Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 6 iunie 2011

Caii renașterii…

Într-un colţ de lume, o mână de oameni a găsit puterea să se opună apocalipsei care a înnebunit toată planeta. Fără a fi rupţi de realitate, pur şi simplu sfidând decăderea şi ipocrizia societăţilor occidentale, au făcut un gest de renaştere naţională.

În acest colţ de lume, în care ciocanul comunist şi nicovala capitalistă tot încearcă de o perioadă să deformeze un popor bun şi frumos, de multe ori ai impresia că te întâlneşti cu apocalipsa umană.

Prea buni, prea naivi, cu mult prea mult bun simţ, dispersaţi şi manipulaţi, nu am găsit calea de renaştere şi reinventare a sufletului neamului românesc. Inerţia prostiei comuniste şi aviditatea societăţii de consum, goana după bani şi reducerea omului simplu la stadiu de supravieţuitor au făcut ca acest colţ de lume unic, frumos, bun, să fie laboratorul unor întregi experimente ale prostiei, ipocriziei şi limitării mentale ale unor indivizi care au violat bunul simţ cu tupeul şi aroganţa lor.


Din tezaurul acestui pământ urma să dispară un element ce a stat alături de poporul român în istorie, supus, cuminte şi având încredere în stăpânul lui – CALUL. Alături de oamenii acestui popor, calul este singurul care a plătit tribut cu sângele şi sudoarea lui şi a suferit şi s-a bucurat pentru aceştia. Lumea de azi, malformată, deformată, uitată de Dumnezeu, a trimis acest simbol la pieire .

Drama cailor din Deltă, explodată acum, când omenirea este înnebunită de o campanie mediatică mondială care prevesteşte propria-i apocalipsa, face ca acest popor bun şi frumos să-şi găsească momentul psihologic de renaştere. Această legătură ombilicală între români şi cai ni s-a transmis genetic peste milenii. Suferinţa bietelor animale şi strigătul lor de ajutor au fost auzite prin toată bruierea societăţii de consum în care trăim şi care nu ne aparţine. Mai mult, este impusa cu vulgaritate de acea societate nord americana în care dezumanizarea şi banul sunt singurele elemente care mai contează .

Caii din Letea, singurii cai liberi din Europa, trebuie lăsați pământului de care aparțin. Nu ne mai putem juca cu vieţile noastre, nu mai putem să distrugem simboluri ale libertăţii, nu mai putem tolera indolența şi lipsa de viziune pentru viitor.

Văd în gestul acestor români frumoşi care s-au implicat în stoparea masacrului cailor şi, până la urmă, a libertăţii acestui neam, un moment de mare răscruce în maturizarea societăţii româneşti .

Dacă se vrea, se poate !

Ne plângem, ne jelim de multele lucruri şi nenumăraţii oameni care generează viruşi şi ne deturnează viaţa spre anulare. Spun de mult că numai o societate activă, puternică şi implicată poate să corijeze şi să anuleze prostia din ţara asta şi am convingerea că putem să avem acel sistem curat şi onest pentru care omenirea poate să ne invidieze .

NOI nu ne-am pierdut rădăcinile, NOI încă suntem curaţi, NOI avem vocaţia construcţiei, NOI ne dorim o altă viaţă, o altă lume – ce deziderat frumos! -, NOI am început să fim conştienţi şi vocali împotriva sistemelor bazate pe exploatare, pe decadenţă, pe măncarea sintetică. Dacă încă nu am găsit drumul pentru a ne desăvârşi şi încă bâjbâim în negura acestor vremuri, nu înseamnă că nu vom şi înfăptui ceea ce sufletele noastre doresc – o Românie mândră şi frumoasă.

“Caii din Letea” reprezintă poate Calul Troian trimis de Dumnezeu pentru a sparge porţile acestei cetăţi în care aroganţa, ipocrizia, minciuna, lipsa de caracter, mândria prostească, lauda de sine şi impotenţa intelectuală s-au insinuat fără ruşine şi cu tupeu.

România mea frumoasă nu este România acestor calici ai vremurilor. România mea este calul schilodit, bătut, rănit şi plin de sânge. România mea este a acelora care au făcut tot ceea ce se putea pentru a salva acest simbol al libertăţii noastre.

România mea este a acelora care se opun dublării filmelor, România mea este a acelora care cred, iubesc şi speră.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”