28 octombrie 1922: Marşul fascist asupra Romei

Corneliu Zelea Codreanu despre Marşul fascist asupra Romei în "Pentru legionari":

Tot acolo la Berlin si cam în acelasi timp, am auzit vestea uriasei izbucniri fasciste: marsul asupra Romei si victoria lui Mussolini. M-am bucurat ca de victoria tãrii mele. Existã o legãturã de simpatie între toti aceia care, în diferite pãrti ale pãmântului, îsi servesc neamul, dupã cum existã o legãturã de simpatie între toti aceia care lucreazã la nimicirea neamurilor.

Mussolini, viteazul care cãlca balaurul în picioare, era din lumea noastrã, de aceea toate capetele de balaur se nãpusteau asupra lui jurându-i moarte. Pentru noi ceilalti, el va fi un luceafãr luminos care ne va da sperante; ne va fi dovada vie cã hâdra poate fi învinsã. O dovadã a posibilitãtilor noastre de biruintã.

Dar Mussolini nu e antisemit. Degeaba vã bucurati, soptea presa jidoveascã la urechile noastre. Nu e vorba de ce ne bucurãm noi; e vorba de ce vã supãrati D-voastrã de victoria lui, dacã nu e antisemit. Care e ratiunea atacurilor mondiale ale presei jidãnesti în contra lui?

"Fascismul", de Benito Mussolini

Cap. VII

MINCIUNILE DEMOCRAŢIEI

"Judecata, ştiinţa,  - zicea Renan, care a avut viziuni prefasciste într-una din "Meditations philosophiques" - sunt produsele umanităţei, dar, a voi judecata dela popor şi prin popor este o himeră. nu este necesar pentru existenţa judecăţei, ca toată lumea să o cunoască. În orice caz, dacă această iniţiere trebue făcută, ea nu se face prin josnica democraţie care pare că duce la desfiinţarea oricărei culturi şi discipline superioare. Principiul că societatea există numai pentru libertatea şi traiul bun al indivizilor care o alcătuiesc, nu pare să fie potrivit cu planurile naturei, planuri în care speţa singură este luată în consideraţieşi individul pare a fi sacrificat. E de temut ca ultimul cuvânt al democraţiei astfel înţeles (mă grăbesc să spun că el se poate înţelege şi altfel) să nu fie o stare socială în care o masă degenerată n-ar avea alte preocupări decât să se bucure de plăcerile mârşave ale omului de rând".

Aşa grăeşte Renan. Fascismul respinge în democraţie absurda minciună convenţională a egalităţei politice, spiritul iresponsabilităţei colective şi povestea fericirei şi a progresului fără de sfârşit.

Benito Mussolini, Fascismul

Pentru fascism, lumea adevărată nu este lumea materială, superficială, în care omul devine un individ izolat de toţi ceilalţi, trăind prin el însuşi şi cârmuit de o lege naturală care, instinctiv îl face să trăiască o viaţă de plăceri egoiste şi trecătoare. Omul fascismului nu este decât naţiune şi patrie; o lege morală care uneşte indivizii şi generaţiile intr-o tradiţie şi într-o misiune, suprimând instinctul de viaţă închisă în cercul restrâns al plăcerii, stabilind în datorie o viaţă superioară, liberată de limitele timpului şi ale spaţiului, o viaţă în care individul prin abnegaţie de sine, prin sacrificiul intereselor sale particulare, prin moarte chiar, realizează acea existenţă pur spirituală care face valoarea sa de om.

(Fascismul, Benito Mussolini, Tipografia ziarului "Universul", Bucureşti, 1934, pag. 21)