Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 12 decembrie 2011

O lege potrivită pentru România, dar aici nimeni nu s-a gândit la ea. Lituanienii care dau bani cerşetorilor vor primi amenzi usturătoare

Lituanienii nu vor să încurajeze în niciun fel cerşetoria, motiv pentru care au luat măsuri atât împotriva celor care cer mila publică, dar şi împotriva celor care dau bani oamenilor care stau pe străzi.

Locuitorii din Capitala Lituaniei care dau bani la cerşetorii aflaţi la colţ de stradă vor fi pedepsiţi cu amenzi care pot ajunge la 2.000 de litas, adică aproximativ 770 de dolari.
Măsura luată de primărie i-a nemulţumit pe reprezentanţii grupurilor de protecţia drepturilor omului care susţin că oamenii nevoiaşi vor fi condamnaţi la mizerie într-una dintre cele mai sărace ţări din Europa.

"Cerşitul este un drept al omului. A existat cu mult înainte de apariţia oraşelor. Dintotdeauna au existat oameni care au cerut, dar şi oameni care i-au ajutat.", a declarat Linas Kukuraitis, director al asociaţiei Caritas din Vilnius.

Primarul din Vilnius, Arturas Zuokas, a rămas ferm în privinţa cerşetoriei şi a spus că măsura va duce de fapt la îmbunătăţirea vieţii cerşetorilor, care vor găsi modalităţi prin care vor face faţă vieţii.

"Oferirea de bani oamenilor de pe stradă este greşită. Dacă vom mai face acest lucru îi vom condamna să rămână acolo pentru totdeauna", a declarat Zuokas. Duminică, primarul a mers pe bicicletă pe străzile pietruite din centrul medieval al oraşului şi a cautat atent oamenii care încălcau interdicţia impusă de primărie.

Ordonanţă specială pentru stoparea cerşetoriei va fi pusă în practică de poliţia locală din Vilnius. Aplicarea mai strictă a ordonanţei se va face din ianuarie.
adevarul.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”