În Harghita şi Covasna am văzut români cu limba tăiată pe jumătate sau de tot. Români care mai păstrează graiul românesc doar atunci când vorbesc cu Dumnezeu. În rest, comunică, se ceartă, se iubesc, fac afaceri pe ungureşte. Unii de nevoie, alţii din convingere.
E greu să rămâi român în acest spaţiu în care bătăile inimii emană un sunet anormal, suflu sistolic. Gurile se dezleagă pe bucăţele şi, atunci când se pornesc, românii îşi varsă tot amarul. Mai în glumă, mai în serios, cineva spunea că aici sunt trei feluri de oameni. "Optimiştii care învaţă limba «engleză», pesimiştii care învaţă maghiară şi realiştii care învaţă să trăiască printre ei." E greu să nu te simţi incomod când opreşti maşina şi întrebi pe unde să o iei, iar răspunsul te exclude pe loc din limba ta. Românii de aici sunt pătimaşi ca şi cum ar trăi într-o peliculă a pământului începută printr-un calm iluzoriu, mocnind pe fond ca o bombă cu ceas. E greu să le înţelegi pacostea extremă chiar şi atunci când te afli în mijlocul lor. Trăind printre ei începi să observi că între românii şi etnicii maghiari armele se scot pe la dos, şi de-o parte, şi de alta, ca într-un război de gherilă al minţii, voinţei şi forţei.
În Harghita şi Covasna am văzut români cu limba tăiată pe jumătate sau de tot. Români care mai păstrează graiul românesc doar atunci când vorbesc cu Dumnezeu. În rest, se ceartă, se iubesc, fac afaceri, comunică pe ungureşte. Unii de nevoie, alţii din convingere.
Fiecare Românie emană, de undeva de sus, panoramic, o aură a locului. În Harghita şi Covasna e ca şi cum ai trăi o peliculă a pământului începută printr-un calm iluzoriu, mocnind pe fond ca o bombă cu ceas. Românii de aici sunt pătimaşi. E greu să le înţelegi pacostea extremă chiar şi atunci când te afli în mijlocul lor. Trăind printre ei începi să observi că între românii şi etnicii maghiari armele se scot pe la dos, şi de-o parte şi de alta, ca într-un război de gherilă a minţii, voinţei şi forţei.
O INIMĂ UMILITĂ CU VICLEŞUG
În Harghita e greu să rămâi român. Gurile se dezleagă pe bucăţele şi, atunci când se pornesc, românii îşi varsă tot amarul. Mai în glumă, mai în serios, cineva spunea că aici sunt trei feluri de oameni. "Optimiştii care învaţă limba engleză, pesimiştii care învaţă maghiară şi realiştii care învaţă să trăiască printre ei."
E greu să nu te simţi incomod când opreşti maşina şi întrebi pe unde să o iei, iar răspunsul te exclude pe loc din limba ta. "Sfidarea lor este una politică şi culturală", spunea un profesor de istorie din zonă. Acaparează pe toate planurile, asimilează fără drept de apel. Când observi la fiecare pas steagurile Ungariei sau ale Ţinutului Secuiesc, când nici măcar semnul Poştei Române nu mai păstrează în acest colţ de ţară, înscripţia drapelului românesc. Când orice acţiune românească este criticată în presa locală maghiară drept eretică şi ofensatoare, când de Ziua Naţională a României autorităţile harghitene trimit coroane funerare prin emisari delegaţi în persoana şoferului de consiliu judeţean sau a femeii de serviciu din primărie. Sunt aspecte mocnite care nu pot decât să taseze o inimă de român umilită constant prin vicleşug, cu picătura.
"Deranjăm pentru că spunem lucrurilor pe nume. Că am luptat pentru drepturile românilor din această zonă, unde, din păcate, românii sunt umiliţi şi terfeliţi. În Harghita, românilor li se refuză poate cel mai important drept, dreptul la muncă"
Ioan Platon, directorul Radio Ardealul
Sursa: Jurnalul national unde puteti citi intregul material
