Urme româneşti în Polonia: Goralii & Goralii - poporul pierdut

Goralii (în poloneză Górale (pronunţia: gurale), respectiv în germană Goralen) sunt o populaţie pastorală de limbă poloneză care a fost atestată documentar ca ocupând compact începând din Evul Mediu anumite regiuni montane din sudul şi sud-estul Poloniei cum ar fi Podhale în munţii Beschizi respectiv Tatra în aşezări rurale situate la înălţime nu departe de cunoscuta staţiune montană Zakopane cât şi în preajma oraşelor Zywiec şi Nowy Sacz. 

Deşi în prezent de religie catolică şi parte integrală a naţiunii poloneze, goralii reprezintă o etnitate distinctă atât din punct de vedere cultural cât şi antropologic sau chiar lingvistic. Astfel, dialectul polonez pe care ei îl vorbesc conţine un număr de cuvinte arhaice de origine română, între care magura (măgură), fluier, cătun, vatră, brânză, merende ("merinde") sau mlioara ("mioară"). Există o mulţime de păreri printre istorici şi antropologi care confirmă (bazat de asemeni pe documentaţie substanţială) ipoteza originii române a goralilor, deşi mulţi istorici preferă, din motive neclare, posibil de natură politică, să-i numească mai degraba vlahi, sau, în mod eronat chiar „aromâni”, în loc de români.

În ultimul timp numeroşi gorali din Polonia, îndeosebi din satul Koniakow, care e satul situat la cea mai mare altitudine din Polonia, îşi recunosc clar rădăcinile româneşti şi arată un interes tot crescând faţă de România, pe care o văd ca un fel de "patrie originară".

Imigrările în sudul muntos al Poloniei au fost numeroase în evul mediu şi sunt atestate documentar încă din sec. XIII, când ducele Cracoviei şi Sandomirului, Bolesław, s-a însurat cu Cunigunda, fiica regelui Béla IV al Ungariei. Acesteia, ducele i-a dăruit în 1257 ţinutul Sandeţului, de la râurile Dunajeţ şi Poprad, unde potrivit legendei Sf. Cunigunda trăia şi o populaţie pastorală de origine "valahă":

Valachorum vel Valacorum natio, rapto vivere asueta, in pecore pascande et ove nutrienda occupata, agmine facto ex Alpibus, quae Ungariam a Poloniae Regno disterminant, in quibus suas excercent pasturas, tenentque crebilia, frequenter in oppidum antiquae Sandecz hostiliter nocte, quo pavidior foret eorum iruptio, insiliebant, et in opidanos praedas, caedesque et spolia, ceteraque nefanda comitebant.

Huţulii au fost deseori puşi în legătură cu această populaţie. sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Gorali

Goralii - poporul pierdut

In Zakopane, o celebra statiune din Polonia traiesc romani care au emigrat acolo in urma cu sute de ani. In pofida trecerii timpului, goralii, una dintre cele mai putin cunoscute grupari romanesti, nu si-au uitat obiceiurile.

Goralii din Polonia traiesc azi in jurul oraselor Zywiec (cu celebra bere omonima), Zakopane si Nowy Sacz. Obiceiurile, imbracamintea, casele, infatisarea si firea lor ii dau de gol: nu sunt slavi, ci romani! In fapt, goralii sunt urmasii pastorilor valahi emigrati din nordul Transilvaniei (Satmar, Maramures, Bihor, Bereg si Ung) inca din secolul XII.

Urmasii lui Dragos

Pe la 1600, actele poloneze aminteau existenta a peste 500 de sate romanesti, parte a acestora fiind locuite de urmasii lui Dragos Voda prin nepotii sai, Drag si Sas. Emigrantii romani au populat in Polonia culmile muntilor, aducand cu ei civilizatia Carpatilor si invatandu-i pe polonezi sa traiasca la munte. Azi, tot ce se pastreaza in Polonia drept traditie a muntelui, pastoritului, lemnaritului sau plutaritului este o mostenire romano-valaha.

Spre deosebire de muntenii nostri, goralii polonezi de azi isi pastreaza traditiile cu smerenie. In curtea fiecarei pensiuni turistice luxoase (zona este de prim rang in domeniu), se pastreaza si vechea casuta de lemn mostenita din batrani, utilata complet in stil ancestral si uluitor de apropiat de ceea ce numim tipul traditional maramuresean: totul, incepand de la laiti si pana la toluri, cuptor sau cofe, aduc aminte de Maramuresul de odinioara.

Goralii stiu ca sunt romani, se proclama ca atare (cu mandrie), iar cel mai celebru grup folcloric din acei munti se numeste, in traducere, „Capela Valaha”, si e condus de violonistul Zbyszec Walach.

Unele mancaruri sunt „ca pe la noi”, branza e identica cu cea din Transilvania, iar tuica (la gust si ca metoda de preparare) este aceeasi ca horinca noastra.

Maramuresenii polonezi

Goralii s-au stabilit acolo intre veacurile XII-XVI, ultimul sat romanesc (maramuresean chiar!), fiind intemeiat in 1509. Cauzele primelor veniri ar fi fost conditiile grele din Ardeal si faptul ca romanii erau luptatori de elita, fideli polonezilor. Fara a avea mentalitate de mercenari, dovedeau un curaj nemaipomenit in lupte, fapt pentru care erau rasplatiti cu drepturi si pamanturi.

Azi, valahii din Carpatii polonezi sunt in intregime slavizati si mai pastreaza doar cateva cuvinte pastoresti sau nume de munti, ape si sate. In cartile de telefon poti gasi nume gen Valach sau Basarab. Multe vechi biserici, desi catolice azi, inca mai pastreaza decorul mural tipic ortodox, iar casele si mobilierul acestora sunt tipic romanesti. Ultima „infuzie” cu iz romanesc a intrat in sudul Poloniei dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand o mare parte a comunitatilor poloneze din Maramures si Bucovina s-au repatriat. Acestia au adus in zona Zakopane limba romana sau obiceiurile din zonele amintite, inclusiv celebra palinca de Maramures.

Azi, goralii polonezi sunt asimilati perfect in tara gazda dar, desi n-au uitat de originea romaneasca de care sunt mandri, sunt nebagati in seama de autoritatile de la Bucuresti, de ambasada noastra de la Varsovia sau de Institutul Cultural Roman.

Datorita faptului ca isi pastreaza cu sfintenie traditiile, goralii constituie o puternica concurenta pe piata agroturismului montan pentru maramureseni si bucovineni. Nu rareori, romanilor le este dat sa auda, de la turistii straini: „pai astea le-am vazut si in Polonia, si inca mai bine pastrate!” Asa ca, ai nostri vor trebui sa invete sa pretuiasca traditia la adevarata ei valoare.

Teofil IVANCIUC , http://www.gazetademaramures.ro