Iată ce declara Iosif Velceanu, cunoscut om de cultură, martor ocular al evenimentelor, referitor la ziua de 3 August 1919:
Se afișează postările cu eticheta Ziua Timişoarei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ziua Timişoarei. Afișați toate postările
miercuri, 3 august 2011
3 August – Ziua Timişoarei, instaurarea administrației românești!
joi, 31 iulie 2008
Marea Tee-mee-shwa-rah a devenit Mica Vienă...
Autor: Ilie Chelariu
ilie.chelariu@opiniatimisoarei.ro
În urmă cu nişte ani, dr. Ioan Haţegan, preşedintele Societăţii Banatul, lansa un brand de succes, Ruga bănăţeană. Pe fondul unor neînţelegeri, respectiva sărbătoare fiind marcă înregistrată, primarul şi-a făcut ruga lui şi s-a autodeclarat naş perpetuu. Tot cam de atunci, 3 august a devenit Ziua Timişoarei, lucru util atât oraşului, cât şi politicienilor.
Despre naşul rugii, nedeii sau hramului, în tradiţia noastră de bun-simţ, care este un fruntaş recunoscut de toată comunitatea, un om harnic şi corect, altul în fiecare an, vom discuta înainte de 15 septembrie, problema este că acum, de Ziua Timişoarei, oraşul trăieşte nişte tristeţi.
Zilele acestea, Memorialul Revoluţiei, singura instituţie consecventă în a păstra spiritul Timişoarei, a fost notificat să părăsească spaţiul în care funcţionează de la înfiinţare şi în care orice român sau străin poate să ia contact cu strădania de ani de zile a lui Traian Orban – zeci de mii de documente care vorbesc despre adevăruri incomode, generali vinovaţi, anticomunism, martiri şi personalităţi care au luptat pentru ca noi să fim liberi. Dacă adăugăm starea jalnică în care se află Monumentul Luptătorilor Anticomunişti de la Pădurea Verde şi Monumentul Deportaţilor în Bărăgan din Parcul Justiţiei, putem spune că această memorie a Timişoarei, care o diferenţiază de restul României, intră cernită în ziua de 3 august, Ziua Timişoarei.
În 1989, America a învăţat greu, silabisind, cuvântul Timişoara: Tee-mee-shwa-rah!, dar a făcut-o pentru că meritam. A fost un moment de glorie pe care, din păcate, eternul primar şi eternul naş nu l-a înţeles sau l-a uitat. Cedarea pas cu pas în faţa mafiilor, a dâmboviţenilor, îndepărtarea de valorile care l-au propulsat, refugierea în halouri ieftine de imagine electorală, combinaţiile politicianiste demne de fanarioţii bucureşteni, apariţia în faţa „supuşilor” doar pe scenă sau pe micul ecran, toate la un loc indică faptul că spiritul Timişoarei intră umilit în ziua de 3 august, Ziua Timişoarei.
E-adevărat că, în viziunea naşului, Ziua Timişoarei înseamnă discursuri, mici, bere şi muzică, dar ea trebuie să însemne şi puţin respect pentru valorile perpetue ale cetăţii, adică pentru istoria şi arhitectura urbei, pentru cetăţenii şi clădirile ei, sau pentru amintitele repere cu rang de simbol: Memorialul Revoluţiei, Monumentul Luptătorilor Anticomunişti şi Monumentul Deportaţilor în Bărăgan.
La mulţi ani, Timişoara!
ARTICOL PRELUAT DIN ZIARUL OPINIA TIMISOAREI
ilie.chelariu@opiniatimisoarei.ro
În urmă cu nişte ani, dr. Ioan Haţegan, preşedintele Societăţii Banatul, lansa un brand de succes, Ruga bănăţeană. Pe fondul unor neînţelegeri, respectiva sărbătoare fiind marcă înregistrată, primarul şi-a făcut ruga lui şi s-a autodeclarat naş perpetuu. Tot cam de atunci, 3 august a devenit Ziua Timişoarei, lucru util atât oraşului, cât şi politicienilor.
Despre naşul rugii, nedeii sau hramului, în tradiţia noastră de bun-simţ, care este un fruntaş recunoscut de toată comunitatea, un om harnic şi corect, altul în fiecare an, vom discuta înainte de 15 septembrie, problema este că acum, de Ziua Timişoarei, oraşul trăieşte nişte tristeţi.
Zilele acestea, Memorialul Revoluţiei, singura instituţie consecventă în a păstra spiritul Timişoarei, a fost notificat să părăsească spaţiul în care funcţionează de la înfiinţare şi în care orice român sau străin poate să ia contact cu strădania de ani de zile a lui Traian Orban – zeci de mii de documente care vorbesc despre adevăruri incomode, generali vinovaţi, anticomunism, martiri şi personalităţi care au luptat pentru ca noi să fim liberi. Dacă adăugăm starea jalnică în care se află Monumentul Luptătorilor Anticomunişti de la Pădurea Verde şi Monumentul Deportaţilor în Bărăgan din Parcul Justiţiei, putem spune că această memorie a Timişoarei, care o diferenţiază de restul României, intră cernită în ziua de 3 august, Ziua Timişoarei.În 1989, America a învăţat greu, silabisind, cuvântul Timişoara: Tee-mee-shwa-rah!, dar a făcut-o pentru că meritam. A fost un moment de glorie pe care, din păcate, eternul primar şi eternul naş nu l-a înţeles sau l-a uitat. Cedarea pas cu pas în faţa mafiilor, a dâmboviţenilor, îndepărtarea de valorile care l-au propulsat, refugierea în halouri ieftine de imagine electorală, combinaţiile politicianiste demne de fanarioţii bucureşteni, apariţia în faţa „supuşilor” doar pe scenă sau pe micul ecran, toate la un loc indică faptul că spiritul Timişoarei intră umilit în ziua de 3 august, Ziua Timişoarei.
E-adevărat că, în viziunea naşului, Ziua Timişoarei înseamnă discursuri, mici, bere şi muzică, dar ea trebuie să însemne şi puţin respect pentru valorile perpetue ale cetăţii, adică pentru istoria şi arhitectura urbei, pentru cetăţenii şi clădirile ei, sau pentru amintitele repere cu rang de simbol: Memorialul Revoluţiei, Monumentul Luptătorilor Anticomunişti şi Monumentul Deportaţilor în Bărăgan.
La mulţi ani, Timişoara!
ARTICOL PRELUAT DIN ZIARUL OPINIA TIMISOAREI
