ASOCIATIA PENTRU MEMORIE IDENTITARA "CARPATII"
Biroul de presa
C O M U N I C A T
Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” a luat act cu indignare de iniţiativa legislativă a parlamentarului liberal Raymond Luca, privind excluderea de la drepturile prevăzute prin Legea 221 / 2009, a foştilor deţinuţi politici condamnaţi de regimul totalitar antonescian, precum şi de intenţia declarată a autorităţilor de resort de a adopta această măsură.
Punctul de vedere al Guvernului, favorabil revizuirii, precum şi discutarea acesteia, proiectată pentru marţi 22 martie 2011, în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, denotă intenţia autorităţilor de a adopta această măsură legislativă.
Printre obiectele de activitate ale Asociaţiei „Carpaţii”, figurează şi „cinstirea şi promovarea memoriei unor personalităţi care au avut un aport deosebit în lupta de Rezistenţă împotriva regimului totalitar-comunist, luptînd şi sacrificîndu-se pentru Libertatea şi Demnitatea naţiunii române”. Credincioşi acestui obiectiv precum şi principiilor Statului de Drept, care exclud discriminarea pe motive politice sau ideologice, condamnăm cu fermitate iniţiativa legislativă a liberalului Raymond Luca, pe care ne rezervăm dreptul de a o considera iresponsabilă, discriminatorie şi menită să redeschidă vechi răni în societatea românească, periclitînd pacea socială.






