Jean Ancel – nemernicul mântuit?

de Ion Coja

La câteva săptămâni după ce am aflat de moartea lui Jean Ancel, am primit din Israel o veste tare ciudată: cică pe patul morţii aflându-se, puţin înainte de a se prăpădi, Jean Ancel le-ar fi cerut celor de faţă să facă în vreun fel şi să ajungă la Ion Coja, adică la subsemnatul, cererea sa de iertăciune, rugămintea ca eu, şi mai păcătosul, să-l iert pe robul lui Dumnezeu Jean Ancel.

Nu mi s-a putut preciza dacă petentul a menţionat pentru care faptă a sa, urîtă – se înţelege, mi-a cerut pardonul. Iar eu, încercând să pricep, mi-am dat seama că pe individ nici măcar din vedere nu-l ştiam, ci numai din citite, ici-colo câte o pagină mizeră, căci mai departe nu puteam trece, făcătura fiind prea evidentă. Adică minciuna.

Sigur, la finele stagiunii, fiecare avem cui şi pentru câte să ne cerem iertare. Iar dacă mi-aş fi pus mintea cu ieşirea lui Jean Ancel de pe scena disputelor „istorice” româno-israeliene şi mi l-aş fi imaginat pe individ cerându-şi iertare de la cineva, apoi acela nu putea fi o persoană, ci însuşi întreg neamul românesc, acestuia se cuvenea Jean Ancel să-şi ceară iertare pentru el şi următoarele şapte generaţii de Ancel-i. Iertare pentru ticăloşiile inventate pe seama poporului român şi debitate în auzul mapamondial! …Dar pe mine, prea neînsemnatul, nu-mi aduceam aminte să mă fi lezat personal cu ceva, ceva în plus faţă de ceilalţi românaşi, puşi cu toţii la zid de incriminările bezmetice ale Ancelului.

Insistând, adică mirându-mă de motivele acestui bizar comportament, emisarul israelit a făcut o presupunere, dovedindu-mi astfel că ştia mult mai mult decât aveam eu dreptul să aflu: s-ar putea ca Jean Ancel să aibă vreo legătură cu cei care mi-au trimis o ameninţare cu moartea tocmai de la Ierusalim, rostind asupra mea teribilul blestem Pulsa DeNura. Adică Jean Ancel să fie cel care i-a dezinformat şi asmuţit pe bieţii rabini, inventând vorbe şi fapte cu totul străine de persoana-mi? Vorbe cumplite, care nu puteau să rămână fără replica cerberilor iudaici. Numai că replica s-a produs fără ca vorbele care au stârnit-o să fi fost vreodată rostite sau scrise de subsemnatul. Eu îl bănuisem pe Aurel Vainer, tot un fel de Jean Ancel… Vinovăţia lui Aurel Vainer rămâne intactă, chiar dacă şi-l face tovarăş de potlogării pe un Jean Ancel, ierte-i Dumnezeu pe amândoi!

Jean Ancel este mizerabilul care a inventat istoria cu uciderea de către români a 180.000 de evrei ucraineni în Transnistria!… Nici mai mulţi, nici mai puţini: 180.000 de oameni, de evrei, evrei ucraineni, despre care nu s-a ştiut nimic, cât au fost ei de omorîţi pe vremea Transnistriei româneşti, nu s-a ştiut nimic până hăt, mult după 1990, când s-a fost inventat Holocaustul din România. Era nevoie de evrei ucraineni căci cu evreii deportaţi din România nu puteau ieşi la socoteală 180.000 de victime în Transnistria. Impasul aritmetic în care ajunsese contabilitatea holocaustică a fost rezolvat de imaginativul Jean Ancel, apelând la evrei ne-români, buni şi ei, numai evrei să fie! …Numai că se pune întrebarea ce a păzit comunitatea evreiască din Ucraina, vreme de 50 de ani, lăsaţi să se scurgă fără ca despre evreii ucraineni ucişi de români să se sufle vreo vorbă, vreo virgulă măcar?! Cum se face că pentru aceşti evrei ucraineni ucişi de români nu s-a ridicat niciun memorial, nici măcar o scândurică inscripţionată nu-i pomeneşte, aşa cum au făcut-o cu evreii, mult mai puţini, ucişi de nemţi în marginea Kievului?! De ce discriminarea aceasta? De ce nu ni se recunoaşte pe plan mondial contribuţia decisivă şi mult mai substanţială ca a oricăror alţii la iniţierea şi desăvârşirea Holocaustului?! continuare la sursa: IonCoja.ro