Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 21 martie 2011

DISCRIMINAREA DEŢINUŢILOR POLITICI LEGIONARI ÎNSEAMNĂ O NOUĂ CONDAMNARE A LOR !

ASOCIATIA PENTRU MEMORIE IDENTITARA "CARPATII"
Biroul de presa

C O M U N I C A T

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” a luat act cu indignare de iniţiativa legislativă a parlamentarului liberal Raymond Luca, privind excluderea de la drepturile prevăzute prin Legea 221 / 2009, a foştilor deţinuţi politici condamnaţi de regimul totalitar antonescian, precum şi de intenţia declarată a autorităţilor de resort de a adopta această măsură.

Punctul de vedere al Guvernului, favorabil revizuirii, precum şi discutarea acesteia, proiectată pentru marţi 22 martie 2011, în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, denotă intenţia autorităţilor de a adopta această măsură legislativă.

Printre obiectele de activitate ale Asociaţiei „Carpaţii”, figurează şi „cinstirea şi promovarea memoriei unor personalităţi care au avut un aport deosebit în lupta de Rezistenţă împotriva regimului totalitar-comunist, luptînd şi sacrificîndu-se pentru Libertatea şi Demnitatea naţiunii române”. Credincioşi acestui obiectiv precum şi principiilor Statului de Drept, care exclud discriminarea pe motive politice sau ideologice, condamnăm cu fermitate iniţiativa legislativă a liberalului Raymond Luca, pe care ne rezervăm dreptul de a o considera iresponsabilă, discriminatorie şi menită să redeschidă vechi răni în societatea românească, periclitînd pacea socială.


Raymond Luca ignoră cu bună ştiinţă adevărul istoric conform căruia, peste 70% din foştii deţinuţi politici anticomunişti au fost legionari, precum şi faptul că majoritatea nucleelor de rezistenţă antocomunistă din munţii României, au fost organizate de legionari. După cum, tot legionari au fost luptătorii paraşutaţi de avioanele americane şi executaţi de comunişti în 1953.

Mult mai grav ni se pare punctul de vedere al Guvernului Nr. 1546/16.06.2011. Constatăm că, documentul semnat de premierul Emil Boc, reia practic teze ale propagandei oficiale a regimului comunist.

Astfel, primul ministru afirmă că „în perioada postbelică, majoritatea statelor europene, democratice sau nu, au luat măsuri împotriva membrilor şi susţinătorilor organizaţiilor de tip fascist şi a colaboratorilor egimul nazist (condmanări în justiţie, desalificare administrativă, lipsifrea temporasră de dfrepturi cetăţeneşti, exproprieri, amenzi etc.)”, „măsuri punitive (...) implementate ca urmare a mai multor decizii luate la nivel internaţional sau naţional”. Premierul concluzionează că „nu poate fi pusă pe acelaşi plan condamnarea celor care s-au împotrivit regimului comunist, în numele unui crez democratic, cu aceea a reprezenanţilor şi militanţilor unei mişcări totalitare, extremiste, care doreau înlocuirea unui totalitarism cu altă formă de totalitarism”. Trebuie să observăm că onor consilierii d-lui prim ministru stau prost în privinţa cunoştinţelor istorice, iar consultanţa Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc pare a nu fi de nici un folos ştiinţific.

Cu acest prilej, ne facem datoria de a-l informa pe primul ministru Emil Boc, asupra faptului că Tribunalul Internaţional de la Nurnberg nu a inculpat şi nu a condamnat nici un legionar, Mişcarea Legionară nefigurînd pe lista organizaţiilor fasciste interzise. În urma înaintării, în 1945-46, a unor memorii către autorităţile americane la Frankfurt am Main şi Glasenbach (Austria) legionarii au fost exoneraţi de orice acuzaţie de crimă împoriva umanităţii ori crimă de război.

Mai mult decât atât – şi documentele existente inclusiv la CNSAS susţin acest adevăr –serviciile secrete americane au stabilit colaborari cu legionarii încă din 1945, în scopul depistării elementelor comuniste infiltrate de sovietici cu scop subversiv în zona de ocupaţie americană.

După 1949, în cadrul unui proiect subordonat direct preşedinţilor Harry S. Truman şi Vincent Auriol, între serviciile secrete americane şi franceze şi respectiv Mişcarea Legionară, s-a desfăşurat o colaborare constînd în antrenarea şi paraşutarea pe teritoriul României ocupate de soviete a unor voluntari legionari cu scopul organizării de acţiuni informative şi operative, în perspectiva declanşării unui război între blocul NATO şi URSS. Toţi legionarii paraşutaţi au fost prinşi de Securitate şi executaţi.

De asemenea, documentele istorice şi mărturiile supravieţiuitorilor, atestă că imediat după invadarea ţării de către sovietici şi instaurarea regimului comunist, legionarii au constituit în toate regiunile Carpaţilor româneşti structuri de rezistenţă armată, cu scopul declarat de a sprijini, prin acţiuni de gherilă, o eventuală ofensiva aliată împotriva URSS.

Menţionăm că o mare parte a combatanţilor acestor grupuri de rezistenţă fuseseră închişi, ca legionari, între 1941 şi 1944, printre ei numărîndu-se: Ion Gavrilă Ogoranu (Munţii Făgăraşului), fraţii Paragină (Munţii Vrancei), Neculae Purcărea (Munţii Argeşului), grupul Unguraşu-Baciu (masivul Uturea-Bacău), grupul Păun-Şercăianu (munţii Buzăului) şi mulţi alţii.

Oare dl prim ministru ori dl Raymond Luca îşi pot închipui că aceşti legionari luptau alături de aliaţii occidentali avînd ca scop instaurarea „unei alte forme de totalitarism”? Ori că americanii au colaborat cu ei, paraşutîndu-i în România, pentru a înlocui comunismul cu fascismul?

Nu vrem să insistăm asupra absurdului acestor afirmaţii.

Iar cea mai bună garanţie că legionarii militau pentru acelaşi regim întemeiat pe principiile statului de drept, se află în lucrarea „Destinee du nationalisme”, publicată în 1951 la Paris, în care Horia Sima recunoaşte viabilitatea sistemului democratic de guvernare, punînd efectivele naţionaliste din exil în slujba salvgardării acestui sistem aflat sub ameninţarea expansiunii sovietice.

Etichetările pripite de genul „totalitarist” sau „fascist” sunt noţiuni a căror utilizare trebuie evitată, mai cu seamă în condiţiile în care ele erau folosite intens de propaganda comunistă la adresa adversarilor politici, inclusiv a legionarilor. Prin reluarea lor, oficialităţile statului român de astăzi îşi însuşesc, poate involuntar, punctele de vedere ale regimului ilegitim şi criminal condamnat de altfel de preşedintele Traian Băsescu.

În opinia noastră, derapajele antidemocratice şi cu caracter discriminatoriu, contrare principiilor fundamentale ale drepturilor omului, de genul iniţiativei legislative a domnului Raymond Luca, susţinută de Guvernul României, nu fac decât să confirme faptul că, România de astăzi continuă să fie condusă de oameni formaţi la şcoala defunctului regim comunist, incapabili să se debaraseze de şabloanele ideologiei al căror produs sunt, indiferent de apartenenţa politică din acest moment.

Considerăm că punerea în practică a acestei măsuri legislative nu face decât să redeştepte în societatea românească vechi tensiuni şi resentimente, readucînd în actualitate fantomele şi spaimele trecutului totalitar, şi îndepărtînd mult perspectiva realizării unei reale reconcilieri naţionale.

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” cere cu fermitate Parlamentului României să nu adopte această iniţiativă legislativă. Înainte de a vota, cerem tuturor parlamentarilor să îşi îndrepte gândul o clipă la cei ce, în urmă cu jumătate de secol, şi-au sacrificat tinereţea şi viaţa, pentru apărarea demnităţii şi libertăţii poporului român, pentru ca noi astăzi să putem trăi într-un regim parlamentar.

Adoptarea modificării legii 221/2009 ar însemna condamnarea încă o dată a acestor luptători pentru Libertatea şi Demnitatea poporului român.

În aceste condiţii, ne rezervăm dreptul de a acţiona în justiţie pe cei care, în accepţia noastră, aduc o ofensă memoriei acestor eroi, precum şi acela de a face cunoscut forurilor internaţionale acest incalificabil abuz împotriva drepturilor omului.

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii”

Preşedinte

Florin Dobrescu

2 comentarii:

beniamin spunea...

Între 1950 - 1952 tatăl meu, STOIANOV SAVA a fost deţinut politic; în anul 1944 a decedat mama mea, lăsând 5 copii orfani de mamă. Prin condamnarea tatălui, am fost lipsiţi, toţi cinci fiind minori, de orice sprijin material. Drama noastră e că pe tot parcursul vieţii am fost ostracizaţi din cauza "Dosarului" de cadre, noi nefiind membri ai bengosului partid comunist. Durerea mea e că tot ei sunt la putere şi-şi bat joc de noi.

Anonim spunea...

Înţelegem foarte bine supărarea dvs. şi e firesc să fiţi revoltat pe ticăloşii care azi fac legi nedreptăţindu-vă încă o dată. Recomandăm să vă adresaţi Federaţiei Română a Foştilor Deţinuti Politici Luptători Anticomunişti pentru a îngroşa glasul lor.

Toate cele bune!

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”