Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 12 martie 2012

BESTII ÎN LOC DE PĂRINȚI: O fetiţă de 13 ani, violată şi filmată chiar de părinţii ei

Caz revoltător în judeţul Caraş Severin. Părinţii unei fetiţe de 13 ani sunt acuzaţi că întreţineau raporturi sexuale cu fata. Momentele intime erau filmate pe rând de mama şi de tată, iar apoi o şantajau pe micuţă că le vor face publice dacă va spune cuiva.

Mama adolescentei, în vârstă de 13 ani, şi-a obligat fiica să întreţină raporturi sexuale cu tatăl ei vitreg, momente filmate şi apoi postate pe internet, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Mama era cea care făcea înregistrările şi apoi le lansa pe internet. Cei doi părinţi au fost luaţi pentru audieri, tatăl fetei fiind acuzat între altele şi de incest.

"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Caraş - Severin efectuează cercetări faţă de învinuiţii Munteanu Adrian, în vârstă de 30 de ani şi Munteanu Carmen, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Reşiţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice, act sexual cu un minor şi rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 51 al. 1 din Legea 161/2003, art. 198 Cod penale şi art. 306 Cod penal", informează într-un comunicat Biroul d epresă al DIICOT.

Carmen Munteanu este acuzată că a determinat-o pe fiica sa minoră, în vârstă de 13 ani, să întreţină în mod repetat raporturi sexuale cu învinuitul Adrian Munteanu, tatăl vitreg al minorei, şi a făcut poze şi filmări cu caracter pornografic cu aceasta. "În această manieră, inculpaţii au realizat şi deţinut un număr de peste 360 de fişiere de tip imagine şi video, conţinând poze şi filme cu victima minoră în ipostaze pornografice", se arată în comunicat.

Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Caraş - Severin.

5 comentarii:

Darius spunea...

Chiar ca sunt bestii. Astia merita linsati.

Anonim spunea...

Anonimul Este un caz de nedescris aceste bestii ar trebui duse in saline si sa nu mai vada lumina zilei!!!

Anonim spunea...

Mariana
Eu nu pot sa tai nici un pui , dar pe acestia cred ca i-as putea omori!

Paul.ns spunea...

Doar in rahatul asta capitalisto-liberalo-democratic, acestor imbecili dezaxati li se face proces si bineinteles li se aplica prezumtia de nevinovatie, au dreptul la avocat si alte cacaturi! Astia ar trebui inchisi pe loc, bagati la carcera, tinuti pe apa cu sare, privati de somn, etc!

Anonim spunea...

veronica.domnilor nu stiu cum astfel de oameni exista dar credet-ma ca aceste animale nu au ce sa caute pe pamint daca as putea i-as omori pe amindoi

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”