Caravana "rebelilor" sirieni, la Timişoara

Curg fluvii de ştiri despre evenimentele din Siria. Începi să te întrebi dacă nu sunt toate scrise cu simbrie. Zona reprezintă pentru mine o ciudăţenie plină de haz şi, cel mult, o curiozitate. Nu am motive să mă interesez prea mult ce se întâmplă acolo. Chiar dacă, am simpatii pentru naţionaliştii din întreaga lume şi un dispreţ profund şi justificat pentru islamiştii care încearcă să îi ia locul lui Bashar al-Assad pentru a i-l da lui..."Allah"...

Mă interesează mai mult "Siria" de lângă noi. "Siria" din Timişoara. Comunitatea sirienilor din oraşul nostru a ajuns sa constituie o ameninţare pentru echilibrul etno-cultural şi social al burgului. La şcoli altădată cu renume, acum sunt clase ticsite  aproape în întregime cu sirieni şi metişii lor. Multe progenituri siriene s-au implicat în grupări anarhiste underground care practicau violenţa împotriva identitarienilor. Evaziunea fiscală şi mafia arabă au dat unuia dintre ei porecla de ... "Prinţişorul Banatului". Un individ privilegiat de poliţie, serviciile secrete, potentaţii politici ai vremurilor, dar un "prinţişor" care ar râmâne şi fără proba pentru recoltare sanguină dacă într-o întâlnire mediavală, cavalerească, evident fantastică, s-ar duela cu patronul nostru spiritual Eugeniu de Savoia, adevăratul şi unicul Prinţ al Banatului. Pomenesc un duel cu sabia pentru că individul are o atracţie faţă de lupta cu sabia, precum alogenii din clanurile de zburătoare. În 1994, într-un adevărat război cu alţi arabi, un duşman de-al lui "Rami" a fost decapitat cu sabia, se pare că exact de către acesta. Cert "nu se ştie" pentru că procurorul a primit ordin să elibereze arestaţii şi să sisteze ancheta...

În sfârşit, interesaţi de o astfel de comunitate efervescentă, am ajuns în centrul oraşului, între magazinul Bega şi hotelul Continental, acolo unde îşi aveau cortul "rebelii locali" ai regimului naţionalist secular al lui Bashar al-Assad. Era sfârşit de septembre şi ei adunau semnături contra ambasadorului sirian din România. Ne-am abordat reciproc. Ei voiau doar o semnătură de la mine şi camaradul meu care a captat aceste imagini. Am încercat să legăm un dialog. Nu am prea reuşit. Nu am reuşit pentru că erau dezavantajaţi de lipsa argumentelor şi a soluţiilor. În absenţa lor ne-au vârât

sub nas o fotografie uriaşă cu copii morţi. Cică victimele lui Bashar al Asad. Am luat imaginea şi am jucat rolul lui: "Sunt victimele islamiştilor care vor să distrugă Siria. Aceşti copii sunt victimele sioniştilor şi occidentalilor care vor să distrugă naţionalismul pan-arab." Tăcere. Nu erau pregătiţi pentru un dialog. Nu i-a ajutat nici cafeaua tradiţională pe care ne-a oferit-o şi am refuzaţ-o cât am putut de elegant. Le-am cerut numele celui care îl poate înlocui acum pe Assad. Nu au fost capabili să îmi ofere unul. Aveau invariabil un răspuns: "Allah! Allah să conducă Siria, nu Bashar şi familia lui". Dar un om care să îi ia locul lui Bashar aveţi, ştie vreunul dintre voi? "Allah, să ne conducă Allah". "Bine, dar dacă voi nu-l ajutaţi pe "Allah, Allah", la conducerea Siriei va ajunge o marionetă a sioniştilor, a evreilor, a Israelului", zice mintea mea. "Are grija Allah", spun buzele lor... "Ştii când ajungi pe aeroportul din Siria, trebuie să te închini lui Bashar. Dar ar trebui să te închini lui Allah. El trebuie să conducă Siria", se grăbeşte să adauge unul cu ochii ieşindu-i din orbite, temperat de ceilalţi. Plictisit de "Allah", am încercat să discutăm despre istoria Siriei. I-am întrebat dacă au cunoştinţă cum a apărut acest steag, de ce au aceste culori: roşu-alb-negru? Habar n-avea niciunul. Cică "aaa, păi e foarte vechi, dinainte de 1975" :)) Nu auziseră de niciunul dintre numele germane care le-au influenţat profund viaţa după al doilea război mondial şi le lăsaseră moştenire, alături de o organizare statală modernă şi o politică externă coerentă, orientată clar,  un steag. De ce aveţi steagul ăsta cu roşu, alb şi negru? "Aşa a vrut Allah!" Nicio îndoială că Bashar al-Assad spune adevărul când afirmă că în Siria se dă "o luptă între islamism şi pan-arabism". Antecedentele din Tunisia, Egipt şi Libia îi dau credibilitate. Iar întâlnirea noastra cu opozanţii lui nu ne-a lasat niciun dubiu. Întâlnire după care nu ai cum să nu simpatizezi cu regimul preşedintelui Bashar al-Assad.
Ne-au plăcut în mod deosebit pozele cu copii sirieni, îmbrăcaţi în uniforme frumoase şi salutând cu braţul drept întins spre cer.

#

Aflăm dintr-o ştire transmisă de hotnews.ro că o armată de 15.000 de dezertori din armata siriana este antrenată şi coordonată de Turcia cu scopul de a răsturna regimul naţionalist al lui Bashar al-Assad.

Tunisia, Egipt şi Libia au încheiat o eră de stabilitate şi au pornit pe drumul "frământărilor democratice" cu ajutorul decisiv al capitalismului internaţionalist care şi-a pus armele în slujba "rebelilor": NATO şi mass-media. "Nu avem legatură cu nici o sectă, religie sau partid politic", spune liderul dezertorilor din armata siriană, Rias al-Assad, un individ care se recomandă a fi colonel, încercând să-şi păstreze gradul din armata pe care a părăsit-o în cel mai dezonorant mod. La fel ca Rias al-Assad, "rebelii" din Tunisia, Egipt şi Libia au declarat la rândul lor că nu au legătură cu "nicio sectă, religie..." Şi în fiecare dintre aceste ţari s-au instaurat regimuri islamiste, înlocuind regimurile naţionaliste şi seculare. Suspect, acestea nu au nicio tentă anti-sionistă. Cel puţin nu şi-au exprimat-o până acum. Curios ? că Turcia, ţara care acordă sprijin "rebelilor" sirieni a cârmit spre islamism şi ea. Unul moderat. Încă.