Elevii care vor să participe la dezbaterea privind represiunea comunistă în România în programa şcolară trebuie să participe la un concurs de proiecte pe această temă.
Ei vor trimite până pe 5 mai un proiect de curs opţional privind represiunea comunistă la sediul Fundaţiei Academia Civică din Bucureşti. Pot participa elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. Dezbaterea va avea loc în cadrul Şcolii de Vară de la Memorialul Sighet, între 14 şi 21 iulie.


