Paul Dicu a reprezentat România la ediţia din acest an a „Maratonului Nisipurilor“, cea mai dură cursă din lume. După 243 de kilometri prin deşert a trecut linia de sosire ajungând la întâlnirea cu el însuşi. Aceasta este istoria unui om care s-a luptat cu toţi demonii din pivniţele sufletului său. E o istorie personală, dar care s-ar putea, totuşi, să ne folosească.
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta Marathon des Sables. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marathon des Sables. Afișați toate postările
sâmbătă, 7 mai 2011
vineri, 15 aprilie 2011
Felicitări, Paul Dicu! Suntem mândri de tine!
Fără niciun sprijin din partea statului român, sportivul Paul Dicu, din Constanţa, a reuşit să participe în perioada 3 - 9 aprilie 2011 şi la cea de-a 26-a ediţie a Maratonului Nisipurilor (Marathon des Sables) şi să termine această cursă infernală parcurgând 243 de kilometri printre dune de nisip şi pietre timp de 7 zile. Fiecare concurent poartă în spate rucsacul cu alimentele necesare, un kit de supravieţuire şi haine. În această competiţie fiecare dintre cei 849 de concurenţi care s-au prezentat la start, doar 811 au terminat cursa, iar Paul Dicu s-a clasat pe locul 621. Între participanţi s-au aflat şi Gabriel Turculeţ, din Doha, Qatar, Gabriel Laczko, reprezentând Elveţia, precum şi Bogie Dumitrescu, din partea echipei SUA. Dar Paul Dicu a fost singurul român care a purtat steagul tricolor românesc, mândru de originile sale. Respect, Paul Dicu, pentru performanţa sportivă absolut remarcabilă!
Citiţi şi Paul Dicu a revenit în oraş