Arheologi de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, sub coordonarea prof. dr. Ştefan Olteanu, au descoperit, în comuna Gherghiţa, o casă domnească, datată la jumătatea secolului al XVI-lea, care se pare că a aparţinut domnitorului Pătraşcu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul.
"Anul acesta am redeschis o secţiune a şantierului arheologic de la Gherghiţa şi dincolo de fundaţia de pe vremea lui Mihai Viteazul s-a mers mai adânc pe nişte fundaţii datate de un mormânt cu monedă de pe vremea lui Pătraşcu cel Bun", a declarat Lia Maria Voicu, directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, citată de Agerpres.
Se presupune că de aici tatăl lui Mihai Viteazul a emis cele cinci documente de la Gherghiţa, din perioada 1554-1556, iar Mihai Viteazul a emis cele 27 documente din anul 1596, potrivit monografiei localităţii.
Lia Maria Voicu a precizat că, după ce aici s-a descoperit moneda din anul 1530, obiecte de podoabă şi vase ceramice, săpăturile vor fi reluate în primăvara anului viitor pentru a se scoate la lumină curţile domneşti de la Gherghiţa, care se întind pe o suprafaţă de două hectare.
Şeful şantierului arheologic, prof. dr. Ştefan Olteanu susţine că arheologii au descoperit la Gherghiţa fundaţii de piatră încastrate în mortar, datând de la mijlocul secolului al XVI-lea. Aceste descoperiri sunt puse în legătură cu un act de pe vremea lui Pătraşcu cel Bun, act despre care se spune că a fost scris 'în scaunul oraşului Gherghiţa'.
'Asta înseamnă că aici era o instituţie juridică teritorială unde se judecau procesele din această zonă care însuma, după cercetările de până acum, 20 de sate', a mai afirmat Ştefan Olteanu. sursa: adevarul.ro
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”