În data de 18 iulie a murit în Germania un neobosit naționalist român, legionarul Ion Mării. Din păcate, moartea lui pare a fi trecut neobservată, nu am văzut ca vreo publicație măcar să consemneze această tristă despărțire. Au făcut-o tocmai camarazii noștri germani care au alocat două pagini în revista ”Volk in Bewegung” pentru a evoca personalitatea de luptător excepțional a românului Ion Mării. Articolul a apărut în urmă cu două zile în revista independentă ”Volk in Bewegung”, nr. 5/2012, la paginile 42 și 43 și pe care îl reproducem integral.
Mulți dintre noi au citit și s-au educat și cu ajutorul cărților scoase din truda lui Ion Mării. Iar fiecare dintre noi când ascultăm marșurile legionare și vocea Căpitanului trebuie să îi mulțumim lui Ion Mării, care, cine știe prin ce miracol, în anul 1973 a reușit să le repună în circulație, salvându-le de la pieire. Veșnică recunoștință, îi mulțumim pentru moștenirea care o lasă urmașilor.
Imagine inedită. Ion Mării, pe motocicletă, alături de Comandantul Horia Sima, la Torredembara, 1971. Arhiva www.Lupta-NS.info
Moștenirea Gărzii de Fier. Ultimii Legionari
de Gerd Zikeli
Ion Mării, unul dintre ultimii legionari din
Garda de Fier, a murit pe data de 18 iulie.
A fost
adept al mișcării legionare, înființată de Zelea Codreanu, încă din tinerețe. Ion
Mării i-a fost fidel toată viața, s-a implicat pentru mișcare, niciun
sacrificiu nu i-a fost prea mare pentru aceasta, făcând tot ce i-a stat în
puteri pentru a păstra și a duce mai departe moștenirea spirituală a acesteia.
Putem afirma cu toată confingerea că, prin acțiunile și implicarea sa, a
devenit însăși un monument. S-a născut la data de 24 martie 1924 la poalele Munților
Apuseni, aproape de Alba Iulia (Kalrsburg, germ.), în satul Lancrăm. Tot aici a
văzut lumina zilei poetul și diplomatul Lucian Blaga (1895) al cărui tată,
preot în Lancrăm, l-a botezat și pe Ion Mării.
Pe când
avea 13 ani, mama lui Ion Mării, o femeie foarte religioasă, l-a dus pentru
prima dată la un pelerinaj. Cu această ocazie a văzut și prima dată un film.
Dar nu filmul, în care era prezentată viața lui Iisus, a făcut din această
zi de 15 august 1937 o zi a destinului, ci întâlnirea cu un necunoscut. Acest
om a recunoscut în el imediat entuziasmul și idealismul de care era capabil.
Astfel, din
gura acestui om, a auzit Ion pentru prima dată numele lui Corneliu Zelea
Codreanu, acel om care sădea în sufletele poporului oprimat de clasa politica
coruptă și iresponsabilă, sămânța unui nou crez politic, alături de cele mai
frumoase speranțe într-un viitor mai bun și mai luminos. Din acel moment, deși
un copil, Ion Mării a fost pătruns de Ideea conducătorului Legiunii, din care
urma și el să facă parte curând.
În capitala
Banatului, Timișoara, a învățat meseria de mecanic auto, în atelierul unui șvab. Dar era tot mai tare atras de București, în centrul luptelor spirituale și
ideologice, unde lupta Codreanu și adepții săi, întru eliberarea poporului român.
Aici, la porțile Bucureștilor, s-a petrecut tragedia din noaptea de 29-30
noiembrie1938, când la ordinele regelui Carol II și a amantei sale, Elena
Lupescu, a fost ucis mișelește Codreanu împreună cu 13 dintre apropiații săi.
Ion Mării a
fost acceptat în 1938 în rândurile Gărzii de Fier și a simțit pe propria piele
prigoana. Nu doar că nu a dat înapoi, dimpotrivă, începând cu 1940, imediat după
acțiunile sângeroase împotriva Gărzii de Fier, coordonate de ministrul de
interne Călinescu, a fost activ ca lider în rândurile tinerilor muncitori
legionari.
Odată cu
abdicarea regelui Carol II, principalul responsabil pentru gestionarea
dezastruoasă a țării, pentru crimele odioase asupra legionarilor, pentru
pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, Ion Mării a trăit plin de bucurie
instaurarea guvernului național legionar, condus de Mareșalul Ion Antonescu ca șef
al statului și de Horia Sima, urmașul lui Zelea Codreanu la conducerea Gărzii
de Fier, ca vicepresedinte. Din nefericire, speranțele românilor în această
construcție politică nu s-au împlinit. S-a ajuns curând la tensiuni între
Antonescu și Garda de Fier și chiar la confruntări violente, iar armata loială
mareșalului a înfrânt unitățile înarmate ale Gărzii de Fier. În timp ce Horia
Sima și sute de alți legionari au fugit din țară pentru a scăpa de întemnițări,
Ion Mării a rămas în țară, chiar în București și nu a părăsit România decât după
actul de trădare al regelui Mihai I, din 23 august 1944. Mareșalul si miniștrii
săi au fost predați comuniștilor ajunsi la putere cu ajutorul sovieticilor, iar
ulterior au fost uciși.
Ion a ajuns
impreună cu ramășițe ale diviziei “Prinz Eugen” în retragere până la Budapesta
de unde a mers la Viena, alăturându-se lui Horia Sima, care aduna aici o armată de voluntari români, îmbrăcați în uniforme germane, pentru a lupta în
continuare împotriva bolșevicilor. Împreuna cu 200 de camarazi, Ion a mers la
Liubliana (Laibach) în ianuarie 1945 unde au urmat un curs de pregătire pentru
subofițeri după care au luat calea Berlinului. Totuși, pentru că era deja prea
târziu pentru acest demers, au schimbat ruta și s-au deplasat către Italia,
unde în curand a căzut prizonier, reușind să evadeze în scurt timp. O perioadă
a găsit adăpost la un țăran, pe care l-a ajutat la treburi gospodărești, dar a
fost depistat, prins și dus într-un lagăr în Bologna, unde se afla și Horia
Sima, cu care a rămas în legături camaraderești până la moartea acestuia din
urmă. După mai multe schimbări forțate de locație în Italia, Ion a reușit să
plece în 1947 din Genoa în Argentina, unde a lucrat într-o fabrică, condusă de germani,
ca mecanic auto și strungar. După 13 ani s-a întors din Argentina înapoi în
Europa, rămânând în Germania, la Karlsfeld, lângă München. Din septembrie 1961
până la vârsta pensionării a lucrat la uzinele BMW pe postul de constructor mașini-unelte.
Era mândru că a fost primul străin angajat pe acest post.
“Există o legătură
de simpatie între toți aceia care, în diferite părți ale pământului, își
servesc neamul, după cum există o legătura de simpatie între toți aceia care
lucrează la nimicirea neamurilor”, spunea Zelea Codreanu în cartea sa “Garda de
Fier”. La fel simțea și Ion Mării.
Ion Mării
nu aparținea celor care se uitau doar în trecut, pentru a se scufunda în doliu și
durere din cauza speranțelor politice neîndeplinite în cursul vieții. Nu avea
niciun dubiu că lupta pentru înnoirea României și eliberarea definitivă a
poporului român, cum avusese viziunea Căpitanul, trebuie dusă mai departe. De
aceea a înființat o editură proprie, investind toate mijloacele materiale de
care dispunea, publicând astfel, în “Colecția EUROPA”, operele lui Codreanu și
ale adepților săi iscusiți în ale scrisului, fie morți sau răspândiți în toate
colțurile lumii. De exemplu, lui Ion Mării i se datorează păstrarea operelor
lui Ion Mota și Vasile Marin, ambii căzuți pe câmpul de luptă de la Majadahonda
lângă Madrid în 1937 în timpul războiului civil spaniol. O acțiune curajoasă de
editare a constitut-o în anul 1979 publicarea operei recuperate a istoricului
austriac Alexander von Randa “Cruci Vii” (Lebende Kreuze”). Prin traduceri în
limbile culturii europene, Ion Mării a răspândit aceste cărți importante în
Italia, Spania, Franța, Anglia și în spațiul cultural german. Dorința sa era de
a propovădui ideile “părintelui tuturor naționaliștilor europeni”, după cum l-a
numit o personalitate importantă a istoriei secolului XX pe Codreanu, pe cât
posibil în toată Europa cât și pe plan mondial. Drept urmare, Ion Mării a găsit
prieteni și camarazi în toate aceste țări, care îi sunt recunoscători, cu
siguranță, și după moartea sa. Am putut la rându-mi să observ această recunoștiință
cu ochii mei în urmă cu câțiva ani, când l-am însoțit la comemorările de la
Majadahonda. Am avut o confirmare a acestei recunoștiințe văzându-i vasta
corespondență la care mi-a oferit ocazional acces.
Nimic nu
trebuie să se piardă din ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va răsări în
toate inimile de bună credință și va da apoi roade – aceasta era deviza care
l-a condus în acțiunile sale neobosite. Este de la sine înțeles că se gândea și
la patria lui românească, pe care nu a mai văzut-o din 1944.
În general,
când o persoană ajunge la vârsta de 89 de ani, spunem că a atins o vârstă
frumoasă. Desigur, este îmbucurător că Ion Mării a ajuns la această vârstă înaintată
păstrându-și puterile creatoare. Dar, nu dorim să uităm și să omitem că nu a
avut o familie proprie, a fost singur și în ultimii ani, de multe ori bolnav, a fost supus mai multor operații dificile. Nu a putut și nu a dorit să țină legatura
cu rudele sale din România, atâta timp cât țara se afla sub comunism, pentru a
nu le pune în pericol. După colapsul acestui sistem satanic, nimeni din familia
lui nu mai era în viață, iar singurele contacte au rămas prietenii cu care împărtășea
aceleași viziuni. A avut totuși norocul că, în timp ce rândurile vechilor
camarazi se răreau, să găsească noi camarazi, tineri, pe care i-a putut câștiga
de partea viziunii lui Codreanu. Aceștia nu îl vor uita și îi vor păstra vie
amintirea și moștenirea, acționând către un viitor pe care l-au dorit cu toții.
Istoria
poporului nu aparține ”aceluia care va trăi sau va învinge – cu sacrificarea
liniei vieții neamului – ci aceluia care, indiferent dacă va învinge sau nu, se
va mentine pe această linie”.
Cu aceste
cuvinte ale Căpitanului ne luăm rămas bun de la Ion Mării, care nu a abandonat
niciodată cauza poporului.
”Volk in Bewegung”, nr. 5/2012, p 42 - 43
Traducerea: Lucius Fascius, Lupta NS
Ion Mării la Pinet d’Uriage, lângă Grenoble, satul de munte unde a locuit Căpitanul în timp ce își făcea studiile în Franța. În această imagine, chiar sub fereastra odăii Căpitanului, de la stânga: Ion Mării, Dumitru Leontieș, Maria Roșca și Ernst Mochnatzki
3 comentarii:
Odihnească-se în pace! TLC!
Tot respectul pentru un asemenea om. Adevarat ca nu mai sunt multi asemenea lui, dar nu cred ca autorul are dreptate atunci cand afirma, chiar din titlu, ca este unul dintre ”ultimii legionari”. Si astazi Miscarea Legionara traieste.
Un ultim salut pentru Ion Marii:
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ma inclin in fata unui astfel de om, chiar daca nu sunt legionar. Il admir si spun ca e pacat ca neamul asta nu are mai multi astfel de oameni care sa traiasca pentru un ideal.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”