Boudicca – regina razboinica a celtilor

„Nicicand nu a mai existat o asemenea femeie. Statura ii era impunatoare iar prezenta terifianta. Lumina din ochii ei era salbatica si vocea ii era ca un tunet.” – Cassius Dio.

Trecusera doar 41 de ani de la moartea lui Octavian Augustus, iar Roma parea mai puternica decat oricand. Nimeni si nimic nu parea in stare sa stea in calea indestructibilei masinarii de razboi romane, cu atat mai putin o femeie dintr-un obscur trib celtic. Si totusi, furtuna care avea sa se abata asupra Imperiului, zdruncinand insasi fundatiile acestuia, nu va ma fi uitata nicicand de cei ce se considerau, pana atunci, atotputernici.

Trecusera doar 41 de ani de la moartea lui Octavian Augustus, iar Roma parea mai puternica decat oricand. Nimeni si nimic nu parea in stare sa stea in calea indestructibilei masinarii de razboi romane, cu atat mai putin o femeie dintr-un obscur trib celtic. Si totusi, furtuna care avea sa se abata asupra Imperiului, zdruncinand insasi fundatiile acestuia, nu va ma fi uitata nicicand de cei ce se considerau, pana atunci, atotputernici.

Boudicca

Putine lucruri se stiu despre prima parte a vietii Boudiccai, sotia regelui Prasutagus al tribului icenilor. In fapt, nici chiar numele acesteia nu este pe deplin cunoscut istoricilor de azi, cu atat mai mult cu cat in cronicile antice regina celtica este numita Budica, Boadicea, Buddug sau Budiga. Singurele insemnari ale romanilor o amintesc doar ca sotie a lui Prasutagus, lider clientelar noii stapaniri din Britania, un personaj nedemn de luat in seama, cu atat mai mult cu cat politica latina fata de femei era una cat se poate de restrictiva. Cu siguranta, insa, ignoranta Romei fata de cutumele celtice avea sa se dovedeasca fatala pentru zecile de mii de legionari campati in Britania.

Scanteia revoltei pornea in momentul mortii lui Prasutagus, regele care, dorind sa-si multumeasca atat supusii cat si stapanitorii, isi impartea regatul in doua parti, o parte pe care o ceda neconditionat Romei, si o alta pe care o incredinta sotiei sale si celor doua fiice ale cuplului regal. Si totusi, planurile pacifiste ale liderului icen nu au fost pe placul guvernatorului Gaius Suetonius Paulinus. Nerecunoscand, prin legea romana, dreptul la mostenire al femeilor, romanii erau decisi sa dea un exemplu populatiei locale. Drept urmare, Boudicca era biciuita in public in timp ce fiicele adolescente ale acesteia erau violate in vazul multimii de catre soldatii ce trebuiau sa asigure ordinea provinciei. Mai mult, familia regala icena, lipsita si de ultimele posesiuni, era somata sa plateasca o suma exorbitanta autoritatii latine. Era ultimul exces pe care Roma si l-a mai permis in fata reginei celte.

Nici cele mai loiale factiuni britanice nu puteau ramane indiferente in fata unui asemenea abuz. Triburile celtice care aveau propriile lor motive sa ii urasca pe romani se strangeau de acum in jurul reginei orbita de furie si de dorinta razbunarii. Era anul 60 d .H., atunci cand Boudicca ridica impotriva Romei o armata cu nu se mai vazuse nicicand in Britania. Pentru prima oara, triburile vesnic rivale se uneau impotriva dusmanului comun. Nu mai putin de 100.000 de celti porneau la lupta manati de un singur gand, cel al exterminarii romanilor. Iar lovitura acestora avea sa fie una crunta.

Prima tinta a rebelilor a fost Camolundunum, cea mai puternica si mai influenta colonie romana. Sprijinita de puternicul trib sudic al trinovantilor, Boudicca invada orasul si ucidea pe absolut toti locuitorii sai. Atat de mare fusese dorinta de razbunare a celtilor, incat din Camoludunum nu mai ramanea absolut nimic. Fortareata a fost, practic, demolata iar resturile acesteia era arse pana in temelii. In fapt, si astazi este vizibil stratul de lut rosu creat in urma puternicului incendiu starnit de rebeli. Nici chiar Legiunea a IX Hispana, condusa de viitorul guvernator Quintus Petilius Cerialis, nu a putut sa se opuna multimii dezlantuite. Imbatati de victoria iminenta, celtii starniti de Boudicca ii decimau pe aproape toti legionarii romani trimisi impotriva lor. Doar Quintus Cerialis si cativa dintre cavalerii sai reuseau sa fuga, pentru a se refugia in Galia.

Nu era, insa, decat inceputul furtunii care se abatea asupra romanilor. Incurajati de victoria reginei icene, celtii din triburile supuse rupeau lanturile robiei pentru a se alatura revoltei. Iar urmatoarea tinta a rebelilor era, de acum, Londinium (Londra de azi), oras care, desi nu exista decat de 17 ani, se dovedise un important punct strategic si comercial pentru majoritatea nobililor si centurionilor romani.

Constient de faptul ca nu putea apara un oras lipsit de fortificatii, guvernatorul Gaius Suetonius Paulinus, revenit de urgenta din campania impotriva druizilor galezi, abandona Londinium in mana celtilor, iar Boudicca facea curand uitat masacrul de la Camolundunum. Orasul era si el, la randul lui, demolat si intreaga populatie masacrata. Toti cei care refuzasera evacuarea, in speranta obtinerii clementei din partea reginei, se inselasera amarnic. Boudicca nu uitase supliciul la care fusese supusa alaturi de fiicele ei. In semn de razbunare, toate femeile romane erau spanzurate de maini, pentru ca sanii se la fie taiati si indesati in gura. Cele care supravietuiau acestor atrocitati erau trase in teapa in fata razboinicilor celti. Pastrand vechile obiceiuri barbare, rebelii ii decapitau pe toti barbatii romani pentru a le colectiona capetele si pentru a le expune ca trofee in propriile case.

Aceeasi soarta o avea si Verulamium (orasul St. Albans de azi). Intreaga populatie era masacrata in timp ce rebelii, conform lui Dio Cassius, petreceau zgomotos. Cronicile romane amintesc de peste 80.000 de victime in cele trei orase, desi numarul acestora pare sa fi fost cu mult mai mare. Lor li se adauga si victimele din asezarile marunte care trecusera prin focul si sabiile de fier ale celtilor.

Fragment de pe saitul Descopera.ro unde puteti citi textul integral.