Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Picturile semnate Adolf Hitler continua sa se vanda cu succes


Două lucrări în acuarelă semnate "Adolf Hitler", reprezentând peisaje de la o fermă, au fost vândute sâmbătă la licitaţie în Germania, contra sumei de 32.000 euro, transmite Associated Press.

Kathrin Weidler, manager la Casa de Licitaţii Weidler din Nürnberg, a refuzat să facă publică identitatea noului proprietar al acuarelelor, precizând doar că au fost vândute una cu 18.000 euro şi cealaltă cu 14.000 euro. Preţul de pornire a fost 3.500 euro pentru fiecare.

Cele două lucrări, "semnate şi datate cu 1914", nu dau dovada unui "stil artistic deosebit", a mai precizat Weidler. Cu toate acestea, licitaţia a atras câteva persoane interesate, inclusiv din străinătate, şapte dintre ele licitând prin telefon.

După cel de-al Doilea Război Mondial, tablourile au fost duse în Rusia. La licitaţia de sâmbătă, ele au fost vândute din partea proprietarului lor, un polonez stabilit în Nürnberg.

Tot săptămâna aceasta, însă în Marea Britanie, a fost scos la licitaţie un set de 15 tablouri şi schiţe realizate de Hitler în tinereţe, vândute contra sumei de 97.672 lire sterline. sursa: adevarul.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”