Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta palestina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta palestina. Afișați toate postările

marți, 24 ianuarie 2012

Justiţia militară israeliană, acuzată de abuzuri împotriva copiilor palestinieni deţinuţi

Reporterii ziarului The Guardian au realizat o anchetă în penitenciarul Al Jalame din nordul Israelului, descoperind un loc unde sunt închişi copii palestinieni, în izolare, zile sau săptămâni întregi, scrie ziarul The Guardian, în ediţia electronică.

Un adolescent în vârstă de 16 ani susţine că a fost ţinut în izolare timp de 65 de zile.

Conform ziarului britanic, majoritatea minorilor deţinuţi în această închisoare sunt condamnaţi pentru atacuri cu pietre sau cu sticle incendiare, însă sunt şi unii care au făcut parte din organizaţii radicale palestiniene. La început, aproape toţi neagă acuzaţiile, argumentând că sunt ameninţaţi, chiar supuşi unor abuzuri fizice.

marți, 12 iulie 2011

Israelienii neinteresați de pacea cu palestinienii: Parlamentul israelian a votat o lege ce interzice orice tip de boicot al coloniilor

Parlamentul israelian a aprobat aseară o lege controversată ce pedepseşte orice formă de boicot al coloniilor evreieşti în teritoriile ocupate, după ce mai multe personalități culturale și academice au refuzat să mai participe la orice tip de activitate în Cisiordania.

Acest text a fost adoptat în a doua şi a treia lectură cu 47 de voturi contra 36, dintr-un total de 120 de membri, şi urmează a fi promulgat în următoarele două săptămâni. Primul ministru Benjamin Netanyahu, liderului partidului Likud, nu a participat la vot, menţionează AFP, preluată de Agerpres.
Legea prevede amenzi ce pot ajunge până la 50.000 de şekeli (aproximativ 10.000 de euro) pentru orice persoană sau instituţie cerând boicotul implantărilor evreieşti în teritoriile ocupate sau al produselor lor, asimilat unui boicot al Israelului.

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Gaza in imagini




Accesand acest
link puteti vedea imagini edificatoare despre dezastrul din Gaza. Atentie, contine fotografii socante.

Civili palestinieni ucisi cu sange rece

Fortele israeliane au ucis ieri intr-un bombardament 30 de civili care faceau parte dintr-un grup de 110 palestinieni pe care fortele statului evreu i-au adunat intr-o casa din Gaza, a anuntat ieri ONU, citand martori oculari. "Conform mai multor marturii, la 4 ianuarie, soldatii au evacuat circa 110 palestinieni intr-o singura casa din Zeitun (dintre care o jumatate erau copii), ordonandu-le sa ramana inauntru", a afirmat un comunicat al Oficiului ONU pentru coordonare umani­tara (OCHA), preluat de Reuters. "Dupa 24 de ore, fortele israeliene au bombardat de mai multe ori aceasta casa, omorand circa 30 de persoane", preciza comunicatul.

Totodata, directorul ad­junct al OCHA, Allegre Pacheco, a declarat ca nu mai exista nici un refugiu in Gaza care sa garanteze protectia civililor. Sursa: Ziua.ro

joi, 1 ianuarie 2009

Masacrul israelian asupra palestinienilor din Gaza (imagini)

marți, 30 decembrie 2008

Copii palestinieni, ucisi in Fasia Gaza

Sapte palestinieni, printre care sase copii, au fost ucisi azi-noapte in Fasia Gaza, dupa ce aviatia israeliana a lansat cateva zeci de raiduri asupra regiunii, anunta Mediafax.

Patru fetite, cu varste cuprinse intre unu si 12 ani, din cadrul aceleiasi familii, si doi baieti au murit in urma atacurilor. Cea de-a saptea victima este un activist al Hamas.

Tot ieri, ministrul israelian al Apararii, Ehud Barak, a permis unui numar de peste 100 de camioane sa livreze ajutor umanitar in Fasia Gaza.

Acest ajutor, destinat unui teritoriu impotriva caruia Israelul a impus o blocada, contine alimente, material medical, zece ambulante si combustibil, furnizate de Turcia, Iordania si organizatiile internationale.

Camioanele vor transporta ajutoarele in cursul zilei de astazi, prin punctele de trecere Karni, Nahal Oz si Kerem Shalom, dintre Israel si Fasia Gaza.

In replica, miscarea islamista Hamas a amenintat ca va raspunde ofensivei din Gaza prin asasinarea unor inalti oficiali israelieni, printre care ministrul de Externe, Tzipi Livni, si ministrul Apararii, Ehud Barak. Sursa: Newz.ro