Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

sâmbătă, 20 martie 2010

Preşedintele slovac a amânat semnarea legii privitoare la patriotism

Legea obligă şcolile de stat să aibă în fiecare clasă drapelul naţional, să afişeze cuvintele imnului, care va fi cântat în fiecare luni dimineaţă şi preambulul la Constituţie.

Preşedintele slovac Ivan Gasparovici a anunţat vineri că nu va semna deocamdată legea controversată privitoare la patriotism, dar a subliniat că o susţine, relatează AFP.

"Sunt absolut de acord cu această lege", a spus preşedintele, precizând că nu o va semna încă, din motive "pragmatice". În opinia sa, şcolile au nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti de aplicarea acestui text, care iniţial trebuia să intre în vigoare la 1 aprilie.

"Sunt sigur că va fi suficient timp până la 1 septembrie pentru a pregăti totul", a declarat preşedintele.


Textul de lege provoacă polemică în Slovacia. Conform legii, imnul va fi intonat în fiecare luni dimineaţă în toate şcolile şi universităţile slovace.

"Fiul meu nu va cânta imnul. Într-o luni va fi bolnav, în altă zi de luni va întârzia", a spus tatăl unui elev de 14 ani. Este evident că părintele nutreşte sentimente anti-slovace.

Prezentată de Partidul Naţional Slovac SNS, al cărui lider Jan Slora este cunoscut pentru declaraţiile antimaghiare şi antiţigăneşti, legea obligă şcolile de stat să aibă în fiecare clasă drapelul naţional, să afişeze cuvintele imnului şi preambulul la Constituţie.

Imnul va trebui să fie intonat şi în deschiderea fiecărei reuniuni a guvernului şi Parlamentului, iar fiecare funcţionar al statului va fi obligat să depună un jurământ de credinţă faţă de ţara sa.

Slovacia a adoptat în 2009 o lege pe teme lingvistice, devenită imediat subiect de conflict între Bratislava şi Budapesta şi care este văzută ca o atingere adusă libertăţilor minorităţii maghiare din Slovacia.
O mie de tineri au protestat săptămâna trecută în Bratislava faţă de această lege.

Analiştii politici văd în decizia preşedintelui o manevră menită să-l ajute pe premierul Robert Fico, având în vedere că se apropie alegerile legislative din 12 iunie. Fico i-a cerut preşedintelui să nu semneze încă legea, spunând că este nevoie de mai mult timp pentru a pregăti aplicarea sa. După sursa realitatea.net

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”