb-negru? Habar n-avea niciunul. Cică "aaa, păi e foarte vechi, dinainte de 1975" :)) Nu auziseră de niciunul dintre
numele germane care le-au influenţat profund viaţa după al doilea război mondial şi le lăsaseră moştenire, alături de o organizare statală modernă şi o politică externă coerentă, orientată clar,
un steag. De ce aveţi steagul ăsta cu roşu, alb şi negru? "Aşa a vrut
Allah!" Nicio îndoială că Bashar al-Assad spune adevărul când afirmă că în Siria se dă "o luptă între islamism şi pan-arabism". Antecedentele din Tunisia, Egipt şi Libia îi dau credibilitate. Iar întâlnirea noastra cu opozanţii lui nu ne-a lasat niciun dubiu. Întâlnire după care
nu ai cum să nu simpatizezi cu regimul preşedintelui Bashar al-Assad.
Ne-au plăcut în mod deosebit pozele cu copii sirieni, îmbrăcaţi în uniforme frumoase şi salutând cu braţul drept întins spre cer.
