Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

duminică, 20 mai 2012

Adrian Orza, primarul nopţii

Mare bucurie mare, zilele trecute, prin primărie, sediul PNȚCD, atârnători de bugetul municipalității, cojocari, ciupi, junii, chișculiți, Cruzeiros, Drufec, Rosign etc. Bucurie la care s-a prins, după ora 10 sau 11, când a ajuns la lucru, și viceprimarul Adrian Orza. Noaptea, hora veseliei a continuat prin cluburile din oraș.

De unde atâta joc și voie bună? Simplu, potrivit unui portal național de știri, Orza ar urma să fie viitorul primar al Timișoarei, pe baza unor sondaje anonime și – foarte probabil – orale, precum folclorul. Eventual, făcute prin cluburile de noapte timișorene, respondenți fiind cocalarii și pițipoancele care colcăie prin astfel de stabilimente. O veste tristă însă pentru Orza: indivizii ăștia nu votează decât dacă le deschizi urnele pe la două sau trei noaptea, după una sau două linii albe sau câteva fumuri de iarbă maronie.

Fiindcă, se știe, Orza e un tip monden, care semnează fest prezența în cluburile timișorene. La urma urmei, e treaba lui, e necăsătorit, fiind proabil cel mai râvnit burlac timișorean. (În urmă cu ceva timp își disputa titlul cu fostul prefect Ovidiu Drăgănescu.) O mică problemă ar fi faptul că, din cauza nopților pierdute, vine mai greu la birou. Și poate de aici și faptul că una din direcțiile pe care le coordonează, cea de Mediu, face cele mai extravagante (eufemistic vorbind) cheltuieli din banul public. Exemplele sunt celebre: bolovani din Grecia, salcâmi din Olanda, aduși gata ofiliți, mini-trenuleț din Elveția cu 85.000 de euro etc.

Însă un lucru merge bine în Timișoara, și poate i se datorează taman lui Orza. Și anume, dacă Primăria Timișoara se poate lăuda cu ceva, sunt cluburile din oraș. Marea majoritate ridicate pe spațiu public. Afirmând că va continua proiectele începute de Gheorghe Ciuhandu, Orza poate chiar la acest lucru s-a referit, respectiv că o să dea dea cluburi de noapte la tot cartierul. Iar el va fi primarul nopții. Iar dacă după 10 iunie nu prinde nimic, nu-i nicio problemă, poate să se înscrie și la emisiunea TV „Burlacul”. Numai să nu se facă filmări înainte de 10-11 dimineața.

10 comentarii:

Adryan spunea...

Chiar că sunt ridicole aceste afişe cu Orza. parcă sunt "creaţia" unor copii de grădiniţă. De tot râsul...
Cel mai tare e ăla în care apare alături de Ciuhandu care îl bate patriarhal pe spate. Ceva de genul: "Asta este sluga mea drept credincioasă. De acum voi fura prin el şi el îmi va ascunde potlogăriile până la prescrierea faptelor". Iar la imaginea dezastruoasă pe care o are Ciuhandu în oraş, afişele alea sunt ca piatra de moară legată de gât. Sper să îl tragă cât mai în jos.

Anonim spunea...

Mai puneti mana pe carte!!Mai documentati-va cu privire la ce inseamna o grafica buna.vai da capu vostru....ma rog,cand nu stii ce inseamna arta...si cand esti platit sa ii denigrezi pe altii...

1Autonom spunea...

Aici nu e vorba despre arta, amice. Cand apar nonmesaje inepte de genul combinatiilor motORZA, viitORZA s.a.m.d. nu poti sa spui decat ca are o echipa de tembeli in jur si el insusi este un mare tembel daca accepta sa mai si dea bani pe o bataie de joc.

1Autonom spunea...

Iar la faza cu "platit sa ii denigrezi pe altii" , ma faci sa rad. :)) Cautati cauzele esecului in voi insiva, nu in alta parte.
Noi ii detestam pe toti cei ce au candidat la primarie, doar scarba o impartim in proportii diferite. Atat.

Anonim spunea...

Da eu nu tineam cu nimeni si nici nu tin...din partea mea sunt toti la fel...combinatiile alea au o logica numa ca iti trebuie putina imaginatie ca sa le intelegi.Mie mi se par extraordinare si repet ma refer strict la grafica nici macar nu am votat ca nu aveam pe cine.Eu iubesc orasul pentru oamenii lui si sper din suflet sa se faca ceva calumea aici indiferent cine il conduce..Si mai sper ca cineva sa salveze poli, dar decat cu iancu implicat mai bine fara.Pace!

1Autonom spunea...

Anonim, sunt ridicole și nu le-a apreciat niciun specialist în domeniu. Cineva și-a bătut joc chiar de orza. Ce dracu de imaginație să îți trebuiască??? Au fost niște combinații cretinoide. Crede-mă, dacă tu le apreciezi cu adevărat, ești SINGURUL om care (dintre cei cu care am discutat eu poe acest subiect!) le apreciază și nu e susținător al lui Orza. Până și susținători de-ai lui mi-au răspuns cu jumătate de gură că ...”nu sunt chiar atât de rele”. Mai mult nu au putut nici ei să spuă. Pentru indeciși a fost o reală agresiune. Și erau pretutindeni. Trebuia să mergi cu ochii închiși sau capul în pământ să ocolești inepțiile alea.

Anonim spunea...

le apreciez poate pentru ca sunt artist plastic si am cateva zeci de expozitii in afara si in tara.(si vanzari)si inteleg foarte bine mesajul afiselor.In plus sunt un adept al publicitatii neconventionale, am vazut multe la viata mea,cunosc cu ce se mananca arta.Dar oricum, gusturile nu se discuta..poate tie iti place la nebunie o melodie ,este apreciata de toti in shimb eu o consider banala...fiecare cu gustul lui...ceea ce nu mi se pare in regula e ca posterul a fost afisat fara acordul celui care l-a realizat.Oricum este arta, este altceva decat banalele si penibilele poze la costum pe care le fac toti..Dar nu mai zic nimic ca o dau in politica si nu ma pasioneaza. Am apreciat doar afisu si atat! Va doresc sanatate si numai bine!

Anonim spunea...

Si inca ceva,da fara a fi, din nou interesat de politica,tu stii cat costa un banner din ala mare cu care a umplut tot orasu Roibu?6900-7000 de euro!am printat si eu la un mom dat unu din ala...si riobu asta le avea peste tot..si erau muuulte, bataie de joc, bani frecati aiurea..

Anonim spunea...

Faptul ca tu o comentezi aici, sau ai vorbit despre ele in cercurile tale de prieteni, indiferent daca de bine sau de rau, fac din campania asta una reusita. Despre afisele lui Robu se poate zice doar ca e prea intruziva si cam atat. In rest e banala. Eu unul l-am vazut pe Lucian Mandruta laudand la el pe Facebook campania lui Orza. Plus am auzit un profesor universitar de marketing de la Vest care a dat la curs ca exemplu pozitiv campania. Dar na... tu ce pregatire ai? Politehnica? Ma gandeam...

1Autonom spunea...

”Faptul ca tu o comentezi aici, sau ai vorbit despre ele in cercurile tale de prieteni, indiferent daca de bine sau de rau, fac din campania asta una reusita”

Absolut greșit, cât se poate de greșit. Tipic pentru un artist. :D Campania asta avea un scop. Să CONVINGĂ indivizii să îl voteze. Și a reușit exact contrariul. A enervat aproape pe toată lumea. E vorba strict de psihologia individului și a maselor. Nu are mai nimic în comun cu arta. În artă îți permiți să faci aproape orice nebunie. Aici nu. Trebuie să convingi și să câștigi.

Nu am pregătire tehnică, sunt absolvent al UVT. Cum se numește respectivul profesor de marketing de la Vest? Vreau să îl contactez și eu mâine. Chiar aș vrea să știu dacă materialele alea cretinoide au contribuit în vreun fel la înfrângerea rușinoasă a lui Orza (diferență de 30 de procente!!!). Practic și dacă exista un al doilea tur, el tot nu s-ar mai fi ținut, Robul roșu a obținut peste 50%.
Lupta NS a postat și materialele gigantice ale lui Robu, asociindu-le cu Koreea de Nord. Dar oamenii lui Robu au avut ceva experiență, au mizat pe un public ce va privi prosternat la tablourile gigantice.
De-asta o campanie trebuie să fie cu o componență pluridisciplinară (graficieni, psihologi etc) dacă vrei să nu investești grămezi de bani aiurea.

”ceea ce nu mi se pare in regula e ca posterul a fost afisat fara acordul celui care l-a realizat.” unde ai mai văzut așa ceva???? Dă-mi un exemplu. Există vreo lege care interzice preluarea de către presă a imaginilor de campanie electorală??? Asta e și culmea. :)))
Nu ne-am însușit paternitatea asupra creației. Doamne ferește! :))) Nu suntem ca Butuza (avocatul cămătar, ex-candidat la primăria tm) care ne-a furat sloganul ”Uniți pentru Timișoara” sau Robu care ne-a furat sloganul TOTUL PENTRU TIMIȘOARA (varianta derivată din denumirea-crezul Partidului „Totul pentru Țară” pt alegerile locale) la câteva zile după ce l-am lansat și l-a pus ca slogan pe saitul personal.

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”