(24.04.1903 – 20.11.1936)
“Sa dea Dumnezeu ca sangele meu sa fie ultimul care se varsa in razboi civil. Sa dea Dumnezeu ca de-acum poporul spaniol, atit de bogat in calitati nobile, sa-si gaseasca in pace Patria, Painea si Dreptatea.”
de Bogdan I. Stanciu
JOSÉ ANTONIO Primo de Rivera y Saez de Heredia s-a nascut la 24 aprilie 1903 intr-o familie instarita din Madrid, fiu al lui Miguel Primo de Rivera, dictatorul militar care a condus Spania intre 1923 si 1930.
In 1923, situatia politica din tara, tot mai agitata de atentatele teroriste si de separatismul catalan, a adus in prim plan figura lui Don Miguel, care devine prim-ministru cu sprijinul regelui Alfonso al XIII-lea. El va conduce tara intr-un regim dictatorial moderat mai putin de sapte ani, perioada in care se formeaza si caracterul fiului sau, educat si cultivat in spirit patriotic. In 1930, in urma unor tulburari sociale, Don Miguel este demis si moare, dupa cateva luni de exil voluntar.
Cu toate indemnurile tatalui sau de a urma cariera militara, tanarul Primo de Rivera alege sa urmeze cursurile Facultatii de Drept din Madrid, dovedind calitati uimitoare de orator si lider, ca si o preocupare constanta fata de situatia din tara. Ingrijorat de efectele sociale ale materialismului promovat atat de capitalism cat si de social-democratie, precum si de problemele clasei muncitoare spaniole, el a obiectat fata de natura corupta, statica si cinica a vechii drepte, ca si fata de internationalismul stangii marxiste.
Isi face intrarea in politica primind, in mai 1930, postul de vicesecretar general al Unión Monárquica (Uniunea Monarhista), propunandu-si sa reabiliteze memoria tatalui sau. Participa la alegerile generale din 1931, fiind invins de contracandidatul sau conservator, Bartolomé Cossío.
Este arestat in anul urmator, acuzat fiind de colaborare la tentativa de lovitura de stat a generalului Jose Sanjurjo, acuzatie dovedita ca nefondata.
In 1933 fondeaza ziarul Fascio (Fascia) in care debuteaza cu articolul “Orientari catre un stat nou”. Publicatia este suprimata aproape imediat de catre guvernul republican.
Pe 29 octombrie 1933, in sala Teatrului de Comedie din Madrid, Primo de Rivera infiinteaza, impreuna cu celebrul aviator spaniol Ruiz de Alda si cu Alfonso García Valdecasas, Movimiento Sindicalista Español (Miscarea Sindicalista Spaniola), care avea sa devina mai tarziu La Falange Española (Falanga Spaniola). Manifestul Falangei, publicat mai tarziu in acelasi an, condamna cu tarie socialismul, marxismul, republicanismul si capitalismul si propunea ca Spania sa devina un stat fascist similar cu cel condus de Benito Mussolini in Italia.
National-Sindicalismul
José Antonio a pus bazele ideologice ale miscarii, in timp ce de Alda a demonstrat calitati de organizator si administrator, finantand formatiunea prin legaturile sale cu lumea afacerilor. Noul partid a fost violent condamnat de stanga, hartuit de stat si ignorat de dreapta. Beneficiind si de sprijinul editorului periodicului ABC, teoreticianul Victor Pradera, Falanga a castigat un mare numar de sustinatori din randul adeptilor vechiului regim si al radicalilor, precum si al studentilor impresionati de carisma poetica a lui de Rivera si de idealismul acestuia.
La scurt timp dupa infiintare, Falangei i se alatura Juntas de Ofensiva Nacional-Sindicalista (JONS), fondata in 1931 de Ramiro Ledesma Ramos si Onesimo Redondo. In noua structura, Primo de Rivera a preluat si dezvoltat doctrina national-sindicalismului, devenit principalul ingredient al sistemului socio-politic in prima parte a regimului Franco. Manifestarea sa institutionala se numea Organización Sindical Española (Organizatia Sindicala Spaniola) sau Comunidad Nacional-Sindicalista del Estado (Comunitatea National-Sindicalista a Statului) cunoscuta si ca Sindicato Vertical (Sindicatul Vertical).
National-sindicalismul difera de corporatismul capitalist, in care firmele sunt structurate in corporatii guvernate de un consiliu de administratie. Prin contrast cu sindicatele clasice, concepute pe “orizontala”, national-sindicalismul era organizat de stat pentru a fi “integrat vertical” (adica toate companiile private sa apartina unui singur sindicat) iar conducatorii sindicatelor erau muncitorii insisi. Guvernul furniza o planificare macroeconomica in intentia de a pune capat speculatiilor de piata, ocrotind in acelasi timp proprietatea privata, micile afaceri si micii proprietarii de pamant.
Statul permitea sindicatelor sa se conduca singure prin intermediul unei “democratii industriale” populiste, al carei scop era reducerea conflictelor intre clase, ridicarea nivelului salariilor si schimbarea naturii feudale care definea capitalismul spaniol al epocii. Disputele de munca erau rezolvate printr-un sistem de arbitrare.
National-sindicalismul – si falangismul in general – erau complet opuse sistemului sindicalist libertarian promovat de stanga. Socialismul libertarian, violent anti-clerical, era impotriva ideii de stat national, de traditie, ca si contra oricarei forme de proprietate si intreprindere economica privata.
Primo de Rivera a fost ales in Cortes (parlamentul spaniol) ca delegat al cetatenilor din orasul andaluz Jerez de la Frontera. In tot acest timp, el isi continua activitatea publicistica, fondand inca doua ziare, Fe (1934) si Arriba (1935).
Desi la alegerile generale din februarie 1936, castigate de stanga reunita in Frente Popular (Frontul Popular), Falanga a obtinut doar 0,7% din voturi, nationalistii spanioli strang randurile in fata pericolului comunist. Profundul mesaj national si crestin al lui José Antonio a prins repede radacini in inimile tinerilor, astfel incat, in timpul razboiului civil din 1936-1939, Falanga avea sa devina predominanta intre miscarile politice nationaliste.
José Antonio Primo de Rivera s-a numarat printre sustinatorii fara rezerve ai rebeliunii militare, care avea sa inceapa in iulie 1936, impotriva guvernului marxist. Din acest motiv, Falanga/JONS a fost declarata organizatie ilegala, iar liderii sai, incarcerati in inchisoarea Modelo din Madrid. José Antonio continua sa isi conduca miscarea din detentie. Fara a prezenta dovezi, autoritatile muta pe 5 iunie 1936 intreg grupul de arestati la o inchisoare din Alicante. Aici José Antonio isi scrie ultimul manifest politic, in care reitereaza aspiratia sa catre un Guvern National patriotic.
Pe 17 noiembrie José Antonio este judecat pentru rebeliune, el fiindu-si propriul avocat, ca si al fratelui sau Miguel si a sotiei acestuia, Margarita Larios. Pledoaria sa a fost calda si stralucitoare, un ziar stangist din Alicante notand in editia din ziua urmatoare: “Gesturile, vocea si cuvintele au fost baza unei capodopere de oratorie pe care publicul a ascultat-o cu reculegere, atentie si semne evidente de interes.”
In ciuda prestatiei sale, invinuitii au fost condamnati la moarte. José Antonio a decis sa faca apel doar pentru fratele sau si sotia acestuia, pentru care pedeapsa a fost schimbata in inchisoare.
Cu toata opozitia chiar a unor lideri comunisti precum Manuel Azaña, José Antonio a fost executat prin impuscare pe 20 noiembrie 1936, in curtea inchisorii, impreuna cu alti patru tineri din orasul alicantin Novelda. Ultima lui dorinta a fost sa se curete curtea inchisorii, pentru ca Miguel sa nu calce pe sangele sau.
José Antonio Primo de Rivera a fost echilibrul esential intre gandire si actiune, armonia perfecta a celor mai nobile virtuti: continuitatea in lupta, coerenta, curajul, spiritul de sacrificiu, altruismul, taria crestina de a-i sprijini pe cei umili si a-i sfida pe cei puternici. Ramasitele sale se afla azi alaturi de ale lui Franco insusi, in Valle de los Caidos (Valea celor Cazuti) de langa Madrid (foto), mirabilul monument-marturie pentru viziunea crestina asupra vietii si mortii, inaltat in memoria celor ucisi in timpul tragicului Razboi Civil spaniol.
Monstenirea lui José Antonio
Mostenirea lui Primo de Rivera avea sa fie insa calcata in picioare chiar de catre discipolii sai. Cvasi-libertarianismul anilor ’50 a transformat Spania intr-o (alta) natiune materialista si consumatorista. Previzibil, aceste schimbari sociale, ca si distrugerea traditionalismului de catre regimul Franco, au incurajat o masiva orientare populara spre marxismul cultural, ca si dezvoltarea miscarilor de stanga in anii ’60. Dupa ce Al Doilea Conciliu de la Vatican (1962-65) a sugrumat aproape doua mii de ani de traditie si insasi esenta credintei in favoarea unor banalitati contemporane, ultimele bastioane de sustinere ale regimului franchist in afara armatei au disparut.
Criza economica din debutul anilor ’70, sanatatea subreda a lui Franco si tot mai numeroasele acte de terorism de stanga au slabit iremediabil regimul. Dupa moartea sa, printul Juan Carlos a transformat tara intr-un exemplu tipic pentru decadenta social-democrata europeana, favorizand imigratia si legislatia anti-nationala.
Douazeci de ani de la moartea lui de Rivera, prietenul sau “de cursa lunga” José Luis de Arrese descria trist realitatea spaniola, in antiteza cu asteptarile lui José Antonio, astfel:
“José Antonio: esti multumit de noi? Nu cred.
Si cred ca nu esti, pentru ca tu ai luptat impotriva materialismului si egoismului, iar azi oamenii au uitat grandoarea cuvintelor tale.
Pentru ca tu ai dorit o tara de poeti si visatori, nerabdatori dupa o glorie dificila, iar azi oamenii cauta o tara cu buric rotunjit, scrobita, care nu are nici frumusete, nici eleganta.
Pentru ca te-ai sacrificat, in timp ce acum oamenii cauta dintr-o parte in alta un loc in care sa se ascunda.
Pentru ca oamenii confunda sloganul tau de a fi mai bun cu acela de a se intelege mai bine unul cu altul.
Pentru ca tu ai adus un cortegiu de mii de martiri care ne puteau servi drept standard si ghid, iar oamenii n-au vazut in cei ce te-au urmat un exemplu, si gasesc ca amintirea lor este inconfortabila, si se supara cand le repetam numele, mergand pana acolo unde unii exploateaza pe cei cazuti ca pe o platforma pe care sa se catere, ori ca pe o trambulina pentru afaceri si auto-indulgenta.
José Antonio, nu esti multumit de noi. Tu, care privesti din locul tau, din acel douazeci noiembrie, cu un profund simt al melancoliei si dispret.
Nu poti fi multumit de aceasta viata mediocra, senzuala.”
JOSE ANTONIO PRIMO DE RIVERA: PREZENT
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”