La inceputul conflictului armat din Libia, Franta a ajuns la un acord cu Consiliul National de Tranzitie (CNT), prin care i se ofera controlul a 35% din petrolul libian, in schimbul sprijinirii rebelilor impotriva trupelor pro-guvernamentale ale lui Gaddafi, relateaza joi publicatia franceza Liberation, citeaza RIA Novosti.
Liberation sustine ca a intrat in posesia unei scrisori, care ar fi fost trimisa la 3 aprilie de CNT emirului Qatarului, cu privire la un acord "de a ceda 35% din titei Frantei, in schimb pentru sprijinul total si permanent acordat Consiliului".
Ulterior, purtatorul de cuvant al Consiliul National de Tranzitie, Mahmoud Shammam, a declarat ca este vorba de "o gluma" si ca un asemenea acord ar fi fost de neimaginat. "Este o gluma, e fals", a spus Shammam.
Ministrul francez de externe, Alain Juppe, a declarat joi ca "nu are nicio cunostinta" cu privire la o asemenea scrisoare. Cu toate acestea, ministrul francez a spus ca este "logic" ca tarile precum Franta, care au ajutat Consiliul National de Tranzitie sa preia puterea in Libia, sa ia parte la reconstructia tarii.
Alain Juppe a anuntat joi dimineata ca Franta va debloca 1,5 miliarde euro din activele Libiei care fusesera inghetate, pentru a ajuta consiliul de tranzitiei sa recladeasca tara.
Intervievat chiar inainte de debutul conferintei internationale pe tema Libiei care are loc la Paris, Juppe a precizat ca situatia in Libia s-a stabilizat in mare parte si ca este momentul ca cei aflati la conducere sa fie ajutati.
Franta a anuntat miercuri ca i-a cerut comitetului de sanctiuni al ONU sa deblocheze aceasta suma, dintr-un total de 7,6 miliarde euro in active inghetate in bancile franceze. hotnews.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”