Academia Română a decis să scoată în curând într-un nou tiraj Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) în care explicaţia cuvintelor "ţigan" şi "jidan" va fi modificată.
Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române şi director al Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti", afirmă că un nou tiraj DEX va ieşi "în curând" de la tipografie şi va cuprinde "toate modificările solicitate" de mai multe organizaţii şi instituţii pentru cele două cuvinte pe care acestea le consideră jignitoare (sic!) la adresa etniei ţigăneşti şi evreilor, potrivit Mediafax.
Agenţia de Dezvoltare Comunitară "Împreună" a transmis o scrisoare deschisă Institutului "Iorgu Iordan-Al. Rosseti" prin care îi solicită să respecte recomandarea fǎcutǎ de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în ceea ce priveşte rectificarea definiţiei cuvântului "ţigan" în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a din 2009.
"Vǎ solicitǎm sǎ luaţi mǎsuri pentru a rectifica imediat definiţia cuvântului «ţigan», dupǎ cum urmeazǎ: sǎ consemnaţi caracterul peiorativ al cuvântului «ţigan» atunci când acesta din urmǎ este folosit pentru a denumi o persoanǎ care aparţine minoritǎţii rome şi sǎ specificaţi cǎ folosirea acestui cuvânt nu este recomandatǎ deoarece este considerat ofensator (discrimineazǎ împotriva minoritǎţii ţigăneşti), sǎ consemnaţi caracterul peiorativ sau depreciativ pentru epitetul de la punctul 3 din definiţia cuvântului «ţigan», care în prezent apare: «Epitet dat unei persoane cu apucǎturi rele», sǎ definiţi minoritatea naţionalǎ în dreptul cuvântului «rom», care va deveni astfel termenul de referinţǎ (termenul principal) în locul cuvântului «ţigan»", se arată în scrisoarea transmisă de Agenţia "Împreună", alături de alte 15 organizaţii din România, directorului Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" Marius Sala şi, spre înştiinţare, preşedintelui CNCD Csaba Ferenc Asztalos.

