Cunoaşteţi bine toţi duşmanii: Anarhocapitali$mul!

ANARHO-CAPITALISMUL NU ESTE ANARHISM CI CAPITALISM

Motto: “Anarho-capitalismul, in opinia mea, este un sistem doctrinar care, daca va fi implementat vreodata, va conduce la forme de tiranie si opresie aproape fara egal in istoria lumii. Nu exista nici cea mai mica posibilitate ca ideile lui (in opinia mea ingrozitoare) sa fie implementate, deoarece ar distruge rapid orice societate care ar face o asemenea greseala. Ideea unui “contract liber” intre potentii lumii si infometatii ei este o gluma bolnava, demna poate de cateva momente intr-un seminar academic care exploreaza consecintele ideilor (in opinia mea absurde), dar nicaieri altundeva.” [Noam Chomsky despre Anarchism, interviu luat de Tom Lane, December 23, 1996]

Introducere – Anarhismul si anarho-capitalismul sunt incompatibile

“Putini anarhisti ar accepta ‘anarho-capitalistii’ in tabara anarhista, deoarece ei nu au aceeasi preocupare pentru echitate economica si justitie sociala.” [Peter Marshall, Demanding the Impossible, p. 565]

O parte a capitalistilor americani cu vederi anti-statiste au inceput sa se auto-intituleze libertarieni de dreapta, desi termenul de libertarian este in mod traditional rezervat stangii politice. Mai mult, constatand ca anti-statismul lor este un caz particular de anti-autoritarianism, ei s-au intitulat si anarho-capitalisti. Anarho-capitalistii ar fi deci sustinatori ai capitalismului si ai minimizarii Statului, dupa modelul lui Herbert Spencer.

Anarhistii traditionali nu se multumesc insa cu eliminarea Statului din ecuatia puterii. Ei doresc de asemenea eliminarea capitalistului, sau a proprietarului care ii angajeaza pe altii sa munceasca pe proprietatea lui. Aceasta este o diferenta fundamentala, deoarece impartirea lumii in proprietari si angajati adanceste atat ierarhia autoritariana cat si inechitatea sociala, adica incalca doua principii fundamentale ale anarhismului.

Pe scurt, in afara de contestarea autoritatii Statului, nu exista nici un punct comun intre anarhism si anarho-capitalism. Vederile lor difera atat asupra proprietatii private cat si asupra echitatii, exploatarii si opozitiei la ierarhie. Din cauza acestor diferente, anarhistii nu recunosc anarho-capitalismul ca pe un curent anarhist ci ca pe unul capitalist, si considera ca un nume mai potrivit pentru anarho-capitalism este “capitalism cu Stat minimal” sau “capitalism cu Stat privat”. Anarho-capitalistii propun o societate capitalista similara cu cea prezenta, in care o parte din atributiile Statului se trasnfera proprietatii private. Din aceste motive, criticile dure pe care anarhismul le aduce capitalismului sunt valabile in mare parte si pentru anarho-capitalism. Aceste critici sunt prezentate de sectiunile urmatoare.

Anarho-capitalismul si slabiciunile lui

Motto: “Anarhia fara socialism pare la fel de imposibila ca si socialismul fara anarhie, pentru ca aceasta situatie nu ar putea fi altceva decat legea celui mai puternic, si ar pune imediat in miscare organizarea si consolidarea acestei legi – prin urmare, constituirea guvernului. ” [Errico Malatesta, Life and Ideas, p. 148.]

Anarho-capitalistii au o viziune proprie asupra capitalismului. Ei afirma ca pana acum nu a existat un capitalism adevarat, adica unul cu o piata perfect libera de orice interventie a Statului. Prin urmare, am trait dintotdeauna intr-un surogat de capitalism, un capitalism etatist. Toate problemele acestui surogat se datoareaza Statului iar toate partile bune (precum cuceririle stiintei si tehnicii) se datoreaza capitalismului. Internetul este dat ca exemplu de cucerire capitalista moderna, uitandu-se ca dezvoltarea lui initiala s-a facut in laboratoarele Department of Defense, adica ale guvernului american, pe banii cetatenilor. Acesta este numai un caz in care anarho-capitalistii inteleg selectiv istoria si mai ales relatia capitalismului cu Statul.

In privinta exploatarii muncitorului de catre capitalist, anarho-capitalistii sustin ca patronul care foloseste exploatarea inceteaza in acel moment a mai fi capitalist – nu se specifica insa ce este el de atunci incolo. In acest punct, anarho-capitalismul comite greseala capitala comuna teoriilor autoritariene: se bazeaza pe existenta unei categorii restranse si privilegiate de iluminati (elite) care ii pot conduce pe toti ceilalti fara sa ii exploateze. Daca unul din acesti luminati comite greseala de a exploata pe altii, pur si simplu ili retragem atributul de elita si am rezolvat problema.

Anarho-capitalismul exacerbeaza latura despotica a proprietatii private

Anarhistii resping ideea unei valori productive asociate capitalului, idee fundamentala a capitalismului si a anarho-capitalismului. Anarhistul individualist Tucker, citat de Wm. Gary Kline in The Individualist Anarchists, p. 73, spune: “numai cei care contribuie la productie au drepturi. Ceva nu are nici un drept pe care cineva este obligat sa il respecte. Ceva este un lucru. Cineva este o persoana. Lucrurile nu pot avea nimic. Ele exista numai pentru a fi avute. Posesia unui drept nu poate fi asociata cu un lucru ci cu o persoana.” Anarhistii pun dreptul la auto-guvernare (sau dreptul la auto-proprietate) inaintea dreptului la alte proprietati private. Desi anarho-capitalistii sustin si ei ca pun pe primul loc dreptul la auto-guvernare, ei se contrazic in cazul celor care muncesc pe proprietatea altuia, adica in cazul majoritatii.

Evident, anarho-capitalistii accepta chiriile, profiturile si dobanzile ca forme legitime de venituri, in timp ce anarhistii le considera forme de exploatare. Aceasta acceptare a veniturilor care nu sunt bazate pe munca ci pe proprietate deschide calea disparitatilor tot mai mari intre putinii bogati si restul. Vazuta in acest fel de capitalisti, proprietatea insasi devine un furt. [Proudhon - Ce este proprietatea?]

Libertarienii de dreapta nu au observat ca, in timp, proprietatea “si-a schimbat natura” (Proudhon). La inceput, “cuvantul ‘proprietate’ era sinonim cu … posesie individuala” dar a devenit mai “complex” si s-a transformat in “proprietate privata”, care include “dreptul de a o folosi prin munca vecinului”. Trecerea de la dreptul de folosire a proprietatii individuale la drepturile de folosire a muncii altuia pe proprietatea ta au creat relatii de dominare si exploatare care nu existasera niciodata. Pentru libertarienii de dreapta, ca pentru toti capitalistii, atat uneltele unui artist independent cat si capitalul unei corporatii multinationale sunt acelasi fel de “proprietate privata”. In realitate insa, ele sunt total diferite pentru ca genereaza relatii sociale diferite.

Din punctul de vedere anarhist, capitalismul inverseaza sistemul de valori si de aceea capitalul (un lucru fara viata) devine mai important decat oamenii vii. In capitalism oamenii sunt mai usor de inlocuit decat capitalul, iar cel care are capitalul, indiferent de capacitatile sale umane, comanda celui care are “numai” capacitatile lui umane dar fara capital. Proprietatea privata a devenit atat de importanta incat crimele impotriva ei “sunt crimele pe care legea engleza, care pune pret mai mult pe ce are un om decat pe ce este un om, le pedepseste in cel mai aspru si oribil mod posibil” [Oscar Wilde - The Soul of Man Under Socialism]

Dominatia proprietatii asupra omului face ca furtul de alimente sa fie o incalcare a drepturilor pagubitului, dar imposibilitatea cronica a obtinerii alimentelor sau apei sa nu fie o incalcare a drepturilor celor care sufera de ele — deoarece rezulta din legile pietei si drepturile de proprietate privata. Acelasi lucru iese la iveala cand libertarienii de dreapta sustin ca taxarea de catre Stat a profiturilor patronilor venite din munca angajatilor este “similara cu munca fortata” [Robert Nozick - Property, Justice and the Minimal State, p. 169] dar milionarul nu incalca drepturile celui care lucreaza zilnic 8 ore pe proprietatea lui, atunci cand ia o parte din roadele muncii lui bazandu-se pe dreptul de proprietate, deoarece lucratorul a “consimtit” sa lucreze acolo, a venit liber si nesilit de nimeni in afara de “mecanismele pietei”. Anarhistii considera ambele fenomene o incalcare a drepturilor, asa cum reiese din opinia individualistului Ben Tucker ca taxa pe venit este “o recunoastere a faptului ca libertatea industriala si oportunitatile egale nu mai exista aici [in USA in 1890, n.a.] nici macar in starea imperfecta in care au existat candva.” [James Martin, Men Against the State, p. 263].

Natura despotica a proprietatii in sens capitalist, numita astfel de Proudhon, este surprinsa foarte bine chiar de un anarho-capitalist ca Murray Rothbard, care spune ca Statul “isi aroga un monopol de forta si de putere de decizie asupra unei anumite arii teritoriale” si continua ca, in anarho-capitalism, proprietarii ar avea aceleasi drepturi ca Statul: “evident, intr-o societate libera, Smith are putere absoluta de decizie asupra proprietatii lui, John asupra proprietatii lui, etc.” [Op. Cit., p. 173] Cuplata cu folosirea proprietatii pentru profit prin angajarea altora sa munceasca pe ea, aceasta putere absoluta de decizie a lui Smith transforma anarho-capitalismul intr-un regim cu mai multe State private, in nici un caz un regim anarhic.

Dupa cum am aratat in capitolele precedente, capitalistii vad Statul ca un garant al proprietatii lor private, folosite in scopuri exploatative, de aceea capitalismul nu poate exista fara Stat sau ceva care sa indeplineasca rolul statului de politist al proprietatii private – libertarienii de dreapta accepta un Stat minimal care sa protejeze aceasta proprietate iar anarhistii capitalisti sustin infiintarea politiilor private in acest scop, intarind astfel caracterul tiranic al proprietatii private. Prin urmare, cei care se auto-intituleaza anarho-capitalisti doresc minimizarea rolului Statului numai pentru a extinde puterea capitalistilor. Acest lucru este incompatibil cu anarhismul traditional.

Anarhistii traditionali au fost intotdeauna anti-capitalisti in aceeasi masura in care au fost anti-statisti, de aceea ei resping in egala masura cu asa-zisul anarho-capitalism, si dictatura rosie etatista. Anarhistii accepta proprietatea numai in sens de posesie si utilizare. Ei sunt de acord cu ideea lui Rousseau ca, daca vrei sa previi aparitia unor discrepante uriase intre bogati si saraci, trebuie sa elimini posibilitatile de acumulare a averilor, nu sa iei de la bogati.

Anarho-capitalismul neglijeaza echitatea sociala

O alta diferenta intre anarhism si anarho-capitalism priveste echitatea. Capitolul precedent a aratat ca anarhistii stiu inca de la Adam Smith ca piata libera a muncii nu ofera conditii echitabile pentru muncitori in comparatie cu patronii. Proudhon insusi, citat de Alan Ritter in The Political Thought of Pierre-Joseph Proudhon, p. 121, afirma ca legea cererii si ofertei este “o lege insealatoare… buna numai pentru a asigura victoria celui puternic asupra celui slab, a celui care are proprietatea asupra celui care nu are nimic.” O piata a muncii libera ii forteaza pe muncitori sa-si vanda capacitatile altora si sa creasca astfel diferentele dintre ei si proprietari. Anarhismul respinge aceasta practica lipsita de echitate, dar anarho-capitalismul o accepta. Dupa cum am aratat, anarhismul respinge ideea de munca platita de sef si pentru valentele ei autoritariene, represive fata de libertatea muncitorului.

Anarhismul accepta “liberul schimb” numai intre egali. In absenta unor conditii aproximativ egale, liberul schimb creste inegalitatea iar inegalitatea produce relatii sociale bazate pe ierarhie si dominare, nu pe libertate. Anarhistii, inclusiv cei individualisti precum Lysander Spooner, sunt intru totul de acord ca o piata a muncii salariate ii dezavantajeaza pe angajati in favoarea patronilor. Fiecare trebuie sa fie angajatul lui insusi, nu al altcuiva. Acesta este singurul mod de a conserva dreptul la auto-guvernare al individului.

Anarho-capitalismul adanceste autoritatea ierarhica pana la “sclavagism voluntar”

Un sistem capitalist, fie el si anarho-capitalist, produce inevitabil diferente de putere economica si sociala intre oameni. Aceste diferente se reflecta in puterea de negociere a contractelor pe piata libera a muncii, ceea ce creaza relatii ierarhice. Prin urmare, piata libera capitalista creaza autoritate ierarhica la locul de munca, adica intr-o jumatate din perioada activa a vietii adultului. Putem spune ca libertarienii de dreapta accepta limitarea libertatilor omului atat timp cat nu este facuta de Stat. Capitalistii au dreptul sa limiteze drepturile altora.

Anarho-capitalistii sustin ca muncitorul poate scapa de eventuala exploatare a proprietarului, mutandu-se la alt proprietar. Dar acelasi raspuns este valabil si pentru exploatarea Statului, pe care anarho-capitalistii o resping: cetateanul poate scapa de aceasta exploatare mutandu-se in alta tara. Anarho-capitalistii afirma ca aceasta nu este o optiune viabila din cauza dificultatilor aferente si nici nu face Statele sa fie mai putin exploatatoare. Anarhistii sustin exact aceleasi lucruri si despre mutarea de la un sef capitalist la altul: nu rezolva problema de fond. Prin urmare, anarhistii sustin ca anarho-capitalismul este ipocrit.

Mai mult, unii anarho-capitalisti sustin o forma de sclavagism liber-consimtit. Robert Nozick intreaba daca “un sistem liber ar permite individului sa se vanda voluntar ca sclav” si raspunde “Cred ca da.” [Anarchy, State and Utopia, p. 371] Ducand pe noi culmi “voluntarismul angajatilor” inventat de Milton Friedman, libertarianul de dreapta Murray Rothbard spune inThe Ethics of Liberty ca, daca “un lucrator ramane complet aservit stapanului sau in mod voluntar, atunci el nu este un sclav pentru ca se supune in mod voluntar”. Tot Rothbard [op. cit] sustine si piata de forta de munca a copiilor, deoarece copiii sunt proprietatea parintilor lor care pot face ce vor cu ei, inclusiv sa-i vand pe aceasta piata a fortei de munca. Iar copiii, daca nu sunt de acord cu asta, sunt liberi sa plece de la parinti.

J. Philmore, un alt libertarian de dreapta, gaseste o “contradictie fundamentala” in faptul ca Statul impedica indivizii sa fie sclavi voluntar ["The Libertarian Case for Slavery", The Philosophical Forum]. Sclavia voluntara nu este decat o extensie a contractului voluntar dintre angajat si patron. Aceasta este un adevar, de aceea critica pe car anarhia o face sclaviei voluntare se extinde asupra “teoriei contractului” care sta la baza muncii salariate. Toti acestia sustin o forma “civilizata” de sclavagism, in care sclavul se vinde voluntar stapanului. Si aceasta in numele libertatii, care inseamna chiar libertatea de a fi sclav. “Sustin sclavia pentru ca sustin libertatea” este un slogan al libertarienilor de dreapta.

Sa nu uitam ca aceasta dezbatere asupra sclavagimului voluntar nu este una pur academica, deoarece in tarile lumii a treia este o practica destul de comuna inclusiv a marilor corporatii multinationale (Nike a fost acuzata direct pentru acest lucru), iar in secolul Revolutiei Industriale familiile cu mai multi copii erau avantajate deoarece ii puneau la munca. Anarhistii considera ca preocuparea exclusiva a libertarienilor de dreapta asupra libertatii pietei si neglijarea libertatii indivizilor care participa la ea duce la o adancire atat de mare a prapastiei dintre lucratori si patroni incat va generaliza sclavia voluntara in toate tarile dezvoltate economic.

Anarhistii sustin ca libertatea este parte a definitiei fiintei umane si este prin urmare inviolabila. Daca un individ renunta la libertatea sa renunta la statutul de om, actul fiind sinonim cu o sinucidere. Cu foarte putin exceptii, oamenii nu se sinucid de buna voie. Sclavagismul “voluntar” care a existat si continua sa existe in lumea a treia nu este deloc voluntar ci fortat de sistemul economic capitalist prezent, in care singura alternativa la sclavia voluntara a acelor oameni a ramas moartea prin inanitie. Odata cu inlaturarea conditiilor care au fortat oamenii sa accepte sclavia prin “contract liber-consimntit”, va dispare si sclavagismul voluntar.

Extinzand aceasta critica asupra teoriei contractului voluntar pentru a presta munca salariata, Juliet C. Schor afirma ca muncitorii au ajuns sa doreasca sa munceasca pentru un patron pentru ca realitatea nu le ofera nici o alta posibilitate din cauza distributiei dezechilibrate a resurselor. Muncitorul a ajuns sa-si doreasca ceea ce poate obtine, nu ceea ce ar vrea el de fapt spune Schor in The Overworked American. Odata cu inlaturarea conditiilor care forteaza practic majoritatea sa se inroleze pentru prestarea muncii salariate, va dispare si aceasta notiune chiar fara a fi interzisa explicit – ceea ce anarhistii nici nu fac.

Concluzii

Anarho-capitalistii propun un regim capitalist in care rolurile Statului sunt preluate de proprietarii de capital. Proprietatea Statului devine proprietate privata. Detinatorul proprietatii private are monopolul de putere pe proprietatea lui. Oamenii sunt liberi sa munceasca pentru cine vor, dar odata ce au semnat un contract si au inceput sa lucreze pe proprietatea altuia isi pierd orice drept in afara de cel de a munci si a fi platiti conform contractului. Sclavagismul voluntar este doar o extensie a acestei teorii a contractului liber-consimtit. Piata devine libera de orice interferenta din partea Statului. Lipsa oricarei preocupari a acestui regim pentru echitatea sociala si pentru protejarea auto-guvernarii in fata monopolului de putere al capitalistului dat de proprietatea privata deteremina anarhistii sa nu recunoasca anarho-capitalismul ca pe un curent anarhist ci ca pe unul capitalist.

http://ro.altermedia.info/antisistem/teoria-anarhiei-vii_2160.html