Un apel la reconstrucție națională prin autoritate, moralitate și suveranitate
Națiunile nu se clădesc pe împrumuturi și servilism, ci pe muncă și credință.”
Opinii, atitudini, ideologie. Blogul Naţionaliştilor Autonomi. Fondat în 2007.
Un apel la reconstrucție națională prin autoritate, moralitate și suveranitate
Națiunile nu se clădesc pe împrumuturi și servilism, ci pe muncă și credință.”
România traversează, în aceste decenii postcomuniste, o criză profundă și multidimensională: o criză de viziune, de autoritate, de moralitate și, poate cel mai grav, de identitate. Într-un astfel de context, nu este deloc exagerat să privim către alte epoci și națiuni care, aflate în pragul colapsului, au fost redresate prin voință politică, rigoare morală și suveranitate națională.
Un astfel de exemplu este Portugalia interbelică, redresată de António de Oliveira Salazar — economist, creștin practicant, lider sobru și reformator de stat. Lecția portugheză a anilor ’30 nu este despre nostalgia unui autoritarism romantic, ci despre eficiența unei guvernări care a pus ordinea, credința și binele național mai presus de interesele de grup sau de agenda internațională.
În 1945 nu a învins pacea. A învins camăta. A învins colonizarea economică, destrămarea suveranității, distrugerea naționalismului ca forță pozitivă de regenerare. Milioane de europeni nu au fost „eliberați”, ci au fost predați lagărului sovietic sau incluși în sistemul de control anglo-american. Națiunile au fost îngenuncheate, cultura europeană a fost rescrisă cu sânge și minciună, iar orice formă de gândire opusă materialismului globalist a fost demonizată.
Așa-zisa victorie a fost în realitate distrugerea ordinii europene bazate pe muncă, onoare, identitate și solidaritate națională. În locul unei Europe unite prin valorile sale tradiționale, am primit o Europă a băncilor, a datoriei perpetue, a „drepturilor” goale și a imigrației ca armă de distrugere etnică lentă.
Un național-socialist modern nu sărbătorește această zi. O comemorează. Nu ca nostalgie, ci ca act de conștiință istorică. Pentru că adevărul nu poate fi îngropat sub ruinele propagandei învingătorilor. Europa nu a fost eliberată. A fost cucerită de o nouă tiranie: tirania pieței fără națiune, a politicienilor fără patrie și a ideologiilor care urăsc tot ce este organic, curat și național.
Nu ajunge să recunoaștem boala. Trebuie să îndrăznim să vorbim despre leac.
Gottfried Feder nu s-a limitat la a demasca camăta. A propus o alternativă: un sistem economic în care banii sunt creați de stat, în slujba comunității, și în care capitalul nu se poate folosi pentru parazitism, ci doar pentru muncă productivă.
Iată câteva soluții esențiale pe care le propunea el – și care, adaptate, pot deveni baza unei renașteri reale.
1. Abolirea dobânzii asupra creditului productiv
„Capitalul nu trebuie să aibă voie să se reproducă prin sine însuși.” – G. Feder
Dobânda este instrumentul prin care cei care nu muncesc ajung să-i controleze pe cei care creează. Statul trebuie să interzică dobânda asupra împrumuturilor pentru agricultură, industrie și construcție – activități care adaugă valoare reală în economie. Asta înseamnă că un tânăr care vrea să-și facă o fermă sau o fabrică ar primi bani de la stat fără dobândă, nu de la o bancă privată care îl îngroapă în rate.
Într-o epocă în care democrația este invocată la orice colț de stradă, realitatea este că însăși esența unei societăți libere — libertatea de opinie — este sub asediu. Nu de către cei care gândesc altfel, nu de către cei care deranjează status quo-ul, ci tocmai de către cei care dețin puterea și decid ce ai voie să spui și ce nu.
Condamnarea unui individ la ani grei de închisoare pentru opinii — fie că sunt exprimate printr-un discurs, o melodie sau o platformă digitală — nu este un act de justiție, ci o formă de represiune ideologică. Oricât ar fi de incomode, nepopulare sau provocatoare, opiniile nu trebuie arestate. Când o societate ajunge să închidă oameni pentru ceea ce gândesc sau spun, nu vorbim de democrație, ci de totalitarism cu față politică corectă.
Datoria externă explodează, iar poporul plătește. Trădarea economică nu mai poate fi ascunsă.
Într-o Românie sufocată de scumpiri, salarii mici și exod al tinerilor, o nouă cifră rușinoasă iese la lumină: datoria externă a statului crește fără frâu, iar guvernul privește neputincios – sau, mai grav, complice.
România s-a transformat într-un vasal economic, controlat prin datorii, semnături pe hârtii și dobânzi care ne amanetează viitorul. În loc să fim un stat liber, ne comportăm ca o colonie a cămătarilor internaționali. Guvernele nu mai guvernează – doar administrează împrumuturi făcute în numele nostru, fără să ne întrebe și fără să ne respecte.
Cine sunt vinovații?
Sunt aceiași politicieni care mint poporul în campanii și îl vând după alegeri.
Pentru noi, național-socialiștii români, muncitorul nu este o rotiță anonimă într-o mașinărie fără suflet. El este suflul viu al poporului, făuritorul și păzitorul țării.
Dreptatea socială nu înseamnă haos sau egalitarism mincinos, ci rânduială firească: fiecare om să fie răsplătit după muncă, respectat pentru rostul său în comunitatea națională.
Astăzi, muncitorul român este batjocorit. Nu doar că este plătit mizerabil, muncind adesea în condiții nedemne, dar este și înlocuit în propria sa patrie de migranți aduși din Asia și Africa, dispuși să vândă munca la preț de nimic. Această politică de înlocuire etnică economică este o insultă adusă muncitorului român și o crimă împotriva unității noastre naționale.