Partidul Democrat nu reprezintă voinţa poporului, ci exploatează lozincile democratice şi demagogice în folosul unor cercuri de afaceri cu trăsături criminale, a declarat astăzi, 24 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, Boris Asarov, preşedintele asociaţiei „Pro Europa”.
Potrivit lui, în spatele Partidului Democrat s-ar afla două clanuri: cel reprezentat de Vladimir Plahotniuc şi aşa-numita „mafie evreiască”.
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta marian lupu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta marian lupu. Afișați toate postările
miercuri, 24 noiembrie 2010
sâmbătă, 6 februarie 2010
Lupu îşi schimbă partidul, dar tot comunist împuţit rămâne!
eNews: Nu pot să mă abțin și să nu vă întreb despre așa numitul dosar Cibric și despre înregistrarea la Ministerul Justiției a organizației „Mișcarea Național-Creștină” în frunte cu legionarul notoriu S.Lașcu? Cibric, după cum se vede, a scăpat doar cu o spaimă ușoară, iar Ministerul Justiției, organizația în frunte cu Lașcu, a înregistrat acest grup nazist.


