Militanti islamisti din Libia s-au filmat in timp ce profanau mormintelor soldatilor britanici morti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, intr-un cimitir militar din Benghazi, transmite Sky News.
Pietrele de mormint au fost doborate, iar crucile au fost distruse de mai multi islamisti.
La inceputul conflictului armat din Libia, Franta a ajuns la un acord cu Consiliul National de Tranzitie (CNT), prin care i se ofera controlul a 35% din petrolul libian, in schimbul sprijinirii rebelilor impotriva trupelor pro-guvernamentale ale lui Gaddafi, relateaza joi publicatia franceza Liberation, citeaza RIA Novosti.
Liberation sustine ca a intrat in posesia unei scrisori, care ar fi fost trimisa la 3 aprilie de CNT emirului Qatarului, cu privire la un acord "de a ceda 35% din titei Frantei, in schimb pentru sprijinul total si permanent acordat Consiliului".
Deşi politicienii canadieni i-au trimis la război în Libia, în timp ce ei încălzesc în continuare fotoliile comode de acasă, un grup de piloţi canadieni au refuzat să atace o ţintă din considerente moral-umanitare. Piloţii canadieni au renunţat să bombardeze un aerodrom, pentru a nu risca să afecteze civili.
"Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile." (Constitutia Romaniei, art. 30, alin. 1) LUPTA NS: Opiniile nu supraviețuiesc dacă nu lupți pentru ele.