Lei și hiene

sursa: Birtkenau

(În imagine liderul CPI, Gianluca Iannone, alături de orfani din Kenya, într-o misiune a ONG-ului Sol.Id din aprilie 2011)

Ieri după-amiază, un italian pe nume Gianluca Casseri a ieșit în piață la Florența și a omorât doi senegalezi, rănind alți doi.

Ăsta ar fi un titlu normal pe care nu o să-l găsiți nicăieri, pentru că toată presa a ales titluri bombastice, de tipul: Un membru Casapound Italia, organizație radicală de extremă dreapta, a ucis doi membri nevinovați ai comunității senegaleze și, încolțit de poliție, s-a sinucis.

Iată cum nebunia unei singure persoane poate discredita o întreagă organizație. Întâi o să las cuvântul responsabilului CasaPound Firenze, Saverio di Giulio:

Vreau să fiu foarte clar: CasaPound Italia nu are nicio responsabilitate pentru faptele de ieri. Nici politică, nici ideologică, nici morală. Nu e nimic, nici în activitățile, nici în ideologia CasaPound, care poate inspira xenofobie și ură pentru cei diferiți. Nu e nicio legătură directă între practicile noastre și delirul lui Casseri, nici măcar una indirectă sau implicită.

Casapoundism

sursa: birtkenau

Sâmbătă 26 noiembrie a avut loc, la Napoli, manifestația națională a CasaPound Italia. Ce reporteristic am început. Cum nu poți să vindeci o fată ca mine de naționalisme și de camaraderie, bineînțeles că nu puteam să lipsesc.

Situația de la Napoli se povestea să fie cam așa: cu vreo lună în urmă, niște unii o agresaseră pe președinta CPI Napoli ca niște antifasciști răi și, când camarazii ei s-au gândit să riposteze, au venit cu furci și topoare, bastoane și căști, escortați de poliție, ca nu cumva să pățească ceva, bieții de ei. Pe urmă, când s-a anunțat marșul, media tradițională și facebookiană a început să fiarbă, care mai de care mai antifa, că vai, în orașul lor nu pot accepta așa ceva, că vor face contramanifestații și vor drege. În consecință, prefectura a redus marșul la un sit-in, că au fost avertizați că băieții ăștia cu steaguri cu țestoase vor distruge ordinea publică.

Ăștia iar fac revoluție

Sursa: birtkenau

Spuneți ce-oți spune, mie îmi place Casapound. Mi se pare cea mai puternică mișcare din Italia la ora actuală și una dintre cele mai importante la nivel european. În ultimul timp m-am perindat pe la activitățile lor și pot să spun că m-am simțit minunat de fiecare dată. Au și ei minusurile lor, ca fiecare, dar din ce am văzut eu, plusurile atârnă mai mult la cântar.

În afară de asta, sunt de părere că, o dată ce ești naționalist și ești dintr-un motiv sau altul în străinătate, cel mai bine te aduni tot cu camarazi, chiar dacă-s străini, decât cu români de-ai tăi care n-au nimic de-a face cu politica. Eu mai degrabă am ce discuta cu băieții ăștia decât cu jegul de român care, sâmbătă noapte, într-un autobuz nocturn, era beat și s-a pișat pe geam în văzul tuturor călătorilor.

Cred că, păstrându-ți caracterul identitar, cel mai bine e să-ți ajuți camarazii din țara în care ai ajuns. Nu neapărat pe Casapound, că-mi plac mie, părerea mea e poți să-i alegi pe oricare ți se pare că au o cauză justă. Poate picul ăsta de golăneală și de veselie cu care condimentează ei politica nu e potrivit pentru oricine.

CasaPound Italia la televiziunea germană 3sat

Rose rosse dalle camicie nere

Sursa: birtkenau.wordpress.com

Eu nu prea m-am simţit bine la festa Caseipound, că nu era colivă. N-au făcut nicio depunere de coroane comemorative, n-au ţinut niciun moment de reculegere, nu au împărţit vin, colaci şi pahare de plastic cu grâu fiert şi bomboane deasupra, n-au făcut slujbă, nu ne-am rugat împreună. Eu aşa eram obişnuită. Dacă colivă nu e, nimic nu e, nici soare nu-i, nici viaţă nu-i, iar eu mă simt a ni-măăă-nuuui. În afară de asta, mai toţi erau plini de tatuaje şi în locul unde s-a ţinut întrunirea aveau şi piscină, ca nişte spurcăciuni în faţa lui dumnezeu ce se află.

Trecând peste glumele proaste la care numai eu râd şi renunţând să fiu la fel de superficială ca cei pe care îi vizez cu ele, să vă povestesc.

Se dau aşa: un bar şi o sală de conferinţe amenajate într-o fostă staţie de tren dezafectată, înconjurată de pădure, câteva sute de oameni frumoşi şi entuziaşti, dezbateri, conferinţe, concerte, mâncare, băutură, joc şi voie bună.

Să vă spun ceva, ca să vă crească inima ca o pâine, ca unor români verzi ce vă aflaţi, că mie mi-a crescut. Prima conferinţă a fost despre economia legionară şi în prima frază a fost pomenit numele lui Codreanu. Eu dacă făceam conferinţa asta în România, apărea vreun “legionarically correct” şi-mi zicea că nu am dreptul să vorbesc despre aşa ceva şi să iau exemplu, fiindcă legionari sunt numai cei de atunci, iar noi nu putem nici măcar ridica ochii până acolo. Revenind, a vorbit Chiara despre auto-sustenabilitatea organizaţiei, despre necesitatea de a deschide puncte comerciale nu atât pentru profitul care rămâne în interior, ci şi pentru a oferi locuri de muncă militanţilor care nu vor să se integreze în sistemul capitalisto-corporatisto-dezumanizant şi, nu în ultimul rând, pentru a spori camaraderia. Mie mi-a plăcut chestia asta, că a fost susţinută cu exemple din realitate, despre cum construiesc ei lumea în care vor să trăiască, cu magazine, librării, baruri, case şi restaurante proprii. O enclavă de oameni care îşi trăiesc visurile şi împărtăşesc aceleaşi idealuri, în pofida societăţii contemporane; o economie în economie şi în răspăr faţă de ea.