Din cartea d-lui V. Saghinescu, apărută la Iaşi în 1906, întitulată „Evreii în România" reproducem următorul fragmerit, spre a vedea ori-şi cine cum fruntaşii Jidovimei de la noi ţipau ca muşcaţi de şarpe când guvernul român, prin neuitatul Spiru-Haret, a început intensificarea mişcării cooperatiste în România mică.
Acei Jidani poartă numele Gelehrter şi rabinul Niemyrover şi combat precum urmează măsura prevăzătoare de apărare naţională:
„Guvernul român ţine prin înfiinţarea băncilor populare româneşti la sate să paralizeze mijloacele evreeşti de traiu, constituind prin înfiinţarea unor astfel de bănci cea mai mare lovitură pentru mii de familii evreeşti, ai căror capi le susţin existenţa prin împrumuturile date ţăranilor români”.
Ai înţeles, domnule cititor român, cum marturisesc înşişi conducători ai Jidovimei că naţionalii lor trăesc din camătă dela împrumuturile acordate ţăranilor noştri? Această mărturisire s'a făcut la 1902. În 28 de ani nici un guvern nu s'a învrednicit să aducă o lege contra cametei. Acestea sunt guvernele de partid. De aceea partidele trebue să piară şi vor pieri în anul 1931.

