Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

joi, 13 octombrie 2011

Lăcomia capitalistă: Compania McDonald's, acuzată că îşi exploatează salariaţii

Gigantul fast-food McDonald's a fost acuzat în faţa Senatului brazilian că exploatează salariaţii din Brazilia, cărora le impune programe de muncă variabile şi îi obligă să se afle la dispoziţia companiei fără remuneraţie, au declarat surse din Senat.

Sindicatul muncitorilor din sectorul serviciilor, care se află la originea plângerii depuse în faţa Comisiei pentru Drepturile Omului din cadrul Senatului, afirmă că McDonald's a impus angajaţilor programe de lucru "mobile şi variabile". În plus, "în perioadele cu activitate mai redusă în local, angajaţii sunt conduşi într-o sală de odihnă, unde trebuie să stea la dispoziţia McDonald's, dar fără să fie" remuneraţi pentru perioada pe care o petrec acolo, a declarat Sindicatul Sinthoresp, potrivit Mediafax.

Din cauza acestei măsuri, unii angajaţi ajung să fie plătiţi cu mai puţin de 230 de reali (aproximativ 130 de dolari) pe lună, potrivit sindicatului. Salariul minim în Brazilia este 545 de reali (309 dolari).

Directorul McDonald's pentru Relaţii Publice, Pedro Parizi, a admis că, într-o întreprindere cu 40.000 de angajaţi, abuzurile sunt posibile, dar a dat asigurări că este vorba despre "cazuri excepţionale".

"McDonald's tocmai a adoptat diverse măsuri pentru a evita probleme ca aceasta", a declarat Parizi în timpul unei audieri în Senat.

McDonald's respinge aceste acuzaţii, într-un comunicat de presă, şi subliniază că lanţul de restaurante a fost una dintre primele întreprinderi care au creat "un sistem biometric elecronic" pentru înregistrarea orelor de muncă în Brazilia, potrivit agenţiei de presă Estado din Sao Paulo.

realitatea.net

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”