Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta interviurile Lupta NS. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta interviurile Lupta NS. Afișați toate postările

marți, 29 mai 2012

Convorbire cu Dan Berinde, candidatul Partidului "Totul pentru Ţară" la Consiliul Local Timişoara

- Salut, Dan. Noi te cunoaştem, dar te rugăm pentru cititori să ne spui câte ceva despre tine.

- Salut. M-am născut în Timişoara, am 28 de ani, am absolvit Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” şi apoi „Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii” din cadrul Universităţii „Politehnica” din Timişoara. În tot acest timp am trăit în Timişoara iar în momentul de faţă profesez ingineria, lucrând în proiectare.

- Din câte ştim, eşti şi un practicant al sportului. Ne poţi da mai multe detalii despre această pasiune?

- Pasiunea pentru sport o am de mic copil, urmărind încă de atunci întrecerile sportive. Primul meu contact serios cu sportul l-am avut în liceu, când m-am dus să practic canotajul în cadrul CSS1 Timişoara. Nu am realizat performanţe notabile, dar acea perioadă pot spune că mi-a format spiritul combativ, dorinţa de autodepăşire şi de atingere a performanţei. Mi-am dat seama că nimic nu este imposibil, iar acest lucru m-a ajutat şi în viaţă în momentele grele. După această perioadă am fost un client fidel al sălilor de forţă, simţindu-mă în largul meu în acest mediu, dar din nefericire nu am avut o activitate continuă din diverse motive. De aproximativ un an mi-am planificat să duc această activitate la un alt nivel, începând să efectuez antrenamente specifice powerliftingului. Powerliftingul este un sport de forţă foarte important şi reprezentativ, dar care este mai puţin cunoscut publicului larg. Pot spune că acesta se pliază foarte bine pe caracterul meu, fiind un sport în care totul se clădeşte în timp şi cu răbdare.

marți, 22 mai 2012

Interviu în EXCLUSIVITATE pentru LUPTA NS cu Ioan Coriolan Gârboni, candidat INDEPENDENT la Primăria Timişoara

Ioan Coriolan Gârboni este singurul candidat independent la Primaria Timisoarei. Directorul Filarmonicii Banatul, care de cand a ajuns la carma institutiei a scos-o efectiv din anonimat si a facut din ea o entitate atractiva publicului, a decis sa devina el insusi o optiune pentru timisorenii care isi doresc o schimbare in bine a orasului. Garboni a fost tatonat si ofertat de toate marile partide politice, si nu numai, dar a decis sa ramana independent, asa cum a fost toata viata lui in care, niciun moment nu s-a aliniat politic. ”Timisoara inainte de toate” spune candidatul care s-a dovedit in cei 7 ani de Filarmonica nu numai cel mai bun manager din oras, dar si un patriot care prin concertele sale a dus numele Timisoarei si al Romaniei pe toate continentele, adunand, deopotriva, pentru spectacolele inedite gratuite din orasul sau zeci de mii de spectatori. Ioan Coriolan Garboni ne-a acordat in exclusivitate un interviu in care vorbeste despre marile probleme ale Timisoarei si viziunea sa pentru solutionarea lor.

duminică, 18 decembrie 2011

"LUPTA NAȚIONAL-SOCIALISTĂ" în dialog cu Profesorul ION COJA

Toţi preşedinţii României şi alţi reprezentanţi de rang înalt ai statului care au vizitat Israelul au fost chestionaţi, de către evrei plecaţi din România, în legătură cu activitatea de "negaţionist" al holocaustului a profesorului Ion Coja. Adică de cercetător care nu acceptă o variantă impusă de nişte şarlatani precum Elie Wiesel, demascat ca impostor chiar de evrei. Un anume Vlad Solomon, nu a ezitat să facă presiuni directe asupra lui Traian Băsescu (la vizita acestuia în Israel, din 2 iunie 2009), asmuţind instituţiile statului (procuratura, justiţia) să-l sancţioneze penal pe Ion Coja pentru că a îndrăznit să împărtăşească românilor şi lumii întregi rezultatele cercetărilor sale referitoare la subiectul "holocaustului". Aflăm din publicaţia ACUM, un loc în care fermentează borhotul unor atitudini de un antiromânism scabros, o fiţuică menită să umple cu bale marile personalităţi ale acestui neam (Eminescu, Codreanu, Antonescu şi mulţi alţii), că individul Vlad Solomon a recidivat la vizita recentă în Israel a premierului Emil Boc. Acest Vlad Neica-Nimeni Solomon, îi cere premierului Boc amestecul în activitatea justiţiei pentru aplicarea infamei legi 107 şi pedepsirea imediată a nealiniatului Ion Coja, pentru vina de a fi negat Holocaustul din Transnistria. Am purtat o discuție cu domnul profesor pe acest subiect.

„Să mondializăm și noi opoziția la mondializare!”

Domnule profesor Ion Coja, sunt vreo 20 de ani de când aţi fost luat în vizorul holocaustologilor evrei, guralivi şi intoleranţi la orice altă opinie care nu se înscrie în varianta lor despre aşa-zisul holocaust din România. Vi s-au făcut plângeri penale, sesizări la Universitate, vi s-a blocat accesul la televiziuni, la mass media în general... Prin câte aţi trecut, domnule profesor?!

La prima vedere, s-ar putea spune și așa, că sunt o victimă, că am avut de suferit de pe urma opiniilor mele… E ceva adevărat în această impresie și aș putea să dezvolt direcția aceasta. Pot proceda chiar evreiește, traducând în sume de bani, în sume importante, aceste suferințe! Dar aș rămâne astfel la suprafața lucrurilor. În profunzimea acestora privind, paguba mea cea mai mare este timpul! Am pierdut mult prea mult timp în această dispută despre Holocaustul din România! Am scris zeci de texte, sute, mii de pagini! Mii de pagini despre ceva ce nu există!... Este foarte frustrant! Eu de puține ori m-am simțit frustrat. Adică păcălit! Dar mă simt cu vârf și îndesat când e vorba de activitatea mea de așa zis anti-holocaustolog! Anii care puteau fi anii mei cei mai rodnici, de maturitate deplină, i-am risipit pe miza minoră, penibilă, a unui fals istoric atât de ușor de dovedit! Dacă aș fi știut că mă angajez într-un dialog cu pereții, aș fi stat în banca mea! Scriam câteva texte, chiar și o pagină este suficientă ca să demontezi mascarada numită Holocaustul din Transnistria, din România! Și-mi vedeam de ale mele: literatură, lingvistică, familie…