Au fugit din Tunisia, au ajuns ilegal în România și s-au apucat de spart locuințe. Zeci de transfugi cazați la Centrul de Tranzit pentru Refugiaţi sunt căutați de poliție, fiind bănuiți că au furat din vilele din Dumbrăvița.
Polițiștii de la Brigada de Investigații Criminale, cei de la Serviciul Acțiuni Speciale, de la Secția Rurală 2 Timișoara și reprezentanții Oficiului Român pentru Imigrații i-au trezit cu noaptea în cap pe cei 35 de transfugi tunisieni cazați în centrul de pe Calea Aradului. ″Au avut loc percheziții în opt dormitoare, fiind vizați 35 de transfugi tunisieni care sunt aici de mai puțin de șase luni, bănuiți că ar avea legătură cu spargerile de locuințe din Dumbrăvița″, a declarat Andreea Cinteză, ofițer de presă la IPJ Timiș. Potrivit polițiștilor, din octombrie până la începutul lunii ianuarie, la Dumbrăvița au fost sparte zece vile, din care au fost furate mai mute bunuri, în principal electrocasnice și bijuterii. În urma descinderilor, polițiștii au ridicat mai multe lanțuri din aur, telefoane mobile și cartel prepay.

